Mi-am dat seama, mult mai târziu decât ar fi trebuit, cât de important este fiecare cuvânt într-o propoziție. Și că lectura unei expresii poate dobândi altă interpretare în funcție de un singur cuvânt, sau chiar de un singur accent. De atunci încerc, deși nu reușesc întotdeauna, să fiu atent, să fiu mai atent, pentru ca textul să nu fie receptat altfel decât l-am transmis, iar claritatea dorită a mesajului propus a-l transmite să nu fie stâlcită de o neatenție generatoare de interpretări secundare, dacă nu chiar mult deviante.
Mă opresc pentru a exemplifica – și a impulsiona pe oricine la atenție în rostirea sau, mai ales, în scrierea unui mesaj – la chiar titlul acestei reviste noi, proaspete. Ați recunoscut, este o expresie de origine biblică (Luca 7, 14), din relatarea învierii fiului văduvei din Nain (Luca 7, 11-16). O iau așa cum a fost ea tradusă de mai toate edițiile: „Tinere, ție îți zic (scoală-te)!”. De ce acest ție? De ce nu, direct: „Tinere, îți zic (scoală-te)!”? Pentru edificare, am cercetat și în varianta grecească (cea mai uzuală, a lui Kurt Aland et alii), și m-am convins că e traducerea bună: Neaníske, soì légō egértheti.
Ei bine, cum înțeleg acest suplimentar (nu „în plus”) ție? Spre ce mă duce gândul? Ce aduce el ca intenționalitate? Ce reprezintă el ca mesaj în titlul acestei reviste a tinerilor?
Cred că prezența pronumelui personal (în dativ, forma accentuată) este semnul adresabilității directe. Neinterceptate. Nefiltrate. La prima mână.
Dumnezeu are un mesaj pentru toți, dar și pentru fiecare în parte. Și același cuvânt spus mulțimii, în taina inimii Dumnezeu mi-l grăiește, mi-l tâlcuiește mie personal. În funcție de ce am nevoie. Ținând cont de mine, de felul meu de a fi, de experiențele mele. Îl primesc și-l înțeleg în urma a ce am lucrat mai înainte, cade pe un pământ, pe un sol al lăuntrului meu pe care l-am lucrat (sau nu l-am lucrat cât ar fi trebuit). Dumnezeu stabilește, așadar, o relație personală. Cu fiecare în parte. Iar în Biserică, aceste „fire” unice ale relațiilor Dumnezeu-om se unesc, fără să se confunde, se lărgesc, se întrepătrund, se împărtășesc fără a se dilua, și organismul viu al Bisericii crește prin fiecare și ajută la creșterea fiecăruia.
Această revistă își propune să se adreseze ție! Nu unei mase amorfe, nu unei clase, nu vouă tuturor „la grămadă”! Un articol, un citat, o fotografie, o icoană, o maximă, te privesc personal pe tine. Tu vei citi acolo ceea ce altcineva va citi altceva.
Îți oferim aceste pagini (fie în format tipărit, fie în varianta on line) ca o invitație personală. Ne-am bucura să le primești cu acest gând și să le citești așa cum dorim să ți le transmitem. Dumnezeu va grăi pentru tine ceea ce tu ai nevoie acum și aici.
Sunt convins că Domnul – Tată, Frate și Prieten – îți va da întâlnire de multe ori în chiar conținutul acestor file. Va fi aici, pentru tine. Și m-aș bucura să-I poți spune, cu inima deschisă, precum oarecând Samuel: „Vorbește, Doamne, robul Tău ascultă” (cf. 1 Regi 3, 9).
† Damaschin Dorneanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților