Anul 1990 a adus numeroase schimbări în viața poporului român, dar și în viața Bisericii Ortodoxe Române, mai ales prin reînvierea vechilor scaune episcopale desființate de vechiul regim[1]. Între acestea se numără și străvechiul scaun episcopal al Sucevei, reînființat în aprilie 1990, și al cărui arhipăstor a fost IPS Părinte Pimen, ales la 24 ianuarie 1991 și instalat la Suceava în 3 martie 1991.
Una dintre primele griji ale noului Arhiepiscop al Bucovinei a fost aceea de a organiza eparhia, iar după numirea unui aparat administrativ eparhial, a demarat demersurile pentru reînvierea învățământului teologic sucevean. Era conștient de importanța unei bune pregătiri a corpului clerical pentru a putea face față noilor provocări, dar și de necesitatea unei școli care să pregătească tineri nu doar din eparhia Sucevei cât și din vechea Bucovină și Basarabia, fiind una dintre căile pentru menținerea conștiinței de neam și limbă și peste graniță.
Îi erau cunoscute noului arhiepiscop importanța avută de învățământul teologic în păstrarea caracterului ortodox și românesc al Bucovinei. De fapt se asemăna în aceasta cu episcopul Dositei Herescul, deoarece și acesta între multele şi grelele probleme pe care a trebuit să le rezolve a fost şi cea a pregătirii clerului în conformitate cu cerinţele ocupantului hotărât să promoveze fără nici un fel de împiedicare reformele iosefiniste. În acelaşi timp, generalul Enzenberg, în calitatea sa de administrator militar al noii provincii, era interesat ca procesul formării noii generaţii de intelectuali să fie sub absolutul control al noului regim. 
Odată luată hotărârea de a se deschide şcoala din Suceava, episcopul Dositei Herăscul, ţinând seama şi de anumite păreri ale românilor din Suceava, se adresează, la 23 decembrie 1782, generalului Enzenberg, comunicându-i măsurile luate, mai ales angajarea unui profesor „stăpân pe limba greacă” pentru ca, în primul rând credincioşii să nu fie scandalizaţi de prezenţa unui profesor latin, dar şi pentru că elevilor le-ar fi fost mult mai uşor să-şi însuşească aceste cunoştinţe.[2] Ceea ce episcopul îşi dorea, de fapt, era să nu întâmpine rezistenţa părinţilor în cazul în care s-ar fi predat în limba latină.
O realitate cunoscută celor interesaţi de pregătirea copiilor, era generatoare de nelinişte: învăţători iscusiţi ca Vartolomeu Măzăreanu, Gherasim Clipa, Meletie Brandaburul, ucenici de ai lor, au părăsit Bucovina şi s-au stabilit în Moldova; stareţii de la Voroneţ, Solca, Sf. Ilie, Horecea, Dragomirna şi Moldoviţa, însoţiţi de ucenici cu preocupări cărturăreşti au părăsit ţara, ceea ce a dus la închiderea unor cunoscute şcoli, elevii trimişi acasă. Încercarea episcopului Dositei de a redeschide Academia de la Putna prin aşezarea grecului Ilarion în fruntea ei, nu a avut ca rezultat decât închiderea ei în 1786.
În 1783, odată cu reintroducerea obligativităţii învăţământului popular şi din 10 ian. 1784, pus sub supravegherea Consistoriului ortodox din Cernăuţi, încep oarecare discuţii între episcop şi administratorul militar, fiecare cu propunerea pe care o considera cât mai avantajoasă scopului urmărit. Episcopul Dositei Herăscul, propune înfiinţarea unui gimnaziu în schitul desfiinţat Horecea, pe când, generalul Enzenberg, vorbind în numele Conciliului aulic de război şi motivând că şcoala de la Horecea nu se înfiinţase iar acest proces ar putea să dureze, propune ca tinerii învăţăcei să fie trimişi, deocamdată, la mănăstirea Schitul Mare din Galiţia pentru a se pregăti acolo. Adresa episcopului din 13 aprilie 1784, arată fermitatea cu care acesta îşi susţinea poziţia, pentru înfiinţarea şcolii la Horecea şi se opunea trimiterii tinerilor în Galiţia, argumentând-şi poziţia prin faptul că cei care doreau să primească taina hirotoniei trebuiau să fie căsătoriţi, iar plecarea în Galiţia ar fi adus unele neajunsuri. De asemenea episcopul menşiona faptul că, cheltuielile pentru deplasarea la Schitul Mare erau greu de suportat iar cei mai mulţi dintre candidaţi nu cunoşteau limba, ceea ce ar fi îngreunat procesul de învăţământ, chiar dacă calitatea acestuia putea fi mai ridicată decât în ţară.[3]
Episcopul Dosoftei ştia că o nouă reglementare a situaţiei Bisericii din Bucovina va urma, pentru că el însuşi propuse un plan de organizare a bisericii ortodoxe rămase sub ocupaţie austriacă.
Vizita împăratului Iosif al II-lea în Bucovina, între altele, grăbeşte şi procesul de organizare a învăţământului, prin ordinul adresat generalului Enzenberg de a înfiinţa şcoli noi cu învăţători aduşi din Transilvania, cunoscători ai limbii române şi germane. Pentru împlinirea acestui ordin, generalul Enzenberg se adresează comandatului militar de acolo, Preiss, care, a ales cinci candidaţi pentru a fi trimişi în Bucovina. Dintre aceşti, doar doi au plecat spre Bucovina, Anton de Marchi şi Frantz Augustin Thallinger[4], nefiind însă primiţi cu braţele deschise. Episcopul Dositei Herăscul, de altfel om deschis bunei colaborări cu cei de alte culte, s-a opus angajării lor, motivând faptul că potrivit dorinţei „norodului”, învăţătorii trebuie să fie ortodocşi. A trebuit să se resemneze, la intervenţia arhimandritului Nichitici, care, garanta că învăţământul religios va fi încredinţat numai clerului.[5]
Faptul că episcopul Dositei îi adresase rugămintea de a fi sprijinit în găsirea unui învăţător care să cunoască limbile germană şi latină şi „să fie priceput în filozofie”, este valorificat de generalul Enzemberg în sensul că are aprobarea episcopului de a interveni direct în învăţământul din noua provincie.[6] În urma vizitei împăratului Iosif al II-lea din vara anului 1783, generalul obţine aprobarea, în octombrie 1783, de a controla direct activitatea Consistoriului ortodox dar şi a fondului şcolar, constituit prin donaţiile preoţilor din eparhie. Respectând prevederea din „Planul regulativ”, eforturile au fost îndreptate spre deschiderea a două şcoli normale, una la Suceava şi alta la Cernăuţi.
Pentru biserică, deschiderea şcolii clericale din Suceava în 1786 şi transferată în 1789 la Cernăuţi, a însemnat un pas înainte. Cea dintâi problemă cu care s-a confruntat episcopul a fost cea a localului pentru şcoală. Deşi generalul Enzenberg ar fi propus Rădăuţiul, folosindu-se clădirile aflate la Episcopie, totuşi s-a luat în considerare faptul că această localitate nu era decât un sat în care profesorul dar şi elevii cu greu şi-ar fi putut procura cele necesare traiului. La Cernăuţi, unde se organiza deja viitoarea capitală a ţinutului, era criză de locuinţe şi numai cu greu s-ar fi putut găsi un local pentru şcoală. S-a considerat atunci că Suceava era oraşul potrivit deoarece erau acolo clădirile mitropoliei, dar şi biserica Mitropoliei unde elevii ar fi putut să participe zilnic la slujbele religioase, învăţând în mod practic rânduielile tipiconale. Odată stabilit sediul şcolii, Consistoriul arhiepiscopal s-a adresat prin ordin circular protopopilor, cerându-le ca în vizitele lor la parohii să vestească tuturor celor care îndeplineau condiţiile din art. 81-88 al „Planului regulativ”, acest fapt şi „lor să le spui ca să fia gata, când le va veni de aice poruncă în scrisu să meargă la mitropolia din Suceava”.[7]
La 1/13 sept. 1786, episcopul Dositei, prin ordinul circular prin care vestea preoţimii că împăratul „spre folosul şi aducerea părţii duchovnicesci din Eparchia noastră la mai bună sciinţă şi luminare întru înveţeturi, ca să poată păstorii, adecă preoţii a pricepe tîlcuirea sfintelor scripturi şi sfintele dogme a pravoslavnicei credinţe şi legii noastre, a sfintei sobornicesci biserici a răsăritului, şi pricepându ei să potă descoperi şi la norodu temeiurile credinţei şi cuvântul lui Dumnedeu” [8] a fost primit în eparhie monahul Daniil Vlahovici de la mănăstirea Sirmia, care a fost aşezat ca profesor la şcoala din Suceava.
Cunoscând neîncrederea părinţilor în dascălii străini, mai ales că zvonurile despre intenţia Curţii imperiale de a impune catolicismul, episcopul Dositei caută să-i încredinţeze ca „nimene să nu aibă vre-uă îndoelă sau vreo un rău presupusu ” pentru că purtarea de grijă pentru predarea învăţăturii de credinţă se va face sub purtarea sa de grijă, şi nu va fi nici un fel de schimbare. Totodată episcopul îndeamnă părinţii să-şi trimită fără frică copii la această şcoală pentru că nu vor fi învăţaţi decât în „legea răsăritului”.[9]
Subliniind faptul că „eară de acum înainte de vreme că ne-a datu milostivul Dumnezeu sub uă stăpânire şi împărăţie statornică şi plină de milostivire şi de bunătate “ să sciţi că nimene fără învăţătură bogosloviei mai susu zisă nici o dată aice în ţările împărăteşti nu vor fi înălţaţi la darul preoţiei”,[10] episcopul caută să risipească orice îndoială asupra curăţiei dogmatice a învăţăturilor pe care învăţăceii le vor primi.
Aducerea „dascălului cliricesc” Daniil Vlahovici, nu a însemnat însă şi rezolvarea cât de cât mulţumitoare a acestei probleme. Astfel, localul unde fusese găzduită şcoala, necesita reparaţii. La 5 octombrie 1786, adresându-se Consistoriului episcopal, arată că s-a adresat directorului Direcţiei Bunurilor Statului din Sf. Ilie, solicitând sprijin pentru mobilarea claselor, deoarece avea poruncă să cheltuiască numai pentru ferestre şi uşi, nu şi pentru bănci pentru elevi. Pentru învăţământul biblic, solicită o Biblie rusască „pentru trebuinţa şcolii”.[11]
Reparaţiile la şcoală, au fost pregătite prin întocmirea devizelor pentru lucrări, înaintate spre aprobare Consistoriului la 3/14 februarie 1788[12].
Candidatul pentru intrarea în cler trebuia să ştie bine a scrie, aritmetica şi catehismul, să fie buni cunoscători ai testamentului vechi şi cel nou împreună cu interpretările lor precum şi în învăţăturile din istoria bisericească şi a datoriilor lor pastorale ca ei să distingă cea ce este în religie esenţial şi ceea ce este accidental şi cu apoi ei să poată împărtăşi poporului un învăţământ temeinic în datorinţele religioase.[13] Cursurile şcolii de la Suceava, aveau o durată de trei ani, iar candidaţii la preoţie studiau: cântarea bisericească, tipiconul bisericesc, catehismul mare al arhimandritului sârb Raic, numit şi catehismul sinodal din Carloviţ ştiinţa pastorală şi ritualul bisericesc. Din anul 1808/1809 s-a introdus şi filosofia, fizica, pedagogia şi dogmatica şi morala.
Planul de învăţământ propus de Daniil Vlahovici, depus la 30 mai 1786 spre aprobare administraţiei militare a fost respins, fiind considerat doar o schiţă de plan, cerându-i-se episcopului şi învăţătorului Daniil Vlahovici întocmirea unui plan corespunzător aşteptărilor. Abia la 19 iulie 1788, noul plan era supus aprobării administraţiei militare, lucru întâmplat în 16 octombrie 1788, guvernul de la Liov, stabilind durata anului şcolar la trei ani şi numirea de doi învăţători de ajutor.[14]
Episcopul Dositei era atent la recomandările şi sugestiile învăţătorului Daniil Vlahovici, dar după analiza lor, răspunsul său era direct, fără posibilitate de amânare a rezolvării în sensul cerut de episcop. La 11/22 ianuarie 1788, răspunzând unei scrisori a profesorului Daniil, episcopul îi atrage atenţi că prin „Planul regulativ”, nu vor mai fi numiţi diaconi la parohii. În consecinţă, episcopul a ordonat ca cei care se arătau ca fiind bine pregătiţi să fie supuşi examenului „şi sânt vrednici de preoţie să le dai la fieştecare câte un atestat, care atestaturi, sub pecete, prin pocită, să le trimiţi Precuvioşie ta aice către Conzistorium ca să le putem trimite la înaltele locuri, înpreună cu cerere ce avem a face, pentru slobozenie ca să se sfinţască aceia cu darul preoţiei”.[15]
Cât priveşte hainele pentru elevi, episcopul, aflând că unul din elevi cunoaşte meşteşugul croitoriei, cere ca acesta să ia măsurile pentru toţi elevii şi să meargă la Cernăuţi pentru a croi acolo uniformele, pentru a se şti exact cât postav este necesar, urmând să se întoarcă la Suceava pentru a le ajusta şi a le coase.[16]
Odată cu trecerea la cele veşnice a episcopului Dositei Herăscul (2 febr. 1789) şi numirea ieromonahului Daniil Vlahovici, la 23 aprilie 1789 ca episcop al Bucovinei, şi şcoala clericală s-a mutat la Cernăuţi, având o singur încăpere. Abia în 1801 s-a aprobat o a doua casă pentru şcoală.
De remarcat faptul că încă din 1789, elevilor se acorda o bursă de 6 fl. şi un rând de haine. Prin ordinul guvernial din 10 aprilie 1794, s-a stabilit ca prioritate la înscriere să aibă învăţătorii de ţară, care absolviseră două sau trei clase, lucru care a făcut ca numărul bursierilor să crească în 1798 la 30 din 36. În 1804, şcoala avea 141 de elevi din care 31 erau bursieri.
(Mormântul episcopului Daniil Vlahovici de lângă zidul bisericii Mănăstirii Dragomirna)
Programa acestei şcoli era destul de încărcată, din raportul Consistoriului din 16 nov.1810, aflăm ce şi după ce manuale se învăţa: „Filosofia propusă elevilor din clasa întâia în toată ziua afară de duminica, de la 2-3 aşa dară prin 6 ore pe săptămână de Toma Ozurevici. Teologia catehetică (Catehismul) în clasa întâia, 18 ore pe săptămână adică în fiecare zi de la 8-10 şi de la 3-4, de Veniamin Zacharovici. Tot aceea elevilor din clasa a doua prin 12 ore pe săptămână şi anume în toată ziua de la 8-9 şi de la 2-3 ore, de Melchisedec Lemni. Teologia morală în clasa a doua prin 8 ore pe săptămână şi Teologia pastorală în clasa a treia prin 9 ore. Morala se propunea după autorul Antonie eşitu în limba rusască şi după „Lauber” iar păstorale după Giftschutz precum şi după o carte rusască: Detoriile unui preot, toate aceste însă trăduse în limba rom[ână]”.[17]
Analizând situaţia, Comisia aulică de studii, a recomandat prin decretul din 29 august 1812, ca pentru predarea pastoralei, să se folosească manualul alcătuit de Reichenberger. Episcopul Daniil, trimite decretul către protosincelul Ignatie Hacman, spre luare la cunoştinţă, dar însoţit de o recomandare proprie, în care, după ce menţionează lucrările recomandate de Viena, atrage atenţia protosincelului că, deşi aceste cărţi sunt bune ele nu sunt „după ronduiala religiei noastre, nici după obicinuitele ceremonii după aşezările şi predaniile sfinţilor părinţi ai bisericii noastre nu poate să fie” şi de aceea porunceşte ca „până ce se va pute căpăta cărţile cele deplin cuviincioase pentru ţinerea Bogoslovicescilor sciinţe, după ronduiala Pravoslavnicei biserici să aibi a da învăţătură pastoralnică din cartea ce se numesce: Carte pentru dătoriile presvitereşti tipărită în Sanctpetersburg în anul 1779, şi era şi în crăescul universitet din Buda de esnou tipărită la anul 1801, eară pentru celelalte sciinţe a păstoriei din Entvurful (schiţa) Excelenţei Sale D-lui Mitropolit al nostru ot Carlovăţ care în anul trecut din 3 oct. Ţi-am trimis în copie bine te vei poveţui din ce cărţi ai să ţii învăţătura pastoralnică. Şi pentru moralnica Bogoslovie de o dată măcar şi din auctoriul Antoine să dai învăţătură la clirici, ajutorându-te tot după povăţuirea Entvurfului Evcelenţiei Sale Domnului Mitropolit de sus numit însă cu acea adaugere ca toate cele ce vei culege prin o osebită silinţă măcar şi din streini autori spre zidirea bisericei noastri cei Pravoslavnice precum la Bogoslovicesci, aşa şi la Catechicesci dări de învăţătură, toate să fia potrivite cu catechisisul teologhicesc cu înţelegerea iscălitului, care toate acele spre o bună recomendaţie îşi vor slugi Preacuvioşiei tale”.[18]
Mai târziu, la 26 Decembrie 1814, episcopul Daniil Vlahovici, se adresa protosincelului Ignatie Hacman: „Către cliricescul învăţătoriu Ignatie Hacmanu Protosingel. Cu aceasta se poruncesce Preacuvioşiei Tale, ca prin cea binecunoscută nouă rîvnă a Preacuvioşiei Tale să pui şi acu o osebită sîrguinţă şi să deosebesci Dogmaticeasca Bogoslovie de la teologicescul Catechisis şi cu începutul cursului anului curgătoriu după auctorul Macarie Archimandrtul tipărită în Moscva la anul 1786 să începi a da însu-şi aceea Dogmatică Bogoslovie la clasul al doilea care spre o bună recomendaţie îţi va sluji Sfinţiei Tale”.
Luând în discuţie situaţia învăţământului din Cernăuţi, episcopul Daniil, arhimandritul Isaia Baloşescul, căpitanul cercual de Platzer, directorul şcolii normale de Marki şi secretarul cercual Isăcescul, s-a conturat ideea ca elevii şcolii clericale să studieze şi pedagogia, pentru a se pregăti şi pentru o carieră didactică. Lucrul acesta a fost aprobat, urmând ca în anul III pedagogia să fie predată de Anton de Marchi, începând cu 13 septembrie 1814. Apoi s-a introdus studiul filosofiei. Cu toate acestea la 15 martie 1816, Comisia aulică de studii a hotărât desfiinţarea şcolii clericale, treptat, cu motivaţia că va fi înfiinţat un seminar clerical, la care vor fi admişi numai absolvenţi ai studiilor gimnaziale şi filosofice.[19]
Rezoluţia împărătească emisă la Troppau din 18 decembrie 1820, comunica celor interesaţi faptul că „fiindcă Fondul religionar gr. n. u. bucovinean s-au format de-n averea luată a episcopului şi a mănăstirilor acestui rit de-n acea ţară, se poate el întrebuinţa numai spre susţinerea cultului n.u. şi a învăţământului poporal, dar şi a învăţământului acestuia numai atunci, dacă el a fost împărtăşit de către mănăstiri şi în acest caz numai întrucât nu se atinge şi de institutele acele de învăţământ, carile pe timpul fiinţării mănăstirilor nu erau de acestea susţinute”.[20]
Pornind de la aceste prevederi, autorităţile de stat, au cerut lămuriri în ceea ce priveşte susţinerea şcolilor poporale de către mănăstiri şi care ar fi suma cu care Fondul bisericesc ar trebui să contribuie la susţinerea în continuare a învăţământului. Oficiului cercual (Kreisamt) comunicase guvernului de la Liov faptul că voievodul Ştefan cel Mare ar fi impus mănăstirilor să susţină şcolile poporale sau să contribuie în funcţie de măsura averii lor. Pornind de la acest răspuns, Guvernul de la Liov prin scrisoarea sa nr. 7316 din 2 martie 1822, cere Consistoriului episcopal să dea lămuriri privitoare la existenţa unei obligativităţi a mănăstirilor pentru susţinerea şcolilor, pe baza hrisoavelor sau uricelor domneşti, şi în ce măsură acestea s-au achitat de aceste obligaţii[21].
Este evident faptul că episcopul Isaia Baloşescul îşi dorea asigurarea bazei materiale pentru noua şcoală teologică şi, cu toate că Institutul şi Seminarul clerical luaseră fiinţă, el a continuat demersurile pentru identificarea actelor care ar demonstra clar, fără echivoc, datoria Fondului religionar de a susţine aceste două instituţii. Se adresează în acest scop, către mitropolitul Veniamin Costachi, care îi va răspunde la 6 februarie 1832, că un astfel de hrisov de la Ştefan cel Mare nu este cunoscut, dar arătând că voievodul Vasile Lupu, întărind mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi averea sa, face menţiunea că din veniturile mănăstirii şi al unei băi din Iaşi şi de la alte trei moşii dăruite de el, să se folosească pentru susţinerea şcolii întemeiate de el.[22]
Episcopul Daniil, neavând încredere în promisiunile stăpânirii, va adresa două memorii, la 25 iunie 1816 către guvernul galiţian şi la 25 sept. 1816 către Comisia Aulică de studii, cerând menţinerea şcolii clericale, rămase însă fără răspuns.
Singura posibilitate de a continua studii teologice rămâne observarea emisului guvernului de la Liov din 6 decembrie 1816, prin care se făcea cunoscut episcopului că de mai mulţi ani există o dispoziţie împărătească, aplicată în toate diecezele, care îngăduie să se trimită pe cheltuială publică, tineri la Seminarul teologic din Viena, având acesta posibilitatea ca până la 15 ian. 1817. Un schimb de scrisori între episcopul Daniil şi mitropolitul de Carlovitz pe tema prezenţei la studii a tinerilor bucovineni la Viena, nu aduce nici o limpezire a situaţiei. Episcopul Daniil, analizând situaţia în care se afla, decide să trimită trei absolvenţi ai studiilor gimnaziale şi filosofice în septembrie 1817 la Viena. Lor, li s-a alăturat şi al patrulea, viitorul episcop al Bucovinei, Eugenie Hacman. În iulie 1818, trimite şi doi absolvenţi ai studiilor filosofice, în vederea alcătuirii unui corp profesoral bine pregătit.
Pentru a atrage tineri la studii la Viena sau la Liov, împăratul a aprobat cinci burse de câte 80 şi 120 fl., desigur fiind prezentă şi intenţia ascunsă de înstrăinare naţională şi religioasă a tinerilor care vor acceptat această ofertă, lucru pe care episcopul Daniil l-a intuit.
Două intervenţii, mult mai energice ale episcopului Daniil, la cea din 18 aprilie 1821 cu privire la învăţământul teologic şi cea din 19 aprilie 1821 cu privire la îmbunătăţirea situaţiei stării materiale a clerului, determină un răspuns din partea Curţii imperiale.
În 16 iunie 1821, împăratul consultă guvernul galiţian în privinţa a trei chestiuni: 1. În chestiune înfiinţării unui Institut teologic la Cernăuţi; 2. În chestiunea înfiinţării unui seminar clerical şi 3. în problema ameliorării stării materiale a clerului ortodox din Bucovina. Cu toate că era în interesul guvernului galiţian să amâne cât mai mult rezolvarea acestor chestiuni care priveau Bucovina, totuşi la 16 oct. 1821, va contacta pe episcopul Daniil pentru a face propunerile pe care le credea de cuviinţă. Abia mai târziu îi va reuși lui Isaia Baloșescu înființarea Institutului Teologic de la Cernăuți, care mai apoi, va deveni vestita Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității cernăuțene.
Prin adresa nr. 3810 din mai 1991 Înaltpreasfințitul Părinte Pimen se adresa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cerând înființarea unui Seminar Teologic la Suceava. Motivarea acestei cereri avea în vedere importanța unei școli teologice în spațiul bucovinean și necesitatea unei bune pregătiri a corpului preoțesc. Cererea aceasta va fi discutată în ședința sinodală din 10 mai 1991, răspunsul fiind redactat la 13 mai 1991. În baza acestei hotărâri a Sfântului Sinod, Arhiepiscopia Sucevei va continua demersurile pentru înființarea Seminarului Teologic Mitropolitul Dosoftei prin adresa 3814 din mai 1991 către Ministerul Cultelor și către Ministerul Învățământului. Acestor demersuri li se răspunde la 15 mai 1991 prin adresa nr. 3978/15 mai 1991 prin care Secretariatul de Stat pentru Culte făcea cunoscută autorizarea înființării Seminarului începând cu anul școlar 1991/1992 .
În adresa Cancelariei Sfântului Sinod se făcea referire la modul de organizare a Seminarului, care trebuia să respecte Protocolul încheiat la 6 iunie 1990 între Ministerul Cultelor și Ministerul Învățământului, prin încadrarea personalului didactic specializat. În responsabilitatea Arhiepiscopei Sucevei și Rădăuților revenea „recrutarea personalului didactic și administrativ necesar și asigurarea fondurilor necesare bunei funcționări a acestuia”.
Inițial s-a propus ca Seminarul să funcționeze în cadrul mănăstirii Teodoreni, al cărui corp de chilii trebuia amenajat, însă Seminarul, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Suceava și al Liceului Industrial II și-a deschis porțile în spațiile acestuia. De buna funcționare al Seminarului și organizarea lui s-a ocupat PC Pr. prof. Adrian Iftimiu, primul director al acestuia, care s-a implicat în toate aspectele vieții școlii. În perioada anilor 1991-1998 Seminarul a rămas în spațiul primit de la Liceul Industrial Nr. II, iar între anii 1998-2003 Seminarul a funcționat în localitatea Dumbrăveni, într-o clădire pusă la dispoziție de Primăria Dumbrăveni. Mai apoi, având în vedere greutățile, și necesitatea unui noi clădiri pentru Centrul Eparhial Suceava, a fost construită o clădire în apropierea Mănăstirii Sfântul Ioan din Suceava, în care Seminarul a funcționat în perioada anilor 2003-2015, când un cumplit incendiu a distrus în totalitate clădirea.
Pentru o scurtă perioadă (2015-2017) Seminarul Teologic sucevean a fost găzduit de Colegiul „Petru Mușat” din Suceava, iar mai apoi s-a mutat într-o clădire proprie, nouă, construită de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
Roadele muncii desfășurate la Seminarul Teologic „Mitropolitul Dosoftei” în cei 30 de ani de existență se văd în premiile obținute, care așează școala suceveană între primele din Patriarhia Română.
[1] După ce activitatea Mitropoliei Bucovinei şi Dalmației încetează la 22 nov.1919, când Mitropolitul Vladimir de Repta a răspuns cererii Bisericii sârbe, dând cuvenita încuviinţare canonică prin care Episcopia Dalmaţiei şi Episcopia Bocca di Cattaro, s-au despărţit de Mitropolia Bucovinei, prin Legea pentru organizarea Bisericii ortodoxe din Regatul României, publicată în „Monitorul oficial” nr 97 din 6 mai 1925, a primit titulatura „Mitropolia Bucovinei şi Hotinului”. În 1937, la stăruințele mitropolitului Visarion Puiu, s-a reînființat vechea Episcopie a Maramureşului, cu reședința la Sighet ca sufragană a Mitropolii Bucovinei prin jurnalul Consiliului de Miniştri nr. 1874 din 14 iulie 1937, publicat în „Monitorul oficial" nr. 167 din 23 iulie 1937. Regele Carol al II-lea sancţionează Jurnalul prin înaltul Decret Regal nr. 2971 din 21 august 1937, şi publicat în „Monitorul oficial" nr. 194 din 24 august 1937. Episcopul Vasile Stan, ales în noiembrie 1938, a trebuit să se refugieze în urma Diktatului de la Viena. A decedat în 1945, la Răşinari. După 1945 a fost condusă de episcopii locţiitori Policarp Moruşca şi Eugeniu Laiu. Spre sfârșitul lui 1947, a fost ales episcop protopopul Sebastian Rusan. Episcopia a fost desființată la 18 sept.1948. După cedarea Bucovinei de nord, Mitropolia Bucovinei, după refugiu, îşi stabileşte reşedinţa la Suceava. A continuat să se numească „Mitropolia Bucovinei" apoi „Mitropolia Bucovinei de Sud". La 8 mai 1947, Adunarea Deputaţilor hotărăşte ca Mitropolia Bucovinei să devină „Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor", potrivit „Monitorului oficial" din 30 mai 1947, rămânând locţiitor Emilian Antal Târgovişteanul, care păstorea aici, în urma demisiei mitropolitului Tit Simedrea din 31 ianuarie 1945. Această denumire rămâne până la 18 septembrie 1948, când Episcopia Maramureşului este desfiinţată şi titularul acesteia, Sebastian Rusan, trecut la Suceava, în urma înţelegerii dintre Petru Groza şi Emil Bodnăraş. Se va numi, de acum, Arhiepiscopia Sucevei şi Maramureşului până la desfiinţarea ei, la 26 februarie 1950.
[2] Direcţia Generală a Arhivelor Statului din RSR. Suceava. File de istorie. Documente privitoare la istoria oraşului 1388-1918, vol. I, Bucureşti, 1989, p. 468. Episcopul Dositei menţionează faptul că: „Eu m-am ostenit înainte de toate să înfiinţez şcoli în Suceava pentru folosul patriei, pentru ca timpul să nu treacă fără folos. Acum am găsit chiar un învăţător stăpân pe limba greacă şi a fost angajat acolo, în Suceava, care în locul acela, informează tineretul în acele fundamente ale şcolilor inferioare şi de aceea am pus acolo mai întâi acest învăţător de greacă: întâi, pentru că acest popor aspru să nu fie scandalizat şi să nu degenereze într-o îndoială religioasă când vor fi învăţaţi în limba latină. Al doilea, pentru ca să fie împlinită dorinţa poporului în limba greacă. Al treilea, nu atât de mult din cauza acestor aparente îndoieli, cât mai ales din cauza uşurinţei pentru şcolari, pentru că purcederea din gramatică şi sintaxă este însuşi fundamentul limbii latine”.
[3] Idem, nota 1, p.6. „ La aceasta despre partea Consistoriului avem acestea a răspunde, precum arată mai jos. De vreme ce la 13 Genar acestui an pe larg am înştiinţat către cinstita administraţie toate principiile pentru care de trebuinţă este să se aşeze şcoala clirosului la rădicata mănăstirea Horecea, cu toate acestea aflăm iarăşi că este mai de folos să rămânem la această hotărâre, decât după înalta înştiinţată poruncă să trimitem preoţi tineri de aice aiure pentru acest scopos, fiindcă despre o parte o parte acest fel de oameni tineri carii voiesc să intre în rânduiala duhovnicească, trebuie să fia mai înainte să fie însuraţi şi acestora va face multe şi neînconjurate mari cheltuieli când va trebui să facă o călătorie ca aceasta sau să fia depărtaţi atâta multă vreme de gospodăria lor, iar pe de altă parte şi mai ales de acest fel de oameni aleşi ce vor să între în slujba duhovnicească sunt cei mai mulţi moldoveni carii nu ştiu ruseşte, nici alte limbi obişnuite şi aşa învăţătura acestora prin limbă străină va avea prea înceată purcedere. Mai lipseşte să adăugăm cum că la însemnarea pentru aşezarea şcolii clirosului la mai sus amintitul loc, a fost scoposul şi socotinţa noastră, să înveţe într-aceste şcoli cei tineri din cliros, mai ales „începutul dogmelor legii şi temeiul învăţăturilor creştineşti şi rânduielile besericeşti” fiindcă pentru împrejurările şi starea cea de acum nu este cu putinţă să se poarte grija pentru învăţătura pentru învăţăturile cele înalte şi iarăşi fiindcă aşezarea cea mai sus deplin arătată şcoală clirosului cu toate rânduielile a părţii duhovniceşti care are să se facă aice în ţară are nedespărţită legătură. Pentru aceasta însuşi de sine urmează ca aceste osebite aşezări nu pot fi mai nainte isprăvite până ce nu va fi aşezată rânduiala întreagă”.
[4] Lucia Protopopescu, Contribuţii la istoria învăţământului din Transilvania 1774-1805, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1966, p.172-173.
[5] E. Popovici, op. cit., p. 13.
[6] Iată scrisoarea episcopului: „Excelenţa voastră Eu m-am ostenit înainte de toate să înfiinţez şcoli în Suceava pentru folosul patriei, pentru ca timpul să nu treacă fără folos. Acum am găsit chiar un învăţător stăpân pe limba grecească şi a fost angajat acolo, în Suceavă care, în locul acela, informează tineretul în acele fundamentale ale şcolilor inferioare şi de aceea am pus acolo mai întâi acest învăţător de greacă: întâi, pentru ca acest popor aspru să nu fie scandalizat şi ca să nu degenereze într-o îndoială religioasă când vor fi învăţaţi î limba latină. Al doile, pentru ca să fie împlinită dorinţa poporului în limba greacă. A treilea, nu atît de mult din cauza acelor aparente îndoieli, cît mai ales din cauza uşurinţei pentru şcolari, pentru că purcederea din gramatică şi sintaxă este însuşi fundamentul limbii latine. Deoarece însă, atît primul găsit cît şi ultimul învăţător plecat, erau inapţi, în felul acesta sunt în prezent şcolile fără învăţător. Solicit [înălţimii] voastre etc. De a face rost prin grija dumneavoastră de un astfel de învăţător, care să înţeleagă aceste două, adică limba germană şi latină, şi de asemenea să fie priceput în filozofie.La 23 decembrie 1782. Dositei episcop m. p.” în DGASRSR, Suceava. File de istorie Documente privitoare la istoria oraşului 1388-1918, Vol. I, Bucureşti, 1989, p.468.
[7] Isidor de Onciul, Ceva despre mersul şi desvoltământul culturei teologice şi clericale în Bucovina în „Candela”, an II, 1883, nr.2, 1 febr., p.54.
[8] Isidor de Onciul, Ceva despre mersul …. p, 57-58, nota 1.
[9] Ibidem.
[10] Ibidem.
[11] Arh. St. Suceava, fond Mitropolia Bucovinei, Secţia Diverse, dosar 95/1786, f.2.
[12] Idem, dosar 114/1788, f. 1-4.
[13] „Planul regulativ”, 1. cap.83
[14] Isidor de Onciul, Ceva despre mersul şi desvoltământul culturei teologice şi clericale în Bucovina în „Candela”, an II, 1883, nr.2, 1 februarie, p. 62.
[15] Arh. St. Suceava, fond Mitropolia Bucovinei, Secţia Diverse, Dosar 120/1788, f. 4-5.
[16] Ibidem.
[17] Isidor Onciu, Ceva despre mersul… p.111.
[18] Citat la Isidor Onciul, Cevadespre mersul…p.112.
[19] Ibidem, p.113.
[20] Idem, Fondul religionariu gr. or. al Bucovinei. Sustratul, formarea, desvoltarea şi starea lui de faţă, Cernăuţi, Tipo şi litografia Arch. Silvestru Morariu Andrievici, 1891, p. 160.
[21] Guvernul din Liov menţiona în textul scrisorii următoarele cerinţe asupra cărora Consistoriul trebuia să răspundă: „a) de există în privinţa obligământului mănăstirilor faţă de susţinerea şcoalelor vr-un uric sau chrisov de la Domnul Ştefan, care chrisov, fie în original, fie în copie, s-ar fi aflat în una din mănăstirile călugăreşti ce există sau în arhiva episcopească; b) Cât şi după ce măsură au contribuit spre acest scop mănăstirile pe timpul cât s-au luat ţara sub stăpânirea Austriei. Câte şcoale au existat pe atunci, şi câte de-n acele au fost susţinute de-n aceste contribuiri. Guvernul crede, cum că deslucirile aceste lesne se vor putea da de-n actele episcopiei şi asceaptă supunerea lor până în 14 zile” – Cf. Isidor de Onciul, Fondul religionariu gr. or. al Bucovinei…, p.161.
[22] Ibidem, p.162-163.
pr. prof. dr. Valenciuc Ioan – Paul,
Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava