Anul acesta se împlinesc 30 de ani de când scumpa noastră Bucovină a primit aprobarea de a avea un Seminar Teologic pentru pregătirea viitorilor slujitori în ogorul Domnului.

Fiecare clipă a vieții noastre este o răscruce a vieții, când trebuie să vedem unde am ajuns și încotro trebuie să ne îndreptăm.

De la bun început am știut că marele nostru Învățător (Rabi) și Judecător (inspector) trebuie să fie Mântuitorul nostru Iisus Hristos care ne cheamă și pe noi zicând: „Veniți și vă învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima..” (Matei 11, 29).

Scopul acestui învățământ pentru toți a fost ca „să-L cunoaștem pe Dumnezeul cel adevărat și pe Iisus Hristos pe care L-a trimis” (Ioan 17, 3).

Gândindu-ne la ceea ce trebuie să agonisească ucenicii noștri, de la început cu multă cumpănire, am căutat să le facem cunoscut că „toate sunt îngăduite, dar nu toate ne folosesc..., nu toate zidesc” (I Corinteni 10, 23). Înțelepciunea trebuie căutată, tocind pragul celui înțelept (Ben Sirah 6, 37), iar cele mai presus de tine nu trebuie căutate și cele mai tari decât tine nu trebuie iscodite (Ben Sirah 3, 20).

Celor care astăzi doresc să fie ucenici ai Domnului le spun, nu eu, ci înțeleptul: „fiule, când vrei să te apropii să slujești Domnului Dumnezeu, gătește-ți sufletul tău de ispită (Ben Sirah 2, 1); ia aminte că „înțelepciunea și învățătura stau în temerea de Domnul și cele plăcute Lui sunt credința și blândețea” (Ben Sirah 1, 26).

Timpurile sunt grele, dar noi toți trebuie să ducem lupta cea bună, făcând binele, iubind adevărul și propășind nu numai în credință, ci și în toată fapta bună. Pofta trupului, pofta ochilor și trufia vieții nu trebuie să ne robească, căci noi trebuie să fim robi ai lui Dumnezeu, nu robi ai păcatului.

Păzindu-ne pe noi și ferindu-i pe cei din jurul nostru de toată ispita și toată patima, alegând binele și ferindu-ne de rău, ne vom putea împărtăși chiar din această lume de cele rânduite de Cel Atotputernic, știind că toate celelalte se vor adăuga nouă.

Primul sediu al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava, în prezent sediul Inspectoratului Școlar Județean Suceava

proin-directorul, prof. ic. stav. Iftimiu N Adrian,

director al seminarului în perioada 1991- 1998

 

Înființarea Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava se leagă, fără îndoială, de figura ascetică și plină de sfințenie a neobositului Părinte Arhiepiscop Pimen, mutat la cele veșnice în anul care a trecut, primul păstor al reînființatei eparhii a Sucevei în anul 1990, denumită Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Astfel, în planul vast de activitate al eparhiei pe care l-a imaginat, învățământul teologic, pe care îl aprecia în mod cu totul deosebit, ocupa în acel moment locul central. Această apreciere era dublată de o admirație neascunsă față de oamenii locului și convingerea mărturisită de multe ori că tinerii acestor ținuturi au calități intelectuale și spirituale cu totul deosebite, ceea ce îi întărea convingerea în necesitatea unei școli teologice, cel puțin la nivel liceal, pentru această eparhie. 

În mod special pentru mine s-a împletit cu începutul activității mele ca slujitor al altarului și, după trecerea a 30 de ani, perioadă mai mult decât potrivită pentru a face o necesară (re)cercetare lăuntrică, pot să spun că perioada în care am fost și slujitor la catedră a fost una dintre cele mai fertile și, cu tot tumultul ”durerilor facerii” a fost o perioadă cu bucurii aparte, de neuitat. Întotdeauna am gândit că înființarea unei școli, cu precădere a uneia de teologie, poartă semnul unei șanse deosebite și a unei importante provocări. Provocarea este încercarea de a urma modelul școlilor consacrate, cu „tradiție” sau măcar de a surprinde și a transmite „duhul” lor într-o lume aflată într-o continuă prefacere. Șansa este de a folosi terenul imaculat unde să se dezvolte armonios sufletele viitorilor slujitori ai Bisericii. E absolut necesar totuși un echilibru între promovarea școlii ca instituție și atenția acordată în mod particular fiecărui tânăr elev, cu întreg universul său spiritual și duhovnicesc.

Aduc o pioasă aducere aminte acelor părinți profesori sau profesori, alături de care am avut cinstea de a fi coleg la catedră, precum și acelor elevi sau foști elevi pe care Dumnezeu, după a Sa rânduială, i-a chemat la veșnicele locașuri.

Asemenea, aduc rugămintea din adâncul sufletului meu, foștilor colegi profesori și deopotrivă foștilor elevi ai seminarului cărora Dumnezeu m-a îngăduit să le fiu coleg sau profesor, să ierte orice neajuns, greșeală sau injustiție pe care le-am provocat-o.

Aflat acum sub ocrotirea și purtarea de grijă a Înalt Prea Sfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic al Sucevei și Rădăuților, la acest ceas aniversar, înalț smerită rugăciune Bunului Dumnezeu să binecuvânteze și să întărească osteneala cadrelor didactice, a elevilor și a personalului Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei”, pentru a se ridica la înălțimea chemării pe care a adresat-o fiecăruia.

Cu aleasă prețuire,

pr. prof. Gabriel Anchidin,

director în perioada 1998 – 2001

Sediul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” în perioada 2001 - 2003, localitatea Dumbrăveni

 

 

Paraclisul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” în perioada 2001 - 2003, localitatea Dumbrăveni

 

Sfânta Liturghie în Paraclisul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” , anul 2004

În aceste momente de sărbătoare în care marcăm 30 de ani de la înființarea Seminarului Teologic „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava, ca cel care am fost o vreme la cârma acestei instituții, mă îndrept cu multă recunoștință către Atotmilostivul Dumnezeu, Care a ocrotit această școală, dar și spre vrednicul de pomenire Părinte al Bucovinei, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Pimen, care a avut înțelepciunea de a o ctitori.

Totodată adresez cuvânt de felicitare atât celor de ieri cât și celor de azi care au fost și sunt implicați în prezent în activitatea seminarului: ierarhi, profesori, ostenitori și elevi.

Un gând cu totul special mi-l îndrept către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, ierarhul înțelept care prin vrerea lui Dumnezeu veghează prin necontenita purtare de grijă la binele instituției și a ostenitorilor ei.

La mulți ani!

                                                                                                     diac. prof. dr. Ioan Popovici

                                                                                                director în perioada  2001– 2008

 

„Țarina de încolțit semănători”

Revăzând textul biblic al Pildei Semănătorului (Luca 8, 5-15) înțelegem lesne că deopotrivă importanți în rodirea Cuvântului Vieții sunt: ogorul grijit, sămânța cea bună și semănătorul iscusit.

Dar, unde oare răsar și cresc semănătorii cuvântului în ogorul inimilor flămânde de Dumnezeu?

Ce țarină binecuvântată îi leagănă sub brazdă în așteptarea primăverii încolțirii lor?

Am cunoscut tărâmul acesta…în răsăritul tinereții mele.

Un tărâm tainic al cunoașterii și devenirii; al încercării și bucuriei; al lacrimei curățitoare și zâmbetului tămăduitor !

L-am aflat la nici 15 ani și l-am lăsat în urmă la aproape 20.

Cinci ani de zbor cu aripi încă moi.

Am fost prima generație a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava, o școală  vocațională teologică nou-înființată în 1991, cu nădejdi bucuroase și așteptări curajoase.

Dascăli aleși pentru elevi entuziaști.

Concurență serioasă la admitere și blazon de păstrat. Ținută și program stricte.

Cei mai frumoși ani ai tinereții s-au topit ușor în studiu, practică liturgică și camaraderie cazonă, sub ochiul atent dar îngăduitor al dascălilor noștri.

Astăzi îmi revin cu drag și nostalgie aduceri aminte de neuitat.

„Țarina încolțirii semănătorilor” și-a răsplătit ostenitorii.

Mulți dintre noi suntem astăzi la rându-ne semănători.

De noi depinde ca în ogorul inimilor credincioșilor, sub roua harului dumnezeiesc semințele Cuvântului Cel de-a pururea Viu să vieze până la rod.

„Țarina de încolțit semănători” pune încă oameni pe Calea întru Adevăr spre Viață…

                                 pr. prof. Silvestru – Ionuț Țurcă,

director în perioada 2008 – 2011

Sediul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” în perioada 2003 - 2015

Înființarea Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava la 1 octombrie 1991, coincide  fericit cu nașterea mea în chip duhovnicesc ca teolog și lucrător în ogorul Bisericii lui Hristos! Îmi amintesc și acum perfect bucuria, emoția și curiozitatea care mă stăpâneau și mă făceau nerăbdător să pătrund cât mai curând filele cărților care urmau să îmi deslușească tainele învățăturilor creștine!

Am fost mereu în asentimentul acelor colegi care afirmau zâmbind că dacă vreodată vor fi puși să aleagă sa repete o școală  Seminarul Teologic din Suceava ar câștiga detașat.

Pășind in calitate de director al instituției am simțit responsabilitatea ce mi-a fost pusă pe umeri și anume aceea de a insufla dragostea de Dumnezeu și respectul pentru cele sfinte, care sunt coordonatele de bază ale formării viitorilor slujitori sfințiți.

La ceas aniversar adresez  elevilor seminariști precum și tuturor celor implicați în procesul lor de modelare după chipul lui Hristos cele mai alese gânduri de pace, bucurie duhovnicească și spor în lucrarea minunată la care cu voia și pronia lui Dumnezeu se fac părtași!

pr. prof. dr. Cojoleancă Bogdan,

director al seminarului în perioada 2017 - 2020

 

Sediul actual al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei”

 

Cuvânt la moment aniversar

Scriu aceste rânduri cu o privire retrospectivă. Acum treizeci de ani, o mână de intelectuali, preoți și mireni, ne-am asumat răspunderea de a da viață unui seminar nou la Suceava, unde făclia școlii are o veche tradiție. Personal, veneam cu dorința de a învia, în ceea ce facem, spiritul învățământului teologic cernăuțean, acolo unde, în trecut, au ființat instituții teologice prestigioase, cu profesori renumiți și un înalt nivel de cultură.

Cu acest sentiment de emulație, vedeam noua școală un așezământ redivivus, benefic pentru Bucovina întreagă, iar predarea la catedră o misiune aproape sacerdotală. Cât am reușit sau nu în acest demers didactic, o vor spune generațiile de elevi pe care le-am învățat și educat în școală.

Ca profesor, am predat Istoria religiilor, Limba latină și Drept bisericesc. Am încercat să-mi fac datoria cu demnitate de profesor, iar discipolii noștri au fost, în general, cu interes față de ceea ce le predam. Dovadă fiind faptul că cei care au absolvit seminarul și au plecat la facultate, au fost bine pregătiți, iar la Facultatea de Teologie din București, unde m-am transferat ca asistent, în 1996, studenții suceveni au fost mereu apreciați pentru nivelul lor de pregătire.

La seminar am realizat, cu elevii talentați, lucruri frumoase, pe lângă studiul școlar. În 1995, am fost numit de Înaltpreasfințitul Pimen la conducerea revistei Candela, a Arhiepiscopiei, și unii elevi au colaborat cu articole în paginile revistei. Câțiva au cules și tradiții populare din satele lor: cântece, colinde, urături, dovedind că iubesc folclorul de acasă.

Cu cei pasionați de spiritul artistic, s-a făcut și teatru. Într-un an, înainte de sărbătorile de iarnă, în colaborare cu o tânără profesoară de la liceul gazdă, unde funcționam, am pus în scenă, cu elevii, piesa lui Irod, cu costume autentice, aduse de la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani. Piesa s-a jucat pe scena Casei de Cultură din Suceava și a avut un succes remarcabil. Elevii s-au comportat ca adevărați actori și au încântat publicul spectator cu lungi dialoguri dramatice, un joc captivant, și dând viață personajelor biblice în chip autentic.

Când mă gândesc și trec în revistă pe toți cei care i-am avut absolvenți, am o legitimă satisfacție, că de la Seminarul „Mitropolitul Dosoftei” de la Suceava, s-au ridicat tineri teologi cu vocație, iar între ei și doi episcopi: Preasfințitul Macarie Drăgoi, Episcopul Europei de Nord, un teolog și un cărturar eminent, cu două doctorate, și Preasfințitul Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, de asemenea, doctor în teologie. Iar pe lângă ei, mai sunt azi profesori și doctori în teologie, care fac cinste profesiei și duc făclia misiunii mai departe. Perioada de studii la seminar nu se uită. Chiar și cei care au îmbrățișat, mai apoi, alte domenii de activitate, și nu sunt clerici, păstrează cu considerație amintirea școlii de teologie, unde s-au format în adolescență.

Fie ca și în viitor, seminarul sucevean, aflat sub înțeleapta oblăduire a Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Dr. Calinic, să fie o școală de înalt nivel teologic, spre a forma tineri de vocație spirituală, care să-și continue apoi pregătirea cu succes în facultățile de teologie.

pr. prof. dr. Nicolae Cojocaru

Făclii în candelabrul neuitării

În tumultul postconflictual al anilor 1989-1990 s-a înființat la Suceava Seminarul Teologic „Mitropolitul Dosoftei", ca răspuns al dorințelor bucovinenilor de a avea, aici, pe meleagurile ștefaniene, o școală de pregătire a clerului. Noua instituție de învățământ teologic s-a dorit a fi o continuatoare a Facultății de Teologie din Cernăuți - Suceava.

Prin rânduiala Bunului Dumnezeu și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, după o experiență de doi ani la Seminarul Teologic Mănăstirea Neamț, m-am numărat printre noii profesori care urmau să pregătească și să șlefuiască profilul moral și intelectual al tinerilor teologi.

An de an, prin strunga strâmtă a Stăpânului, coruri de teofori, ca să-l citez pe iubitul frate în Hristos preotul și poetul Constantin Hrehor, au dobândit cunoștințe teologice și dreptul de a conduce, a învăța și a sfinți pe cei încredințați lor spre păstorire.

Descoperind în mine profesorul polivalent, am predat pe rând Dogmatica, Misiologia, Istoria Bisericească Universală, Limba Greacă Biblică, Vechiul Testament și Arheologia Biblică.

M-am străduit să le vorbesc elevilor, ca propriilor mei copii, despre adevărurile mântuitoare, despre apărarea dreptei credințe de imixtiunile sectare dizolvante, despre înființarea Bisericii și mergerea ei imperială printre vicisitudinile vremurilor, despre frumusețea inegalabilă a limbii grecești antice, despre vremurile demult apuse, despre vestigiile civilizațiilor antice și cu precădere despre civilizația ebraică.

De pe culmea anilor care au trecut mă bucur să văd pe foștii mei elevi cu familii frumoase, activând în parohii cu tact pastoral și cu dorința neostoită de a deveni repere morale pentru cei încredințați lor spre mântuire.

Sunt fericit să aflu că și eu, asemenea colegilor profesori, am contribuit la formarea duhovnicească a foștilor elevi, din rândul cărora s-au ridicat ierarhi, profesori de teologie, monahi, preoți de mir cu copii nepereche, oameni cu funcții importante în societate.

Îi rog pe foștii mei elevi să nu fie contagiați de starea de acedie, „demonul de amiază", ci să lupte, ca adevărate făpturi cu vocație pascală, pentru ca omul epicureic, lombrosian, mefistofelic, bezbojnic, omul fără Dumnezeu, omul recent, să nu fie fabricat în laboratoarele morții. Îi rog sa lupte sacrificial pentru impunerea primatului spiritului asupra materiei.

Îmi mijesc în ochi bobițe de mărgăritar când mulți din cei pe care i-am educat încearcă să-mi sărute mâna, din prețuire pentru jertfa ce-am așezat-o la temelia formării lor spirituale.

Recunoștința este Raiul din care nu vom fi izgoniți niciodată!

                                                                        pr. prof. Aristarch Cojocar

Patru ani profesor la Seminar

Reflectând la cele ce s-au petrecut în urmă cu treizeci de ani, mărturisesc că am acceptat cu bucurie numirea ca profesor la Seminarul Teologic „Sfântul Mitropolit Dosoftei”, nou înființat la Suceava, unde am activat între anii 1991-1995. M-am bucurat nespus de mult când mi s-a încredințat să predau Catehismul și Istoria bisericească universală, obiecte pe care le-am îndrăgit în timpul studiilor, de aceea mi-a fost destul de ușor să recapitulez materia și să trec de îndată la întocmirea planurilor de lecție.

În această perioadă m-am străduit ca pe lângă împărtășirea de cunoștințe să contribui la formarea duhovnicească a elevilor seminariști, vorbindu-le despre mari personalități ale Bisericii din trecut și prezent, încredințat fiind că verba volant, exempla trahunt. În acest sens, în calitate de diriginte, am ținut să organizez excursii la mănăstiri și un popas la chilia venerabilului arhimandrit Cleopa Ilie (†1998), marele părinte duhovnicesc de la Mănăstirea Sihăstria. Într-o lume atât de frământată și debusolată din punct de vedere spiritual, consider că o asemenea întâlnire va fi fost binefăcătoare pentru acei tineri aflați în căutare de modele. Asemenea momente marchează viața tânărului și pot fi salvatoare.

pr. prof. Vasile Irimia

 

Timp de bucurie deschis către noi orizonturi

,,Timpul înseamnă pentru Dumnezeu durata așteptării între bătaia Sa la poartă și fapta noastră de a deschide.” 
(Părintele Dumitru Stăniloae)

                                   

Prin deschiderea școlii vocaționale de teologie la Suceava, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen, în anul 1992, se redeschideau orizonturile învățământului teologic din Bucovina, unde, după cum spunea Părintele Profesor Dumitru Stăniloaie: ,,a activat cea mai veche școală românească de cultură teologică înaltă care a creat teologia românească ca înțelegere sistematică a învățăturii creștine”[1].

Noul Seminar teologic, cu modestie, continua peste decenii însămânțarea cuvântului pentru formarea de slujitori ai sfintelor altare, în ,,cel mai bun pământ de însămânțare (nn. Bucovina), …unde ucenicia se făcea la sânul acelei dulci  Alma Mater” după cum, frumos scria Pr. Prof. Ștefan Slevoacă la aniversarea a 40 de ani de la absolvirea Facultății de Teologie de la Cernăuți [2].

La această nouă instituție, după terminarea studiilor de teologie, în primăvara activității mele de profesor, am urmat ascultarea încredințată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen, de a activa ca profesor, formând noi caractere și totodată formându-mă eu însumi ca  profesor, șlefuindu-mă pentru lucrarea de propovăduire a cuvântului la catedră și amvon.

Cu toate neajunsurile timpurilor de început, precum lipsa unui spațiu adecvat laborioasei pregătiri de elev seminarist, comparativ cu ce exista cândva la Cernăuți, Seminarul Teologic de la Suceava a reușit să formeze de-a lungul timpului, sute de tineri care au rodit în diferite trepte de slujire și demnități, de la treapta de buni cunoscători ai învățăturii creștin ortodoxe, la treapta de slujire a strănii bisericești și a sfântului altar, culminând cu treapta în slujirea de arhiereu.

Astfel, astăzi, absolvenții acestei instituții de învățământ teologic, sunt buni lucrători în ogorul Domnului, în toate treptele slujirii preoțești din țară și străinătate, în instituții educaționale, în instituții culturale, în unități social-filantropice, în instituții social-media, în instituții guvernamentale, în diferite funcții cu responsabilități administrativ-sociale, etc.

La ceas aniversar - 30 de ani de la înființare, se cuvine a mulțumi lui Dumnezeu pentru toate împlinirile atinse  de această instituție teologică ce astăzi ființează într-un sediu generos, se cuvine a ne aminti cu drag, de toți aceia care au trudit într-un fel sau altul, parte dintre ei transformându-se în veșnice amintiri și, totodată se cuvine a invoca ajutorul Duhului Sfânt pentru continuare a acestei bogate activități teologice către orizonturi și mai înalte. Timpul de față cu oportunitățile sale, oamenii providențiali ai Eparhiei noastre, în primul rând Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic pot conduce la împlinirea visului de a nu fi stinsă flacăra prestigiosului învățământ teologic de la Cernăuți.

                                                                                                          pr. dr. Vasile Baltag

 

Învățământul teologic sucevean, între tradiție și continuitate. Gânduri la popas aniversar

Împlinirea celor trei decenii de la organizarea instituțională a învățământului teologic seminarial din cetatea Sucevei – oraș simbol al Bucovinei, ținutul binecuvântat care respiră istorie și spiritualitate prin fiecare por al său, în care s-au concentrat ca într-o grădină a raiului pământesc toate luminile ce izvorăsc din milostivirea lui Dumnezeu, constituie un moment sărbătoresc de excepție ce îmi oferă, în calitate de absolvent al acestei școli, dar și ca cel care a avut privilegiul de a  trudi un important număr de ani în rândul dascălilor ei, deosebitul prilej de a mulțumi cu dragoste Mântuitorului Hristos pentru bucuriile și darurile revărsate asupra acestei instituții și de a-mi aminti cu recunoștință și venerație de trudnicia celor care au făcut roditoare aceste daruri: ierarhi, eminenți dascăli, mireni și clerici, „cu învățătură despre Împărăția cerurilor” (Matei 13,52) și alți ostenitori, care prin prezența și strădania lor au înnobilat profilul axiologic și valoric al Seminarului.

Totodată, acest moment aniversar îndeamnă la o atentă evaluare a roadelor refacerii legăturii istorice cu elementele timpurii ale învățământului teologic bucovinean, întrucât, așa cum remarca, cu îndreptățire, istoricul ecleziastic Teodor M. Popescu „ceea ce există astăzi vine din ceea ce exista ieri și n-am înțelege nimic din ceea ce vedem azi dacă n-am cunoaște ceea ce a fost ieri”. Deschisă în toamna anului 1991, tânăra școală vocațională pusă sub ocrotirea  talentatului versificator al Psaltirii, reînnoadă de fapt legătura istorică cu străvechiul învățământ teologic sucevean,  al cărui începuturi sunt reprezentate de academia domnească din timpul lui Alexandru cel Bun, care funcționa pe lângă Mitropolia din Suceava, ori, într-o formă mai organizată, de Seminarul teologic deschis în anul 1786 în chiliile fostei Mitropolii, mutat la scurt timp, în anul 1789, la Cernăuți, din care se va dezvolta mai târziu vestita Facultate de Teologie cu faimă europeană.  Așadar, învățământul teologic sucevean este tânăr prin aniversare, ca instituție, dar adânc înrădăcinat în istorie, prin geneză și continuitate.

Asemenea unui prunc zămislit din dragoste, sănătos și vioi, născut într-un mediu prielnic și înconjurat de toată dragostea și atenția părinților săi, instituția care învață cele despre Dumnezeu, din vechea vatră a Mușatinilor, a crescut treptat și s-a dezvoltat armonios, fiind, astăzi,  conștiința dinamică și misionară a Bisericii pe acest tărâm al țării, cu înfăptuiri demne și durabile. De-a lungul celor treizeci de ani, Seminarul din Suceava s-a dovedit a fi un valoros laborator, cultural și duhovnicesc, care a pregătit numeroase generații de fii ai Bisericii, unii ajunși pe cele mai înalte trepte ale slujirii și demnității eclesiale, majoritatea devenind izvoare de lumină într-o societate sfâșiată de secularizare, din ce în ce mai frământată, care tinde să uite moștenirile trecutului, să pângărească valorile prezentului și să renunțe la darurile viitorului. Pentru credincioșii de astăzi Bucovinei, este reconfortant că există o asemenea instituție, de înalt prestigiu, purtătoare a celor mai sacre idealuri, pentru care valorile spirituale și cele național-identitare reprezintă unicul orizont.

La acest ceas aniversar, felicităm pe toți dascălii și ostenitorii actuali ai seminarului, în frunte cu directorul său, arhid. prof. dr. Bogdan Hrișcă, și înălțăm rugăciuni fierbinți pentru osteneala jerfelnică a celor care au pus piatra de temelie a acestei lucrări pe care astăzi, iată, o numărăm în decenii.

Mulți ani, în nobila-i misiune, Seminarului Teologic „Mitropolitul Dosoftei” și succes deplin dascălilor și elevilor săi!

pr. prof. univ. dr. Dănuț Popovici

,,Cine cântă se roagă de doua ori"                                                  

  (Fericitul Augustin)

A fost o deosebită onoare și o însemnată responsabilitate să predau muzica psaltică la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava. Seminarul a format nu doar la nivel intelectual, ci și duhovnicesc, social și cultural, elevii care i-au călcat pragul pentru patru sau cinci ani. Semințele sădite în sufletele elevilor au rodit și vor rodi în continuare în lumea aceasta și, nădăjduim, în Împărăția lui Dumnezeu. Roadele aduse de elevi pot fi observate în grădina Bisericii care a primit din brațele seminarului studenți remarcabili, profesori de religie, preoți, monahi și episcopi.

În acest „ținut binecuvântat al mănăstirilor”, elevii au avut și au în continuare posibilitatea de a aplica noțiunile teoretice primite în seminar la frumoasele mănăstiri din Bucovina care, de fiecare dată, i-au primit, i-au găzduit și i-au introdus în viața liturgică a Bisericii și în viața de ascultare, atât de necesară disciplinării minții și voinței. O parte dintre noi, profesorii Seminarului Teologic de la Suceava, am absolvit la rândul nostru un seminar teologic și cunoaștem acum, peste ani, cât de mult și-a pus amprenta respectiva perioadă în viața personală, sacramentală și socială. De aceea, primind această responsabilitate binecuvântată de a fi „lucrători în via Domnului”, ne-am străduit să o îndeplinim spre slava lui Dumnezeu și mântuirea oamenilor.

pr. Dragoș Buta

Preacucernice părinte director, onorat corp profesoral, iubiți elevi,

Trăiesc încă nostalgia anilor în care, cu binecuvântarea regretatului IPS Arhiepiscop Pimen al Sucevei și Rădăuților, am activat ca profesor de specialitate la Seminarul Teologic Liceal Ortodox ,,Mitropolitul Dosoftei” din Suceava. Au fost cei mai frumoși ani din slujirea mea, mai ales, pentru că mi s-a oferit posibilitatea de a contribui la formarea teologică și avizat - creștină a unor tineri care au optat să studieze la o școală vocațională. De la început am avut plăcuta surpriză de a vedea că Seminarul Teologic atrage destui tineri preocupați să învețe carte și să-L cunoască mai bine pe Dumnezeu pe această cale, unii dintre ei având chemarea de a-I sluji în rândul clerului. Păstrez admirația pentru foștii mei elevi și am convingerea că o astfel de școală vocațională a Bisericii este onorabilă și necesară pentru societatea noastră. Afirm acest lucru bazându-mă, în primul rând, pe structura curriculară a seminarului teologic actual, care este o școală de cultură generală umanistă completă. Faptul că la seminarul teologic se studiază o gamă atât de variată de discipline științifice, mai mult decât la liceele laice obișnuite, la care se adaugă disciplinele teologice de bază, reprezintă un orizont larg de cunoaștere pentru tinerii care învață aici. În acest sens, este de dorit ca studiul fiecărei discipline în parte să se facă cu profesori competenți și devotați predării la o astfel de școală.

            Doresc noilor generații de elevi ai Seminarului Teologic Liceal Ortodox ,,Mitropolitul Dosoftei” din Suceava să urmărească împlinirea idealului de a oferi societății noastre un model de școală umanistă - creștină, în care cunoașterea teoretică să se îmbine armonios cu formarea caracterului uman nobil, în lumina iubirii Evangheliei Mântuitorului Hristos – Calea și Sensul vieții noastre.

            La mulți și binecuvântați ani!

pr. prof. dr. Ilie Macar

O lumânare în furtună

Așa văd eu, și așa am văzut Seminarul, în cei 30 de ani ai săi de existență.

Iar flacăra aceasta aprinsă, când ai zice că s-a stins și si-a pierdut lumina, saltă iarăși veselă hrănindu-se poate dintr-o inimă de seminarist ce trece curat și timid de la adolescență la maturitate.

Iar atunci când duhul aprig al secularizării transformă furtuna în taifun, atunci Însuși  Dumnezeu apără plăpânda luminiță, ținând-o în căușul pumnului său.

Căci trupul lumânării e modelat din ceara credinței și căinței, nădejdii și năzuinței ce ne animă pe noi toți, elevi sau dascăli, călugări sau mireni, toți picurând strop cu strop pentru a ține vie flacăra luminii în furtună, și tare aș vrea să fiu și eu un strop picurat de-această lumânare.

                                        arhimandrit  dr. Grichentie Natu

                             Mănăstirea  „Sfântul Ioan cel  Nou”, Suceava

La  a XXX-a aniversare

La împlinirea a trei decenii de activitate  rodnică a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava, în calitate de fost cadru didactic, țin să aduc un pios gând de recunoștință preoților și dascălilor fondatori, îndeosebi vrednicului de pomenire  Arhiepiscop Pimen, părintele nostru, precum și preoților profesori trecuți la Domnul. Totodată, prețuiesc și felicit pe toți dascălii și ostenitorii acestui așezământ școlar,  care, de-a lungul timpului, s-au străduit să sădească în inimile elevilor seminariști lumina Sfintei Evanghelii, dreapta credință și dragostea față de Biserica noastră strămoșească,  „Mama neamului românesc”.

În scurta perioadă cât am predat la catedră am avut bucuria să întâlnesc  o serie de elevi  râvnitori și silitori, cu vocație pentru preoție și cu rezultate foarte bune la învățătură, unii dintre ei au participat la olimpiade, unde au obținut rezultate excepționale spre cinstea și sporirea prestigiului instituției noastre. Apoi, cu trecerea timpului, am constatat cu bucurie că mulți dintre foștii elevi și-au continuat studiile teologice sau alte  specializări, unii devenind buni slujitori ai Bisericii. Și ori de câte ori am ocazia să mă reîntâlnesc cu unii dintre foștii elevi, constat cu mulțumire că nu și-au pierdut recunoștința și respectul față de foștii lor dascăli.

În încheiere, doresc ca  această prestigioasă școală vocațională să dăinuiască întru mulți ani și să aducă roadă multă  spre folosul Bisericii neamului românesc.

pr. prof. dr.  Sorin-Toader Clipa

Deschide-ți calea….

Drumul meu către Seminarul Teologi Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava a fost de la început clar „trasat” de către Bunul Dumnezeu. De mic, am stat lipit sufletește de Sfânta Biserica, prin rugăciunile bunicii mele și cântând la strană lângă unchiul meu, care a trecut la Domnul nu cu mult în urmă, la frumoasa vârstă de 93 de ani, după aproape 70 de ani de strană. Singur la părinți, așteptările fiind mari, am avut mereu tentația de să-mi croiesc singur drumul în viață. Când am terminat anul I la Liceul de Artă „Victor Brauner” Piatra Neamț, în localitate s-a înființat și seminarul, iar îndemnurile întregii familii au fost de a renunța la muzică și de a da admitere la seminar; și bineînțeles că nu le-am ascultat. Am absolvit liceul, iar la admiterea în facultate, am fost din nou „înconjurat” de aceleași sfaturi, ba mai mult, toți ai mei, știau că dau admiterea la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca, pe când eu am intrat la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”....pentru că așa îmi doream EU.

Pentru orice tânăr, mai ales de la Academia de Muzică, viața studențească nu a fost permanent aliniată cu preceptele mentalității „clasice românești”, eu fiind o fire liberă, m-am bucurat de tot ceea ce a avut de oferit muzica în deplinătatea ei.... desăvârșindu-mi studiile muzicale cu trei burse în primii ani de academie, în Germania, Elveția și Grecia.

...Și cu toate aceste acestea „Cineva” aștepta la colțul străzii mele... În penultimul an de academie am cunoscut-o pe soția mea, și, prin intermediul tatălui ei, pe Înaltpreasfințitul Pimen Suceveanul, la o Sfântă Liturghie la Vicovu de Jos, unde am cântat împreună cu doi colegi de an.

În anul 2003 trecând la cele veșnice părintele profesor Alexandru Lăzăreanu, profesorul de Educație Muzicală și Ansamblu Coral de la seminarul Suceava, vlădica Pimen și-a adus aminte de mine, și tot prin mijlocirea părintelui Vasile Popescu, am ajuns ca în luna iulie același an să dau titularizarea în învățământ pentru instituția suceveană. În luna august 2003 am devenit sucevean deplin, prin căsătoria cu Valentina Popescu, iar de la 1 septembrie același an, profesor la Seminarul Teologi Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava. Mai mult, pe 8 septembrie 2003 eram hirotonit diacon, iar peste două luni, pe 21 noiembrie, preot; prin mila Lui Dumnezeu și binecuvântarea Înaltpreasfințitului Pimen.

Mântuitorul Hristos niciodată nu te îngrădește, El îți „deschide calea”, tu, doar trebuie să pășești pe ea!

Din 2003 și până în prezent am făcut întotdeauna ceea ce am iubit,... iubesc,  și voi iubi mereu: MUZICA! Permanent L-am simțit alături de mine și de munca mea, permanent m-a ajutat, permanent m-a ocrotit și permanent mi-a arătat cât de bun și darnic este cu cei care fac cu tot sufletul Lucrarea LUI. Viața mea este în totalitate minunea Lui! Rezultatele mele au fost, sunt și vor fi Darul Lui pentru împlinirea sufletului meu. Pot spune că eu sunt pe deplin fericit pentru că am înțeles ceea ce a dorit El de la persoana mea.

La acest ceas aniversar vă îndemn pe toți să Îl lăsați pe Hristos să vă „deschide calea” pentru ca să înțelegeți ceea ce trebuie să faceți cu viața voastră. 

pr. prof. Tablan-Popescu Lucian – Ionuț

 

Seminariștilor de ieri și de azi. Scrisoare aniversară

În an aniversar, vă îndemn să priviți cu încredere spre viitor, cu toate că școala  românească trece acum printr-o perioadă de mare încercare. Să ne întoarcem privirea spre personalitățile trecutului sau cele ale prezentului, devenite repere ale societății românești în context european și universal și să recunoaștem că aceștia sunt produsul sistemului național de învățământ, care, prin slujitorii săi, a știut să își împlinească menirea în toate timpurile: să descopere talente, să modeleze caractere și să ghideze spre performanță, spre excelență, spre desăvârșire, generațiile încredințate.

La 30 de ani de ființare, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava se dovedește a fi o inițiativă de succes, datorată celui care a fost nu numai ierarh, ci și profesor în școlile teologice ortodoxe ale Moldovei de odinioară, vrednicul de pomenire Înaltpreasfințitul Pimen al Sucevei și Rădăuților. Această inițiativă a fost însuflețită de un grup de venerabili preoți profesori care au fremătat de entuziasmul împlinirii acestui ideal postdecembrist. Momentul începuturilor nu a fost nici ușor, nici favorabil. Putem conchide astăzi că niciun edificiu nu poate rezista în timp fără sacrificii pe măsură.

Aniversarea celor 30 de ani de existență nu ar fi fost posibilă astăzi, dacă Seminarul sucevean, topit în incendiul din ianuarie 2015, n-ar fi renăscut ca o Pasăre Pheonix.

Toate generațiile de elevi care ați absolvit Seminarul Teologic Liceal Ortodox la Suceava, între anii 1991 – 2021, ați devenit discret, fără publicitate ostentativă, „cartea de vizită” și „cartea de onoare” pentru instituția noastră de învățământ, al cărei nune va rămâne înscris în C.V.-urile voastre. Studenți fiind, masteranzi sau doctoranzi ai unor prestigioase instituții de învățământ superior din țară sau din străinătate, vrednici slujitori ai sfintelor altare, oameni de cultură, oameni de presă, oameni de afaceri, diplomați și politicieni (uneori), oameni de bine și buni creștini, ați purtat cu demnitate zestrea de daruri duhovnicești, de însușiri morale și intelectuale pe care școala noastră, prin venerabilii preoți profesori și profesorii laici le-au descoperit și le-au cultivat în sufletele și conștiințele voastre.

 „Timpul este dascălul și învățătorul tuturor”, spunea Dimitrie Cantemir. O maximă celebră, în care mă regăsesc și eu acum, după un sfert de secol de activitate în școala în care am debutat,  surprinsă în acest dialog aniversar al elitelor.

Fără umbră de mândrie sau exagerare, numesc “elite” generațiile noastre de seminariști din rândul cărora s-au ridicat nume cu rezonanță ale ortodoxiei românești contemporane, tineri ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: Preasfințitul Macarie Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord și Preasfințitul Damaschin Dorneanu – Episcopul – Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. A aminti numele tuturor elevilor noștri deveniți repere în comunitățile și instituțiile pe care le slujesc, ar face obiectul unui album aniversar.

Sentimentul de împlinire a misiunii se naște în sufletul unui profesor odată cu bucuria de a-și vedea elevii că au ales și și-au asumat aceeași menire, de a sta vertical la catedră, indiferent de cursul istoriei. Bucuria mea, mărturisită abia acum, este aceea de a fi colega celor mai buni dintre ei.

 De aceea am încredere că prin ei și prin voi, prin fiecare absolvent al nostru, în parte, indiferent de misiunea lui în societate, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei”  din Suceava va dăinui. Vă mulțumesc că ați făcut posibilă cunoașterea și recunoașterea valorii Seminarului nostru în locurile prin care ați trecut.

                                                                                               prof. Mirela Griguță

La ceas aniversar îmi  îndrept gândul cu admirație  și prețuire  spre absolvenții  Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei”, care au excelat întru  înaltă  zidire spirituală, instituind calea  de urmat spre desăvârșire, pe care actualii elevi se străduiesc s-o continue și  s-o onoreze.

Doresc tuturor sănătate, bucurii  nemărginite  și  ajutor de la Dumnezeu spre îndeplinirea sfintei misiuni pe care și-au asumat-o. 

LA MULTI ANI!  SEMINARUL  TEOLOGIC LICEAL ORTODOX  "MITROPOLITUL DOSOFTEI "!   

Cu deosebită stimă,

prof. Nechita Mariana

 

Profesor într-un  Seminar Teologic Ortodox înseamnă să fii Semănătorul care logodește tainic în brazda minții și a sufletului, bobul de grâu plin de rod cu aspirațiile tinereții, spre a ridica apoi mlădițe viguroase și trainice în  slujirea lui Hristos Domnul.

profesor Doina Ciobanu

 

Cred că a fost voința Divina ca pe aceste meleaguri legendare, aici în Bucovina, Grădina Maicii Domnului să ia ființă acum 30 de ani Seminarul Teologic „Mitropolitul Dosoftei”. Astfel, copiii de pe aceste plaiuri, urmași demni ai marelui voievod Ștefan, cei mai cucernici și mai curați sufletește dintre ei, au venit aici să studieze, pentru a-și putea urma visul. Ca orice început a fost greu pentru ei dar și pentru preoții profesori și celelalte cadre didactice. Pas cu pas, cu multă muncă având modele demne de urmat „învățăceii” au pătruns în tainele teologiei și ale altor științe lărgindu-și orizontul cunoașterii și îmbogățindu-se sufletește.

 Predau de 17 ani la acest liceu teologic, am predat și la alte licee din Suceava, putând observa astfel ceea ce ne diferențiază. Profesori și elevi - avem o deosebită demnitate morală, simțul datoriei împlinite , înțelegere și compasiune față de semenii noștri. Râvna,  puterea de muncă a Înalt Prea Sfințitului Calinic și a Prea Sfințitului Damaschin Dorneanu ne-au fost totdeauna exemple în tot ce am făcut. Facultățile de teologie au completat educația absolvenților noștri, iar ei pot împărtăși și altora din cunoștințele dobândite. Mă bucur nespus când mă întâlnesc cu foștii elevi și îmi vorbesc despre reușitele dar și despre necazurile lor. Un sfat ca vorbă bună cred că este binevenit întotdeauna.

 Fiind angrenat în această muncă nobilă nici nu am observat scurgerea timpului și tâmplele îmi sunt ninse de trecerea anilor, dar cu ajutorul bunului Dumnezeu mergem înainte. Fiecare generație a avut ceva specific, a lăsat amintiri frumoase în sufletul meu, iar pentru acestea mulțumesc tuturor. 

                                                                                                  Prof. Puha Marcel

Învățământul teologic – arc peste timp!

Pornind de la începuturile învățământului teologic de tip organizat, în 1803, de către Mitropolitul Veniamin Costachi la Mănăstirea Socola de lângă Iași până în zilele noastre, am avut privilegiul ca în anul 1991 orașul Suceava să beneficieze de înființarea unui Seminar Teologic Ortodox de stat.

Importanța acestei instituții pentru societatea românească este majoră, educația teologică pe care o dobândesc tinerii absolvenți nu poate fi înlocuită de nici o altă formă de învățământ.

Alături de disciplinele de specialitate, o mare importanță o au și disciplinele laice, din care amintesc studierea în clasele a IX-a și a X-a a Matematicii (2 ore/săptămână).  Matematica nu este la aceeași paritate cu Limba română sau cu disciplinele de specialitate, dar totuși și această disciplină s-a dovedit a fi un sprijin pentru acei absolvenți care în facultate, în paralele cu orele lor de curs, sau după terminarea cursurilor Facultății de Teologie au urmat și cursuri din domeniul științelor exacte. Chiar și în timpul seminarului, unii elevi au reușit performanța de a se evidenția la diferite concursuri de matematică, prin studiu individual aprofundat și prin consultații desfășurate în afara orelor de curs.

În anii școlari în care am predat Matematica la seminar am simțit din partea cadrelor didactice care predau disciplinele de specialitate și a conducerii acestei instituții o căldură deosebită, spirituală și o reală colaborare.

Doresc Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” ca și pe viitor să aibă elevi cu multă pasiune pentru studiu, astfel încât, prin muncă, să dobândească și ei harul pe care îl au profesorii lor.

                                                                                                 Cu mult respect,

                                                           director adjunct - Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava,

                                                                            prof. Moscaliuc Dumitru

La ceas aniversar…

Profesând câţiva ani la Seminarul Teologic Liceal Ortodox “Mitropolitul Dosoftei” din Suceava, în specialitatea biologie, a fost pentru mine o provocare dar şi un privilegiu.
Am dobândit atunci puterea de a-mi întări relaţia spirituală cu Dumnezeu şi totodată am conştientizat că trebuie să lupt mereu, cu mine evident, pentru a nu pierde această legătură atât de benefică pentru suflet şi nu numai.

Însuşirea de către elevi a unei educaţii creştin-ortodoxe este un factor fundamental pentru formarea coerentă şi completă a personalităţii lor. În cadrul seminarului, elevii îşi formează aptitudini, atitudini şi valori esenţiale care le imprimă un stil de viaţă ortodox încă din perioada preadolescenţei.

Elevii beneficiază aici nu doar de condiţii excelente de studiu, ci şi de un corp profesoral deosebit, demn de toată consideraţia, precum şi de conducerea performantă a şcolii care asigură climatul optim necesar obţinerii de rezultate notabile la nivel local şi naţional.

La Mulţi Ani Seminarul Teologic Liceal Ortodox “Mitropolitul Dosoftei”!
La Mulţi Ani întregului corp profesoral!

Cu deosebită stimă,

prof. Maria Corjân

Talentul- dar de la Dumezeu

Ca într-un dans duhovnicesc și gingaș, se depărtează spre trecut, prezent și viitor, departe de lume și în văzul tuturor, penelul… lăsând urme-n necuprinsa pânză țesută a vieții!

 

Oportunitatea de a fi profesor la Seminarul Teologic Liceal Ortodox ,,Mitropolitul Dosoftei” Suceava a fost o binecuvântare și totodată o onoare pentru mine, deoarece am întâlnit un colectiv profesoral deosebit, cât și elevi de excepție, alături de care am colaborat cu sinceritate și dăruire. În calitate de dascăl la clasă, am experimentat și am interacționat cu elevii într-un mod cât se poate de firesc și natural ca relația profesor-elev să fie una de prietenie, având în vedere că elevul de astăzi va fi adultul/omul de mâine. 

 Recurgând la metode și tehnici diverse în vederea dezvoltării și stimulării creativității și a simțului estetic, am avut bucuria să observ potențialul creativ al elevilor la ora de educație vizuală și să-i încurajez să-și exprime liber potențialul creativ. Pe lângă cunoștințele dobândite la disciplinele vocaționale și nu numai, să le insuflu dorința de a descoperi tainele și frumusețea artei.

După cum bine știm, trăim în plin proces de dezvoltare tehnologică, iar tehnologia este unul dintre domeniile care au influențat arta și, pe măsură ce se avansează în era tehnologică, se constată o diversificare a gusturilor și o creștere a exigenței publicului față de artă. Dar, cu toate acestea, arta tradițională, la rândul ei, cu o putere fantastică de adaptare, cu funcțiile ei educative, devine remediul cel mai puternic împotriva tehnicizării și dezumanizării omului, astfel încât, sensibil față de frumos, omul dorește să exprime cu toate simțurile, gândurile, trăirile, emoțiile de bucurie și de tristețe și greutățile vieții care îl încearcă. În acest sens, creativitatea este o condiție umană. Pur și simplu există! Exersând creativitatea, omul se apropie mai mult de Divinitate.

Filozofii încadrează creativitatea dincolo de frontierele științei. Platon spunea că, pentru filozofie și spiritualitate în sens larg, creativitatea este fie un atribut exclusiv divin, fie un proces misterios de influență a supranaturalului asupra individului uman, fie un atribut rezultat prin intervenția adesea întâmplătoare a unor forțe naturale tainice.

Pe lângă tot ce se întâmplă în cadrul școlii Teologice, pictura este un element imperios necesar ce îl duce pe elev într-o lume nemărginită de timp și spațiu, către o lume infinită.

Educația artistică, pictura religioasă, fără doar și poate, merg mână -n mână cu istoria Bisericii. Nu de puține ori, scenele înfățișate prin intermediul ei, reprezintă dovada clară a unei epoci (oameni și locuri). An de an generații de generații lasă o amprentă din greu trudită, asupra celor realizate în trecut și prezent, drept mărturie a unei vieți echilibrate cu dragoste de neam și țară.

Tinerii din ziua de astăzi au foarte multe calități, au o curiozitate extraordinară, au o creativitate fantastică, au această superenergie. Profesorul joacă un rol esențial în indrumarea și canalizarea acestei superenergii în diverse activități benefice atât lor, cât și celor din jur.

 Este esențial ca talentul fiecăruia să fie fructificat, alfel existând posibilitatea ca el să se stingă, după cum spunea Nicolae Iorga, ,,talentul nefolosit este furat,,. Și care ar fi cea mai frumoasă modalitate de exprimare a talentului, dacă nu cea prin care I se dă Slavă Lui Dumnezeu? Poți fi cel mai bun în ceea ce faci dând darul tău lui Dumnezeu. De aceea, îmi place să afirm că educația artistică în școlile de Teologie este chiar la ea acasă și ar fi păcat ca un tânăr talentat să fie lăsat într-o desuetudine și să ajungă să se simtă mai împlinit în altă parte decât într-o școală Teologică, în casa lui Dumnezeu.

Biserica este stâlpul societății și sunt convinsă că elevii pe care i-am întâlnit vor deveni buni creștini ortodocși, la rândul lor preoți, profesori, cântăreţi, scriitori, poeți, pictori, sculptori, arhitecți, ingineri proiectanți, medici, avocați, etc., contribuind într-un mod benefic la dezvoltarea societății și a lumii în care trăim, împletind viața creștină în mod armonios cu realitățile cotidiene.

profesor Maria Știrbu

Când am fost de am învățat carte....

.... încep vechile grafite răspândite pe pagini îngălbenite de vremi păstrând mărturisirea unor vremi în care s-au format oameni, însă adevărata lor valoare o imprimă melancolia amintirii, a dorului după cei alături de care greul devenirii a fost purtat cu nădejdea. Aceeași amintire a anilor adolescenței petrecuți în Seminarul Teologic „Mitropolitul Dosoftei”, aflat atunci în găzduirea Dumbrăvenilor, mă cuprinde și pe mine, căci dau năvală chipuri, glasuri, năzdrăvăniile tinereții ce se răsfrâng aducând, parcă, cu dânsele aceiași încredere de altă dată în forțele proprii, în oameni, în..... Dar anii au trecut și rămâne doar amintirea cărților pe care am buchisit rânduielile liturgice ale Bisericii noastre strămoșești, pe care am descifrat, parcă pentru prima dată, modelele pe care să le urmăm, în care am descoperit învățăturile cele bune, trecutul viu al Bisericii și neamului și mai presus de toate, cum să fim oameni.

Amintirile .... rămân pentru că vorbesc despre „când am fost de am învățat carte”.

pr prof. dr. Valenciuc Ioan - Paul

Bucuria cheamă la recunoștință.  La acest luminos ceas aniversar, când școala ce m-a format împlinește 30 de ani de funcționare mă încearcă frumoase sentimente. Seminarul Teologic ,,Mitropolotul Dosoftei” este pentru mine, de departe, școala pe care o prețuiesc cel mai mult. 

Ca elev seminarist aici am pășit timid și entuziast pe treptele cunoașterii teologiei. Aici am cunoscut profesori ce m-au inspirat, reale modele de urmat în viață. Aici am legat prietenii pe viață de care mă voi bucura mereu. 

Acum, după mulți ani de la absolvire, sunt profund recunoscător pentru uriașa responsabilitate și cinste de a participa la formarea viitoarei generații de sacerdoți ai lui Hristos. Mă bucură mult întâlnirea întâlnirea cu elevii seminariști în cadrul frumoaselor ore de studiu biblic ce mereu par prea scurte. Sunt recunoscător pentru darul de a avea minunați colegi de cancelarie alături de care procesul educațional este, cred, mai ușor de îndeplinit.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

pr. prof. dr. Adrian Duțuc

Aniversare și formare continuă

Sărbătorim aniversar 30 de ani de activitate didactică și pastoral – misionară a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei”. Orice început este greu, însă, și continuarea consecventă de formare morală și teologică a elevilor este la fel de grea și ostenitoare, întrucât presupune să vorbești mai mult din suflet, din inimă și cu „cuvintele lui Dumnezeu” (1 Petru 4, 11),  folosind cu măiestrie puterea cuvintelor divine din miezul cuvintelor, și mai puțin să vorbești cu cuvintele tale și din cunoștințele intelectuale teoretice proprii.

Pentru această misiune de formare teologică este necesară o „înțelepciune de sus”, cum ne învață Sfânta Scriptură: „Domnul l-a umplut de duhul dumnezeiesc al înțelepciunii, al priceperii, al științei și a toată iscusința [...] și priceperea de a învăța pe alții [...]” (Ieșirea 35, 30-34). Solomon ne învață că „înțelepciunea este mai bună decât pietrele prețioase și nici lucrurile cele mai prețioase nu au valoarea ei” (Pilde 8, 11).

„Înțelepciunea de sus” rodește mereu atunci când este transpusă în viața personală și în cea comunitară, după Logica lui Dumnezeu, adică Teologia divină, de „dragul vieții celei veșnice și de dragul lui Dumnezeu”, și nu doar pentru școală, ca să parafrazez și să completez proverbul latin: „non per scholae dicimus, sed per vita eterna”.

Învățarea doar din pomul cunoașterii (Facerea 2, 9) aduce moarte, iar învățarea din lemnul Crucii, din iubirea și smerenia lui Hristos (Matei 11, 29) dăruiește omenirii nemurirea, întrucât  „cunoștința semețește, iar iubirea zidește” (1 Corinteni 8, 1). Această pedagogie divină aduce un plus de valoare culturală și spirituală pentru a integra armonios „copilul la viața neamului său”, în viața „Poporului lui Dumnezeu” (2 Corinteni 6, 16; 1 Petru 2, 10).

Scopul suprem al educației este formarea și educarea caracterului moral al elevului, pentru care este necesară multă iubire părintească și răbdare cu toți elevii, fără deosebire, motiv pentru care educatorului nu-i este permis niciodată, să afirme că în clasa sa ar exista vreun copil rău, ci să folosească cu blândețe și dragoste toiagul certării (Pilde 13, 24) și varga mustrării (Pilde 23, 13), pentru îndreptare și îndrumare duhovnicească.

Dascălii dăltuiesc și formează, de asemenea, conștiințe și modele de viață, aptitudini și deprinderi hristice și civice, oameni de caracter și de cultură, întrucât îi educă și îi elevează (de unde provine numele de „elev”) să aibă „mintea lui Hristos” (1 Corinteni 2, 16), până ajung la „starea bărbatului desăvârșit” (Efeseni 4, 13).

În concluzie, cred că, un cadru didactic responsabil trebuie să lupte asiduu  pentru a dezvolta Frumosul, Adevărul, Respectul și Iubirea, fundamentele moralei creștine, pentru a căpăta prețuirea, aprecierea, stima și îndoita cinste (1 Timotei 5, 17) din partea elevilor și a celor din jurul lui. 

                                           pr. prof. dr. Emanuel VALICĂ

Momentele aniversare din viața persoanelor, a comunităților ori a instituțiilor – ateliere ale umanității (I. A. Comenius, Didactica magna, 1), oferă refugii de staționare, prilej de reflecție și meditație, mărturisire și recunoștință. Perspectiva conduce la autoevaluare, aceasta la progres, iar cel din urmă la asumarea vie și înnoită a misiunii de făurire, prin însoțire și călăuzire sufletească a mereu-tinerei generații.

Unul dintre conținuturile etimologice ale mult-încercatei vocații de profesor, cu sorgintea la latinescul profiteor, denotă capacitatea de a oferi liber, de a însoți, de a mărturisi, cu alte cuvinte de a oferi repere și a produce experiențe generatoare de schimbare. „Magister succesor parentum”, va spune Quintilian, „sumat igitur ante omnia parentis discipulos suos animum” (Institutio oratoria 2, 2), simțire de părinte – paternitate sufletească, adevărat combustibil educațional, element distinctiv în atmosfera educațională a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava.

Numărându-mă printre absolvenții unui Seminar înrudit prin vocație și învecinat prin locație celui sucevean, „născut, iar nu făcut” în pronia lui Dumnezeu așezată protector deasupra acestor ținuturi, „școală mică, dar cu potențial mare” – după cum smerit rostea marele ei re-întemeietor, preotul profesor Constantin Muha, chemat fiind la smerită slujire în Bucovina de sub cer, seminarul a fost cel care mi-a organizat arhitectura sufletească, ulterioară traiectorie profesională și a născut vocația familială. Artizanul continuu al procesului de formare a fost însoțirea, paternitatea sufletească, relația duhovnic-ucenic, împreună-mergerea pe Cale alături de Domnul Hristos, „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6), elemente educaționale distincte și absolut necesare astăzi, născute și promovate în și de viața de Seminar.

La ceas aniversar pentru Seminarul Teologic din Suceava, aflat la împlinirea a 30 de ani de la înființare, aduc gând de felicitare și doresc tuturor absolvenților, profesorilor, elevilor și ostenitorilor sănătate, lungime de zile, râvnă sfântă și cuvânt cu putere de schimbare și primenire a sufletelor elevilor și prin ei, a întregii lumi!

pr. prof. Pristavu Cosmin

Şi totuşi, ştim atât de puţin să înţelegem şi să preţuim frumuseţea sufletească a copilului! Copilul stă mult mai aproape decât educatorul său – şi decât orice adult – de acel ideal de armonie până la care eu, profesorul , vreau să-l ridic.  Conştiinţa acestui ideal trăieşte în el mai puternic decât în mine.

De aceea, educarea copiilor  nu înseamnă altceva decât îndreptarea propriei tale vieţi. Eşti chemat să scoţi, din blocul inform al fiinţei umane, o operă de artă. Să dăltuieşti omul ca Om – în  accepţiunea deplină a cuvântului. Să faci să lumineze chipul lui Dumnezeu din el.

Nu este nicidecum uşor, dar merită osteneala !

Această lucrare o începi prin a modela omenescul din tine. A schimba o lume înseamnă a te schimba în primul rând pe tine însuţi, pe măsura acelui gând. La fel şi în educarea  copiilor, pentru  a fi încununată cu succes, ar fi bine ca educatorii să se educe neîncetat pe ei înşişi.

Menirea dascălului a fost să dea îndrumări şi să ofere mijloacele de dezvoltare şi, pe măsură ce copilul înainta pe calea activităţii conştiente, lucrând singur, să se retragă tot mai mult. Astfel apare un schimb de puteri, dascălul se retrage şi copilul păşeşte înainte.

Consider un privilegiu faptul de a fi profesor la Seminarul Teologic Liceal Ortodox ,,Mitropolitul Dosoftei” Suceava

prof. Țebrean Livia Teodora

30 de ani de la înfiinţarea Seminarului Teologic … doar 3 ani de când i-am păşit pragul… Acum, la ceas aniversar mă încearcă un sentiment de emoţie şi mândrie, de bucurie şi respect pentru şcoala în care îmi desfăşor activitatea. M-am alăturat unui colectiv format din oameni deosebiţi, ceea ce m-a făcut să-mi doresc să rămân aici. Rar întâlneşti în viaţă oameni cu care comunici dincolo de cuvinte, oameni care văd în tine mai mult decât vezi tu şi care muncesc alături de tine până când reușești să te descoperi. Sunt mulţi profesori care predau cu sufletul, cu profesionalism şi cu multă iubire, iar eu, mărturisesc, i-am întâlnit aici: își ajută elevii să dea tot ce au mai bun, le antrenează spiritul creativ, libertatea de a gândi, de a  se exprima şi drepul de a-şi dezvolta pe deplin personalitatea.  Scopul lor comun este formarea unor valori individuale şi sociale durabile care să-i ajute să-şi construiască propriul set de valori şi să-şi definească personalitatea şi caracterul. Cu siguranţă, generaţiile de elevi ai Seminarului  îşi amintesc cu plăcere de profesorii care au contribuit la reuşita lor profesională. Sunt privilegiată să pot vorbi despre un colectiv de dascăli atât de frumos - colegii mei.

Un sincer ,,La mulţi ani!” şcolii noastre!

Georgeta Nistor, profesor de limba engleză

Educația fizică este o componentă importantă a formării personalității, care urmărește să asigure dezvoltarea armonioasă și sănătoasă a organismului. Mișcarea fizică acționează și asupra creierului. Sportul ne oferă o viață mai sănătoasă , exercițiile fizice stimulează sistemul nervos și păstrează agilitatea creierului, capacitatea de memorare putând fi îmbunătățită la orice vârstă, prin intermediul efortului fizic și mintal.

Într-o accepţiune  restrânsă, în înţelesul pedagogic, educaţia fizică urmăreşte dezvoltarea posibilităţilor fizice şi psihice, individuale şi/sau colective. Scopul educaţiei fizice este dat de direcţia de orientare a acţiunilor de formare şi dezvoltare a personalităţii indivizilor în concordanţă cu cerinţele societăţii. El vizează realizarea recreării după o activitate intelectuală, intensă, întărirea stării de sănătate, creşterea capacităţii de efort, dezvoltarea calităţilor psihomotrice, educarea calităţilor morale şi de voinţă, dezvoltarea armonioasă a organismului.

Fotbalul este un sport de echipă, Fotbalul înseamnă comuniune, înseamnă echipă.  În fotbal învăţăm să renunţăm la noi, punem pase ca să câştige echipa. Practicarea sportului, în mod general, şi a fotbalului, în mod special, sunt activități de pe urma cărora un tânăr sau chiar un adult poate să beneficieze mult. Cei care reuşesc în „meseria” aceasta – că este vorba de o chestiune profesionistă, că este vorba pur şi simplu de plăcere amatoare – majoritatea învaţă ce înseamnă să se cucerească, să se conducă pe sine, să se jertfească fizic pentru ceva ce pare să fie neplăcut în primă instanţă şi să dobândească autocontrol.

Trimiterea cea mai cunoscută din Sfânta Scriptură la practicarea sportului este  întâlnită în Epistola către Corinteni a Sfântul Apostol Pavel: „Nu știți voi că cei care aleargă în stadion toți aleargă, dar numai unul ia premiul. Alergați așa ca să îl luați. Oricine se luptă se înfrânează de la toate și aceia, ca să ia o cunună stricăcioasă, iar noi nestricăcioasă” (I Corinteni 9, 24 – 25). Învățăm astfel despre jertfele duhovniceşti pe care trebuie să le facem, să depășim limitele egoiste, să câştigăm autocontrolul, să ancorăm minte mai presus de plăcerile imediate.

Sportul ne poate apropia și de aceea, în calitate de  profesor de educație fizică și sport la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava am încercat să contribui la unitatea elevilor seminariști prin intermediul sportului, organizând campionate de fotbal sau alte competiții între clase, și să zidesc amintiri de suflet, care vor rămâne peste timp. 

pr. prof. Bogdan Iulian Codină

COPILE, IUBEȘTE!

 

Copile,

care-ți este vocația?

Desigur, îți amintești de această mirare

și știi și răspunsul,

e în tine,

în mine,

este în fiecare!

Iubirea e în toate, în faptă și cuget,

uneori e în gândul ce doare,

în credință, nădejde și-ndelungă răbdare.

Copile, fii bun!

Prețuiește!

Și Cerul privește,

apoi mulțumește.

Sărută-ți Părinții

și învață a crește, prin tine, pe alții.

Pe toți odihnește!

Copile,

statornic rămâi în drum și pe cale,

fii vrednic de chemare

și fă ascultare...

Și bucură-te de pământ și de floare,

de Vinul din ciorchine,

de Apa cea Vie,

de Lumină și de Soare,

de boaba de grâu ce răsare,

...de Pâine și sare.

Crește,

Jertfește

și te mântuiește!

Primește ce doare,

ce moare și-învie.

Copile, iubește!

pr. prof. Constantin-Bogdan Feștilă

 

Anii de studiu în Seminarul Teologic Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava, 1993-1998, au fost pentru mine, cea mai frumoasă și importanta perioadă din viată. Ani care m-au impulsionat mai mult în determinarea viitorului, ani care m-au format atât ca preot cât și ca profesor, ani care și-au pus amprenta asupra întregii vieți.

Timpul trece irevocabil mergând rapid spre viitor și doar amintirile rămân. Perioada din viață când eram seminarist a fost generoasă cu mine, pentru că mi-a scos în cale doar oameni buni, profesori erudiți, fără de care nu aș fi fost ceea ce sunt în prezent. Grație lor am învățat că dragostea de Dumnezeu, de semeni și de țară, nu se măsoară în cuvinte sau cifre, ci în fapte. Cu respect îmi aduc aminte de P.C. Părinte director Eftimiu Adrian, cel care ne-a învățat că în altar se intră doar cu ,,frică și cu dragoste” de Dumnezeu, iar dacă vrei să devii un preot adevărat, trebuie să-I slujești lui Dumnezeu și oamenilor ,,cu vreme și fără vreme”. Cu recunoștință îl elogiez pe P.C. Părinte Profesor Gheorghe Hostiuc, datorită căruia am îndrăgit Noul Testament ca obiect de studiu și pe care îl predau și eu în instituțiile teologice din R. Moldova, din 1998 până în prezent. Cu mult drag îmi amintesc de Doamna Profesoară Griguță Mirela, cea care ne-a învățat să simțim românește, cea care ne-a demonstrat că limba română este cea mai frumoasă limbă, lăsată de Dumnezeu pe pământ oamenilor.

La peste 20 de ani de la absolvire, cu nostalgie și cu recunoștință pentru toți profesorii, îmi amintesc de acele timpuri. Mă închin de sănătate în fața lor…în fața celor care ne-au pregătit pentru viață…în fața celor care ne-au format pentru a fi buni creștini și mai ales slujitori ai altarelor. 

Astăzi, Seminarul Teologic Ortodox ,,Mitropolitul Dosoftei” din Suceava, datorită P.C. Părinte director, Arhid. Prof. Dr. Hrișcă Bogdan dar și întregului corp didactic, urcă pe noi culmi. Datorită muncii asidue a profesorilor, elevii participă la nenumărate concursuri și olimpiade și au performanțe bune. Grație P.C. părinți profesorilor de muzică  pr. Tablan Lucian și pr. Magdalena Constantin, faima seminarului a ajuns în Grecia, Belorus, în cea mai mare parte a Europei, dar și în Statele Unite și Canada.

La acest popas aniversar, la 30 de ani de la înființarea Seminarul Teologic Ortodox ,,Mitropolitul Dosoftei”, urez P.C. Părintelui director și întregului corp didactic prezent, dar și celor din perioadele precedente: multă sănătate, bucurii duhovnicești, noi puteri, optimism, succese şi nu în ultimul rând, elevi motivaţi, curioşi şi recunoscători. Contribuția dumneavoastră la dezvoltarea personalităţii fiecărui seminarist este crucială. La mulți ani !

pr. prof. dr. Andrei Oistric,

decan al Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova

Cu prilejul jubiliar al „majoratului iudaic” al Seminarului Teologic „Mitropolitul Dosoftei” – Suceava, mărturisesc împreună cu Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei - așa cum de multe ori am făcut-o, atunci când, în diverse împrejurări, elevi seminariști de la Suceava sau de la alte seminarii din țară se exprimau în cuvinte nu tocmai onorante la adresa școlilor lor teologice -, că, în ceea ce mă privește, „de o mie de ori de m-aș mai naște, tot preot și slujitor al lui Iisus Hristos m-aș face”, alegând de fiecare dată Seminarul Teologic Liceal Ortodox, o școală vocațională, care, la vârsta cea mai adecvată asimilării cunoștințelor intelectuale și practice ale învățăturii de credință ortodoxă, realmente te inundă deodată de sacru, de divin, de har, prin împărtășirea și însușirea Adevărului revelat nu numai academic, scolastic sau la nivel de intelect, prin studiul sistematic al Vechiului și Noului Testament, al Catehismului, al Teologiei Dogmatice etc., ci și euharistic, prin participarea la programul liturgic și la Sfintele Taine ale Spovedaniei și Cuminecăturii. Pe parcursul celor cinci ani de studii teologice - la Suceava mai întâi, trei ani, iar mai apoi la Dumbrăveni, doi ani -, am trăit clipe alese de har, „Cincizecime după Cincizecime” asupra minții, inimii, voinței, limbii... Toate acestea, cu ajutorul dragilor și erudiților noștri profesori, care creșteau împreună cu noi. Noi creșteam prin ei, iar ei creșteau și se desăvârșeau prin noi. Și acum, cutez a mă exprima la plural: Mintea ni s-a luminat cu dumnezeieștile adevăruri ale Revelației, inima ni s-a încălzit, s-a hrănit și s-a îndulcit, voința ni s-a electrizat spre a purcede la lucrarea sfintelor virtuți, limba ni s-a sfințit de ”jertfa laudei”. Începeam în fiecare zi să devenim creștini ”întru cunoștință”. Clasei noastre i-am dat un ocrotitor, pe Sfântul Cuvios Ioan Damaschin, teolog, imnograf, iconar, monah, preot, sfânt; iar, ”la plinirea vremii”, un bun coleg de clasă a primit la tunderea în monahism numele Sfântului din Damasc. Coincidență!? Sau Pronie!? Este vorba despre seminaristul Luchian Ioan-Daniel, care astăzi este Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. „Teolog este cel care se roagă”, au spus Părinți. Și, într-adevăr, nu există nicio altă școală pe lumea asta, în care procesul educațional să fie însoțit de atât de multă rugăciune, personală și comunitară, și presărat și înmiresmat cu atâtea lecturi și psalmodii sfinte! Teolog sau elev seminarist este cel în inima căruia sălășuiește prin cuvânt, rugăciune, psalmodiere și Euharistie, ο Θεος Λογος, Dumnezeu-Cuvântul. În Seminarul Teologic toate manualele de specialitate  sunt cărți sfinte, care picură har în inimile celor care le studiază. „O carte sfântă este un înger bun!”, spunea părintele Nicodim Măndiță. Iar noi, elevii, eram sute și fiecare elev avea zeci de cărți sfinte. Prin urmare, din acest punct de vedere, pot spune că seminarul nostru era plin de îngeri buni! Cred că așa este și acum. Iată de ce, de o mie de ori de m-aș mai naște, tot la Seminarul Teologic m-aș înscrie!

protosinghel Leontie (Ovidiu-Daniel) Fusa,

egumen al Schitului Sf. Gheorghe – Cloșca, Arhiepiscopia Tomisului  

Anul acesta, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava împlinește trei decenii, o vârstă frumoasă și rotundă. Născut din visul și stăruința vrednicului de pomenire,  Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, seminarul de la Suceava a plămădit suflete și a format preoți. Ca absolvent al acestei școli vocaționale, la douăzeci și unu de ani de la acel moment, pot spune că seminarul de la Suceava este locul în care mi-am petrecut adolescența, am descoperit frumusețea slujbelor și am cunoscut oameni frumoși care mi-au rămas în suflet ca prieteni sau ca modele. Am avut binecuvântarea și șansa deosebită de a face parte dintr-o generație care a dăruit Bisericii ierarhi, monahi și preoți deosebiți, iar societății profesori și creștini de nădejde. Dincolo de cunoștințele teoretice, mai mult sau mai puțin profunde și actuale, pe care le-am primit, seminarul rămâne pentru mine o vârstă a inocenței, a viselor adolescentine, a idealurilor posibile și, mai ales, a prieteniei necondiționate și fără de sfârșit. Mă simt norocos și recunoscător că am făcut parte din generațiile care au absolvit această școală care te pregătește în primul rând pentru viață și apoi din punct de vedere profesional. Îmi doresc ca, după aceste trei decenii, Seminarul „Mitropolitul Dosoftei” să găsească resursele și oamenii, drumul și puterea de decizie, de a se transforma și a supraviețui într-o  societate tor mai desacralizată și mai antinomică. Deși trăim într-un context ce se caracterizează printr-o schimbare continuă, este nevoie în peisajul educațional al Cetății de Scaun a Moldovei, Suceava, precum și în învățământul românesc, de o școală care să se ocupe de suflet și de minte, avându-l călăuză pe Hristos, dar răspunzând unei lumi în perpetuă schimbare.

La muli ani seminarului teologic sucevean,

La mulți ani dascălilor lui minunați!

pr. Nichita Dumitru, șef de promoție

Un gând...

Omul este într-o permanentă căutare. Mai întâi caută ceva, apoi pe cineva. Dacă ajunge la măsură în care se descoperă pe sine înțelege că nu își este luiși suficient. Simte „o sete” care nu-i dă pace și care îl mână mai la adânc, mai către Izvor. Abia atunci începe Marea Căutare  în care, fără călăuzitori, te poți pierde în negăsire.

Eu, omul, elevul din clasa a IX-a, am pășit în  anul 1995 pe drumul devenirii mele sub oblăduirea și călăuzirea părinților–profesori de la Seminarul Teologic din Suceava.

Ce binecuvântare ca profesorii să fie mai întâi Părinți!

Sub genericul „a învăța carte” în cei 5 ani de școală teologică am început timid și scolastic și am sfârșit prin a pricepe că Dumnezeu, care este iubire, trebuie trăit și simțit. Am învățat Scripturi Vechi și Noi, am învățat dogme, am învățat istorii, am învățat muzică, oratorie, arta poeziei, rânduieli tipiconale, dar și disciplina, ascultarea, trăirea, puterea credinței, rugăciunea sau iubirea.

Viața m-a pus în situația de a face și învățământ special și muzeografie și preoție. Chiar m-a provocat să trăiesc o perioadă în pași de dans ori în acorduri muzicale racordate în lumesc. În fiecare domeniu am dăruit câte ceva din ceea ce am primit de la formatorii mei, dar în toate am pus deopotrivă, cea mai de preț învățătură primită, iubirea slujitoare față de aproapele.  Pentru că în școlile speciale nu există plafonare, ci dăruire și mulțumire sufletească, în muzee nu există întoarceri în trecut, ci cunoaștere de sine, de credință și de neam, în preoție nu e doar plenitudinea Harului, ci și sudoarea jertfei, iar în pașii de dans nu a fost doar expresia fericirii efemere, ci strigătul de acceptare și integrare a copiilor cu dizabilități pentru care am luptat. 

Suntem suma jertfei dascălilor noștri și de aceea, la ceas aniversar, se cuvine a le mulțumi pentru că ne-au pregătit pentru viață. Pentru că jertfindu-se, ne-au făcut capabili de jertfă, pentru că iubindu-ne ne-au învățat a iubi, pentru că fiindu-ne lumină, ne-am împărtășit de lumină, pentru că dându-ni-L pe Dumnezeu ne-au dat TOTUL.

Mulțumim că ne-ați învățat nu doar „A FACE”, ci mai cu seamă ne-ați învățat „A FI”!

pr. Botezat Mihai

Seminarul Teologic... O perioadă foarte luminoasă, de care îmi amintesc totdeauna cu drag, și deja, cu oarece nostalgie.

Este locul începuturilor, unde s-au așezat temelii trainice pentru suflet și pentru viață. Locul unde am legat prietenii adevărate, unde am râs cu poftă la vorbele de duh ale colegilor mai năstrușnici, dar și locul unde am învățat să fiu responsabil și disciplinat.

Port în suflet nespusă recunoștință dragilor noștri profesori, care cu mult tact și înțelepciune au știut să ne sădească în minte și în inimă cunoștințele despre Dumnezeu, dar și experiența lor de viață.

Și toate acestea s-au petrecut într-un singur loc, a cărui amintire o voi purta mereu în suflet cu bucurie și recunoștință: Seminarul Teologic.

protos. Teofil (Vasile) Isopescu,

 Mănăstirea Sihăstria Putnei

Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava este locul unde, în anul 1996, am început, alături de colegii mei, cu pași timizi dar siguri, drumul spre cunoașterea și aprofundarea Universului Teologiei. Acum, la ceas aniversar, vreau sa aduc un pios gând de recunoștință și rugăciune față de dascălii mei, care și au pus amprenta pentru totdeauna în evoluția mea ulterioară ca om, teolog și slujitor al Sfântului Altar.

pr. Sava Adrian

La zi de sărbătoare pentru Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” Suceava, se cuvine mai întâi să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra școlii și apoi să apreciem frumoasele rezultate obținute prin strădania dascălilor și a elevilor acestui așezământ teologic.

În timpul celor 30 de ani de existență a școlii teologice din Suceava, am poposit și eu ca elev, fiind educat după modelul adevăratului Păstor, Mântuitorul Iisus Hristos, spre a deveni „lumină a lumii" (Matei 5,14), pregătit pentru slujirea Cuvântului și a aproapelui, pentru a înțelege cuvântul revelat, pentru a-l trăi și pentru a-L face prezent pe Hristos în inimile credincioșilor.

În aceasta școală vocaționala fiecare are rolul său importat, de la cei aflați la conducerea școlii până la personalul nedidactic, pentru că împreună suntem chemați să contribuim, fiecare după putere, la bunul mers al acestei școli.  

Astăzi la cea de-a 30 aniversare a Seminarului se cuvine să mulțumesc tuturor celor ce au contribuit la formarea mea intelectuală, morală și spirituală.

                                                                                                                      pr. Isache Adrian

Seminarul Teologic „Sfântul Mitropolit Dosoftei” din Suceava are o lungă tradiție în formarea de tineri teologi ortodocși pregătiți să poarte mesajul evangheliei lui Hristos, ca slujitori ai sfintelor altare sau ca laici, în rândul tuturor categoriilor sociale din lumea actuală. La ceas aniversar nu pot decât să îmi exprim cu recunoștință și nostalgie bucuria de a fi învățat pe băncile acestei școli între anii 2004-2008 sub îndrumarea unor profesori excepționali care mi-au împărtășit cunoștințe, mi-au format gândirea, m-au călăuzit în viața duhovnicească și m-au inspirat în luarea multor decizii. Experiențele intelectuale, duhovnicești, culturale, precum și cele sociale și recreative, de care am avut parte în seminar alături de colegi minunați, au constituit o bază solidă pentru activitatea mea academică, profesională și socială ulterioară. Apropierea organică de mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava ne-a oferit privilegiul de a dezvolta o relație călduroasă cu Sfântul Ioan, de a participa la slujbele mănăstirii și de a comunica în mod deschis cu viețuitorii acesteia. De asemenea, am fost privilegiați să îl avem mereu în preajmă pe vrednicul de pomenire, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen al Sucevei și Rădăuților, a cărui prezență ne responsabiliza de fiecare dată și ne îmbogățea, fie prin înțeleptele povețe pe care ni le dădea, fie prin învățăturile nerostite care se lăsau deduse din comportamentul său smerit, discret, cumpătat și blând.

Cu astfel de gânduri, acum, după mai bine de zece ani de la absolvirea seminarului, ajuns prin voia lui Dumnezeu să trăiesc pe meleaguri străine, privesc cu gratitudine la școala care mi-a oferit atât de mult. În speranța că această longevivă instituție teologică va avea un viitor cel puțin la fel de semnificativ precum istoria ei de până acum, îmi exprim înalta apreciere pentru toți dascălii și angajații ei dedicați, din prezent și din timpurile trecute, care prin activitatea lor au făcut și fac din Seminarul Teologic din Suceava o școală cu totul aparte.             

Silviu-Vasile Roșu,

Doctorand al Universității Ludwig Maximilian din München, Germania

În acest an, 2021, la ceas aniversar pentru Seminarul Teologic Liceal Ortodox Mitropolitul Dosoftei – Suceava, urmând îndemnului Sfântului Apostol Pavel de a-i cinsti și de a-i pomeni pe învățătorii noştri, îndeosebi prin imitarea exemplului lor de mărturisire și de trăire a credinței, întrebuințăm acest binecuvântat prilej pentru a ne aminti, cu pioasă recunoştinţă şi prețuire, de părinții și dascălii care ne‑au predat tainele credinței și ale științei teologice, într-o manieră pe cât se poate de firească și de bine-venită.

În decursul anilor de studiu, am descoperit în profesorii şi pedagogii noştri oameni cu inimă deschisă şi caldă, care, la orele de curs au predat cu mult har, cu răbdare și cu înalt profesionalism, iar în afara orelor de curs au vegheat la edificarea moral-spirituală a tinerelor generații de elevi seminariști.

În cei cinci ani de învăţământ liceal teologic, pe lângă un colectiv de profesori care ne-au fost mereu aproape, am câștigat şi o generaţie de colegi foarte apropiaţi, alături de care am învățat prietenia ce rezistă timpului, distanței şi uneori tăcerii.

În numele colegilor din promoţia 2003-2008, doresc să mulţumesc tuturor dascălilor, „semănătorii luminii cărţilor”, care ne-au dăruit încrederea în noi şi în viitor, rugând pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, desăvârșitul Învăţător, să le dăruiască îndelungată înzilire spre a forma mereu alte generații care să slujească Biserica şi neamul nostru românesc în anii care vor urma şi să le răsplătească tot efortul depus pentru zidirea culturală, morală şi spirituală a noastră.

Elevilor seminariști de astăzi, dar şi generațiilor care vor urma, le dorim putere şi inspirație de la Duhul Sfânt să învețe şi să se apropie de Dumnezeu, aprofundând cunoaşterea prin rugăciune şi trăire duhovnicească, binecârmuind viaţa lor, făcându-se întărire Bisericii şi creștinilor laudă, ca Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, avându-l totodată aproape şi pe Sfântul Mitropolit Dosoftei, apărător al Ortodoxiei și învățător al sfințeniei, păstor blând ca un miel și mare dascăl al Sfintei Liturghii.

diac. Dănuţ-Teodor Ungureanu

Mesaj aniversar la 30 de ani de la înfiinţarea Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei”

Seminarul Teologic sucevean a fost pentru mine un liceu umanist unic, o etapă din viaţă care a contribuit decisiv la formarea mea personală, teologică şi culturală. Deşi, iniţial, aveam ezitări în a opta pentru filiera vocaţională teologică, ştiind că mă voi întâlni cu o programă de studiu mai complexă decât a altor licee umaniste şi cu rigoarea specifică mediului teologic, sunt pe deplin convins că am făcut alegerea potrivită. Privind înapoi, constat că seminarul sucevean nu doar că mi-a oferit şansa de a intra în contact cu disciplinele teologice fundamentale şi cu specificul vieţii liturgice ortodoxe, ci mi-a oferit şi un ghid util pentru înţelegerea culturii contemporane şi, prin accentul pe limbile greacă şi latină, a celei clasice. Nu pot să nu remarc că educaţia primită aici a fost caracterizată de spirit irenic, deschidere ecumenică şi orientare spre diversitatea religioasă a lumii în care trăim. În plus, un mare punct de atracţie al şcolii l-a reprezentat accentul deosebit pe educaţia muzicală şi pe exprimarea artistică a credinţei prin cântarea bizantină şi corală. Pentru toate acestea le adresez mulţumiri şi le port aleasă recunoştinţă tuturor celor implicaţi cu dăruire în procesul educaţional în cei patru ani pe care i-am petrecut acolo (2005-2009).   

Celor care urmează acum acest liceu şi celor care intenţionează să-i calce pragul în viitor, le-aş mai spune că Seminarul Teologic „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava nu este doar locul educaţiei complexe care îmbină teologia cu artele liberale, ci şi locul şlefuirii caracterului, al practicării virtuţilor şi al prieteniilor durabile. Prin toate acestea, el se distinge în peisajul învăţământului sucevean ca un liceu deschis atât pentru cei care simt chemarea slujirii clericale, cât şi pentru cei care nu simt această chemare dar sunt în căutarea valorilor morale şi culturale fundamentale ale civilizaţiei europene, ca resurse pentru slujirea lui Dumnezeu şi a aproapelui în orice alt domeniu de activitate.

                                    Andrei Macar,

 Universitatea „Georg-August”, Göttingen, Germania

 

Seminarul Teologic – loc al împlinirii speranțelor

Împlinirea a trei veacuri de existență a Seminarului Teologic Ortodox din Suceava mi-a așezat în minte gândul că m-am născut odată cu acesta, iar în inimă mi-a deschis panoplia frumoaselor năzuiri și a duioaselor sentimente legate de începutul formării mele sacerdotale.

Firul evenimentelor legate de dorința de a-i sluji lui Dumnezeu coboară în viața mea până în vremea în care începusem a rosti primele slove. O femeie evlavioasă din satul natal Doroteia, care m-a ajutat mult, își amintea cum la o vârstă fragedă îi spuneam: eu mă fac p(r)eot... Gândul n-a plecat niciodată, dorința n-a slăbit, însă concretizarea acestora a fost un adevărat miracol.

Prin mijlocirea părintelui profesor Popovici Dănuț – în prezent profesor universitar la Facultatea de Teologie din Constanța -  am aflat ce presupune admiterea la Seminarul Teologic Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava. Între cele 14 teme pentru pregătirea examenului scris se regăsea una de istorie bisericească, legată de obținerea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (1885) și de ridicarea acesteia la rang de patriarhie (1925). Istoria, fiind o specialitate care îmi era dragă din școala primară, mi-a facilitat învățarea cu precădere a acestei teme.

În ziua examenului atmosfera era una de „sărbătoare”. Toată lumea era plină de cucernicie. Peste tot puteai zări chipuri evlavioase, sfioase și smerite. Iar pupitrele candidaților erau adevărate altare împodobite cu iconițe. Și eu aveam câteva... Mai aveam și un citat pentru orice temă: Biserica Dumnezeului celui viu este stâlp și temelie a adevărului (I Timotei 3, 15).

Înainte de sesiune s-au așezat pe catedră 14 plicuri sigilate, care conțineau cele 14 teme. Din acestea, viitorul coleg Andrei Macar, fiul părintelui profesor Ilie Macar, a extras plicul cu numărul 13 – Dobândirea autocefaliei BOR și ridicarea acesteia la rangul de patriarhie. Bucuria simțită a fost unică, iar rezultatul pe măsura așteptărilor. Am fost admis.

Anii de școală au trecut ca un gând. În cei patru ani de seminar am avut împliniri mult mai mari decât m-aș fi așteptat. Am avut șansa de a fi dăscălit de profesori erudiți, oportunitatea de cunoaște colegi care mi-au devenit cei mai buni prieteni și posibilitatea de a crește duhovnicește prin îndrumarea unor părinți duhovnicești de excepție.

În seminar am simțit bucuria lucrurilor împreună făcute și puterea rugăciunii săvârșite laolaltă pentru izbăvirea de efectele pagubelor săvârșite. Dar mai mult decât orice, Seminarul m-a învățat să vorbesc cu Dumnezeu să nădăjduiesc și să cred. Într-un cuvânt, pentru mine Seminarul reprezintă împlinire. Iar pentru asta aș îndrăzni să spun precum oamenii devotați acestei slujiri: De o sută de ori dacă m-aș naște, tot la Seminar m-aș înscrie.

pr. dr. Filaret Ruscan,

consilier Sectorul Misiune Pastorală și Actualitate Creștină

al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Gânduri de fost elev seminarist ...

Îmi reamintesc cu mult drag și nostalgie de perioada în care am studiat și eu pe băncile Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei”, din Suceava. Acest interval de patru ani, 2006-2010, a însemnat pentru mine o perioadă a cunoașterii, a însușirii și a experienței unor trăiri aducătoare de bucurie și de recunoștință față de Dumnezeu.

Despre această recunoștință nu știam foarte multe până să ajung la seminar, dar  o mai întâlnisem la bunicii mei dragi, cei care m-au crescut și care întotdeauna au știut faptul că numai credința lor în Dumnezeu îi poate izbăvi din greutățile vieții acesteia.

Cei mai mulți dintre noi revenim cu emoție și cu bucurie în locurile natale, în locurile unde am crescut, în care ne-am petrecut anii copilăriei și ai tinereții. Așa cum scrie și marele istoric, Nicolae Iorga, este firesc să nu uităm de unde am plecat și, mai ales, să nu-i uităm pe oamenii care au așezat cărămizi solide la devenirea și la formarea noastră profesională și personală de până acum.

Astfel, un loc fizic în care să poposim și să ne reamintim de anii adolescenței petrecuți în seminar, de băncile pe care adeseori scriam versete scripturistice spre a le memora mai ușor, iată că noi nu mai avem, din cauza faptului că acele clase, acele bănci în care am învățat, nu mai există astăzi. Dar instituția a continuat să funcționeze într-o locație nouă, modernă și potrivită activităților pe care tinerii seminariști le întreprind și în aceste timpuri provocatoare pentru cei ce în viitor vor fi povățuitori de suflete.

Dar îi mai avem încă pe părinții profesori și pe doamnele profesoare, care au vegheat cu timp și fără timp la devenirea noastră. Îi mai avem și pe colegii noștri cu care am împărțit atât de multe ore împreună și cu care, întâlnindu-ne ocazional, avem impresia că nu au trecut decât vreo două zile de la momentul absolvirii noastre.

Și dacă este să vorbim despre educația pe care un tânăr o primește într-o astfel de instituție, trebuie să amintim și faptul că acest proces al formării unor viitori slujitori ai sfintelor altare, cu siguranță, are nevoie și de un cadru care trebuie să dispună de oameni de înaltă ținută morală și care să organizeze programul duhovnicesc al vieții seminariștilor, al formării lor spirituale, al disciplinei cu care aceștia trebuie să se obișnuiască și pe care trebuie neapărat să și-o însușească, ajungând la rândul lor, îndrumători ai semenilor lor spre Bine și spre Dumnezeu.

Consider că noi am avut atât profesori cât și preoți cu suflete mari, care au ars ca niște lumânări pentru a ne dărui și nouă o parte din lumina cunoașterii și a experienței lor spirituale. Poate că și cu domniile lor s-a întâmplat aidoma, la timpul potrivit. Cert este că fără ei,  noi toți am fi fost mult mai săraci.

Se cuvine a aduce mulțumiri și recunoștință sinceră tuturor celor ce ne-au călăuzit pe calea cunoașterii lui Dumnezeu și a iubirii oamenilor, cu demnitate, profesionalism și omenie.

Pentru mine, absovent al seminarului teologic sucevean, promoția 2010, este încă un motiv de onoare și de adâncă recunoștință față de Dimnezeu, faptul că am împlinit și eu anul acesta aceeași vârstă pe care o are această instituție de învățământ de prestigiu în arealul liceelor din Bucovina.

Mulțumim tuturor profesorilor și părinților profesori ai seminarului „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava, de ieri și de azi, rugând pe Dumnezeu să dăruiască ani mulți și binecuvântați cu sănătate, tuturor celor ce s-au ostenit și se mai ostenesc la păstrarea valorilor morale, spirituale și socio-culturale care se regăsesc în această oază de firesc pe care Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava o reprezintă pentru societatea noastră românească actuală.

Întru mulți și binecuvântați ani, dragi părinți profesori, elevi și ostenitori!

 

prof. Cristi-Gabriel Hurjui,

consilier eparhial

al Sectorului Catehizare, tineret și educație pentru viață al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

 

Seminarul Teologic a avut un impact major asupra noastră, a celor care i-am pășit pragul pentru patru sau cinci ani, întrucât a fost locul în care, în mod sistematizat și complementar, am început să înțelegem învățătura de credință ortodoxă, să întrezărim ceea ce este dincolo de catapeteasmă, în Sfânta Sfintelor și să conștientizăm faptul că drumul pe care am pășit este cel pe care Sfinții Apostoli l-au deschis, ca următori ai Mântuitorului Iisus Hristos în lume.

În Seminar am înțeles pentru prima dată, în mod conștient, faptul că tot ceea ce învățăm teoretic va trebui să conducă spre sfințenie, iar în acest sens l-am avut prieten și model pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, care ne-a arătat finalitatea la care trebuie să ajungem noi și cei din jurul nostru. Semințele bune au fost aruncate în pământul inimilor noastre de către dascălii devotați pe care i-am avut, astfel încât, felul în care vor rodi ține acum de noi, foștii sau actualii elevi seminariști, și de felul în care alegem să ne cultivăm acest ogor duhovnicesc.

Acum, la ceas aniversar, suntem recunoscători față de toți cei care ne-au îndrumat și învățat cum să facem primii pași pe această cărare îngustă și anevoioasă, dar plină de har și bucurii, care duce către Împărăție.

Emanuel Buta,

președinte ASCOR Iași

Recunoștință

 

Nimeni nu poate pune o altă temelie a credinței, spune Sfântul Apostol Pavel, decât cea a lui Iisus Hristos. Nu în zadar Cartea „Apocalipsa” enunță clar că, la sfârșit, Hristos Domnul va fi „totul întru toate”. Așadar, El este totul pentru fiecare dintre noi: Cale și Cel cu Care ne unim la veșnicul sfârșit al acestei „căi”, ne este Cap care, totuși, ne slujește mântuirea fiecăruia în parte. Stăpân ne este, dar făcându-Se pe Sine fiecăruia ca un rob și slujitor al sfințirii noastre.

Hristos Domnul lucrează mântuirea tuturor prin toți! Îndeplinește mântuirea noastră prin noi înșine, pentru noi înșine. Prin oameni, pentru oameni. „Pe noi înșine și unii pe alții”, o spunem la fiecare ectenie pe care o rostește Biserica înaintea lui Hristos prin slujbele sale. Unii pe alții să ne mântuim, unii pe alții să ne iertăm; unii pentru alții să ne rugăm; să ne iubim unii pe alții pentru a ne mântui. Și tot unii pe alții ne sprijinim, ne îndreptăm și ne facem slujitori ai lui Hristos.

Dascălul este cel ce învață ceea ce el însuși a învățat. Este cel ce dăruiește ceea ce i s-a dăruit. Adică, acea persoană care a primit o serie de învățături, pe care nu le închide într-un egoism absurd, ci le dăruiește mai departe și altora. Dascălul știe ceea ce i s-a spus și spune, la rându-i, celor ce încă nu știu sau, altfel spus, dăruiește darul ce i-a fost făcut, pentru a-1 spori și a se spori chiar și pe sine împreună cu acest dar. A fi dascăl înseamnă a fi o verigă din uriașul lanț al celor ce scot din prea plinul izvoarelor de înțelepciune ale acestei lumi.

Omul cunoaște pentru că, mai întâi a fost cunoscut de Dumnezeu. El i-a dat capacitatea de a întreba dar și șansa de a afla răspunsurile necesare; dorința de a cunoaște dar și izvorul adânc al cunoașterii; înțelegerea dar și capacitatea desăvârșirii acesteia prin înțelepciune.

Am ajuns însă, după mai bine de 8 ani, în punctul în care se cuvine să spun că în viața mea s-a încheiat o etapă a existenței, cea a relației dintre - profesori și elevi -, etapă în cadrul căreia unii pe alții ne-am împreună-zidit pe temelia cea unică a lui Iisus Hristos. El ne-a zidit întreolaltă întru sine. Ne-a apropiat, ne-a îndreptat, ne-a luminat și ne-a sfințit în această „fărâmă” minunată, în această tainică și frumoasă „cărămidă” a zidirii bisericii Sale, numită „Seminarul Teologic” din Suceava, avându-1 ca ocrotitor și sprijin duhovnicesc pe Sfântul Ierarh Dosoftei al Moldovei. Acum este clipa în care se cuvine să pomenesc numele tuturor celor prin care Hristos Domnul a lucrat spre desăvârșirea mea. Căci a rosti un nume înaintea lui Hristos înseamnă a-I mulțumi pentru cel pe care ți l-a dăruit și prin care a lucrat, dar și a fi recunoscător, a cunoaște și a recunoaște veșnic pe cel de lângă tine și a-1 dori mereu lângă tine.

Cu smerită mulțumire sunt dator tuturor profesorilor și colaboratorilor care m-au îndrumat și povățuit căci, atât timp cât Biserica îmbrățișează și dorește să sfințească întreaga creație, asumând cultura umană și închinându-o lui Hristos prin cultul divin, am căutat să cuprind și tainele lumii acesteia.

Vă mulțumesc tuturor prin aceste neputincioase cuvinte, nădăjduind că deplina mulțumire va fi de la Cel ce pe Toate le plinește, dăruind fiecăruia după cât s-a jertfit pentru împlinirea și mântuirea sa, dar și a celorlalți.

Să ne dăm silința cu toții, înmulțind zilnic osteneală după osteneală, fapte bune de tot felul, căci fiecare are de la Dumnezeu câte un Dar!

 

Grigorescu Gavril

(Arhid. Serafim, Mănăstirea Putna)

 

Anii de seminar: la început dor firesc de acasă, la absolvire nostalgie pentru toate momentele rămase doar în amintire; la început ușoară teamă pentru ce va urma, la final sentimente de împlinire și recunoștință; la început străin de viitorii colegi și profesori, la final parte a unei mari familii: Promoția 2014.

Cu regret spun că în cei șapte ani de la absolvire, ne-au mai adunat împreună două evenimente de tristă amintire, și anume despărțirea vremelnică de colegii și frații noștri, Cosmin și Lucian-Ioan, care, săvârșind lupta cea bună a credinței, au plecat să cucerească viața veșnică, la care au fost chemați (I Tim. 6, 12). Dar am nădejde că a treia oară ne vom întâlni la prilej de bucurie (10 ani de la absolvire), uniți tainic și cu Cosmin și Lucian-Ioan, care slujesc lui Dumnezeu de sus.

Aleasă prețuire și recunoștință profesorilor și personalului seminarului de ieri, de azi și de mâine! Prin strădania voastră, ați așezat temelia formării noastre!

arhid. Ionuț Isopescu,

consilier Sectorul Educațional - Teologic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

 

Anii seminarului – curs intensiv de viață folositor întregului curs al vieții

Mărturisesc din capul locului că nu m-am numărat printre cei care și-au dorit cu orice preț să se numere printre purtătorii de tunică. Calculele unui tânăr la vârsta fragedă de paisprezece ani ar fi înclinat spre aprofundarea muzicii sau pregătirea pentru medicină, ambele în cadrul unei clase de profil. Curând însă – după o tentativă timpurie de a mă transfera la un alt liceu – am conștientizat că prezența mea în școala așezată sub ocrotirea Sfântului Mitropolit Dosoftei nu era întâmplătoare. Asumându-mi finalmente această decizie întru totul, începusem să văd tot mai mult lumina acestui loc. Întâlnirea unor oameni cu care împărtășeam pasiuni comune, gusturi pentru muzică și cărți și, mai ales, dorința de a înțelege omul și de a căuta prezența lui Dumnezeu a făcut din anii de seminar o experiență hrănitoare pentru suflet și minte.

Seminarul Teologic este școala în care tânărul primește o formare umanistă completă. Înțelepciunea divină a Sfintei Scripturi, gândirea articulată a Părinților Bisericii și măreția tămăduitoare a Liturghiei se împletesc și întregesc educația oferită de materiile de studiu uzuale, demonstrând faptul că cele două paliere ale educației nu se exclud, ci, mai mult decât atât, numai împreună devin vii și lucrătoare. Este locul unde talentele își găsesc pământ de rodire și vreme prielnică pentru a le înmulți. Nu-i ideală, așa cum nici timpul de la sămânță până la rod nu e întotdeauna senin – soarele în exces dogorește, iar când se ascunde după nori lasă ploaia să răcorească pământul. Anii seminarului m-au învățat astfel că suntem cu toții – din ipostaze diferite, profesori, mentori și elevi – mădulare unii altora și doctori ai sufletului aproapelui, ai celor care, de luni până vineri, deveneau casnicii noștri.

Le sunt recunoscător profesorilor și ostenitorilor Seminarului Teologic „Mitropolitul Dosoftei”, care prin dedicare și devotament ne-au insuflat dragostea de cunoaștere și îndeosebi dragostea de Dumnezeu și de oameni, astfel încât tot acest răstimp petrecut în vecinătatea Sfântului Ioan cel Nou să se dovedească un real câștig pentru tot parcursul vieții.

drd. Iustinian-Ioan Mîndrilă – Facultatea de Teologie,

Universitatea Georg-August Göttingen, Germania

Seminarul Teologic ca prima parte din cadrul Liturghiei vieții

Cuminecarea, comunicarea și comunitatea, cuvinte cu aceeași origine, sunt elemente primordiale ale vieții creștine. Aceste trei elemente din elixirul vieții veșnice le regăsesc mai deplin acum, slujind Sfânta Liturghie ca preot al Dumnezeului Celui PreaÎnalt, după ce  le-am gustat în cei mai frumoși ani din viața mea, aceia din seminar, tot așa cum pentru un catehumen cea mai frumoasă experiență este a gusta cuvintele vieții veșnice din Liturghia catehumenilor, încă neavând cunoașterea empirică a cuminecării cu Hristos a credincioșilor, a plinătății comunicării dintre ei și Dumnezeu dar și experiența comunitatății hristice. 

Îndemnul dascălului Sfintei Liturghii, a Sfântului Ioan Hrisostom, Să învățăm dar, să filosofăm și să cinstim pe Hristos, așa cum El vrea!  mă obligă a redacta cuvinte mari, privind Seminarul Teologic ,,Sfântul Mitropolit Dosoftei” din Suceava, al cărui elev am fost o clipă din veșnicia Liturghiei vieții.

Cuminecarea, Sfânta Împărtășanie, inima vieții liturgice, ne atrăgea ca un magnet pe toți, profesori și elevi ai seminarului teologic prin care toți ne uneam în mod direct cu Hristos Dumnezeu și dobândeam puterea de pătrunde învățăturile cele bune și folositoare, de a realiza și unirea în dragoste creștinească, față de colegi, profesori, dar și față de semenii din societate. Oamenii chiar și la prima vedere, sesizau că Dumnezeu este cu noi, cei ce am dorit să fim nu cei mulți chemați care fac o școală cu profil vocațional, ci cei puțini aleși. În ipostaza de elev seminarist, după ce am conștientizat că scopul creării omului este a-I da slavă și mulțumire Creatorului său pentru darurile (darul) vieții, am asemănat parcursul meu prin această școală cu un moment din Liturghia vieții oferită în dar mie de la Creator, Liturghie care nu se va sfârși niciodată și pentru care Îi sunt recunoscător Mântuitorului Hristos, având totodată perspectiva momentului când voi fi chemat a zice: ale Tale dintru ale Tale, Ție îți aducem de toate și pentru toate!

preot Cătălin-Teodor Popescu

           

A studia la seminar mi se pare o oportunitate, o binecuvântare dumnezeiască și, totodată, răspunsul unei chemări lăuntrice pe care am resimțit-o încă din copilărie. De mic, gustând din mireasma slujbelor noastre ortodoxe, hrănindu-mi sufletul cu dulceața privegherilor putnene, pătruns de har la racla ocrotitorului nostru, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, îmbrăcându-mă în lumina dumnezeiescului Mormânt de la Ierusalim, mi se umplea din ce în ce mai mult ființa de dorul de Hristos. De aceea, în anul 2011, am luat decizia de a mă înscrie la Seminarul Teologic „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava, cu dorința de a fi cât mai aproape de Hristos, de a pătrunde cât mai adânc în tainele Teologiei.

Seminarul a contribuit decisiv în formarea mea ca om, dar mai ales ca viitor slujitor al Altarului. Pe lângă cunoștințele teologice insuflate de dascălii bine pregătiți, aici am învățat importanța disciplinei, a unui program bine organizat, punând în aplicare dictonul latin ora et labora. Demn de luat în seamă este și spiritul de echipă pe care îl deprinzi ca seminarist, spirit fundamentat pe unitate, înțelegere, acceptare, ajutor reciproc, sentimente care transformă colectivul din seminar într-o familie mai mare.

Toate aceste aspecte denotă importanța existenței unei școli teologice în spațiul bucovinean, spațiu în care, deși presărat cu numeroase mănăstiri, prozelitismul sectar este din ce în ce mai acut.

Consider că perioada petrecută în seminarul sucevean (2011-2015) aflat sub oblăduirea Sfântului Mitropolit Dosoftei, reprezintă o binecuvântare pe care Dumnezeu mi-a acordat-o, îndeplinindu-mi rugăciunea preluată de la Sfântul Ioan Iacob Hozevitul:

Doamne, Dumnezeul nostru,

Cel bogat în îndurări,

Luminează-mi totdeauna

<<Pământeștile cărări>>! [...]

Prisosește, Doamne Sfinte,

Darul Tău dumnezeiesc

Ca să Te cunosc mai bine

Și mai mult să Te slăvesc!

pr. Ilie Molea

 

În momentul când rememorez parcursul evolutiv din cadrul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Mitropolit Dosoftei” din Suceava mintea îmi e cuprinsă de emoție iar inima – la fel de puternic sensibilizată - nu poate desluși decât un singur cuvânt: recunoștință.

Seminarul Teologic ne-a unit prin chiar acţiunea sa de instituţionalizare, dar şi prin relaţiile informale, de colegialitate, de prietenie pe care le-am stabilit între noi, toate cuprinse în brațele iubitoare ale Bisericii, a noastră maică atentă și mereu aflată în proximitate. Din acest motiv, aș spune că parcursul tuturor celor ce au atins această legătură de comuniune - voi, cei de acum și noi, cei de altădată - devine istorie în Biserică și prin intermediul Mântuitorului și a sfinților care ne cheamă să rămânem posterității, dar și să o transcedem. Astfel, formarea din cadrul acestei instituții este cadrul, este centrul unei istorii de 4 ani, loc în care fiecare dintre noi şi-a jucat rolul său de care, în mică măsură, avem sau nu știință în acest moment, rol pe care vom continua să îl descoperim până în veșnicie.

Am cunoscut întâmplător, acum câţiva ani, în afara țării, un domn de o vârstă ceva mai înaintată. Un caracter fin, o ținută decentă și, totodată, demnă însoțeau un sentiment de pace prezent de jur împrejurul său. Am stat de vorbă cam o jumătate de oră şi, în ceea ce spunea, ceva îmi părea familiar. M-am întrebat câteva minute de unde vine această familiaritate ca, mai apoi, persoana respectivă, la auzul spuselor cum că sunt originar din părțile Bucovinei, a reacționat brusc și a mărturisit că dânsul a studiat la Seminarul Teologic din Suceava. Pe chip i se citea recunoștință și dor...  Deci acest fel de a gândi, această îmbrăcăminte spirituală pe care am remarcat-o la acel domn nu este un fapt oarecare. Este un efect de formare generat de tradiţia de peste 30 de ani a seminarului, de amprenta extraordinară pe care profesorii săi şi-au pus-o asupra noastră și, nu în ultimul rând, de rugăciunile sfinților care au călcat măcar o dată pământul Moldovei și ne-au făcut părtași la istoria lor. Este o amprentă puternică, aproape vizibilă, o parte din personalitatea noastră, indiferent dacă am fost silitori la învăţătură sau nu, de care trebuie să avem o grijă specială.

În acest ceas festiv, reiterând din nou amintirile legate de periplul academic și spiritual în cadrul Seminarului Teologic „Sfântul Mitropolit Dosoftei” din Suceava, le doresc elevilor și profesorilor deopotrivă urări de sănătate, putere și răbdare. Nu pe ultimul loc, însă, le recomand tuturor să emane din ființa lor recunoștință față de Dumnezeu și Biserică, fără de care am fi trecători, față de profesori, care își aduc propria contribuție la înveșmântarea elevilor cu haina educației și, nu mai puțin important, recunoștință unul către altul în înfrățire și în comuniunea liturgică, un bun început spre veșnicie.

Semeniuc Alexandru

De fiecare dată când rememorez perioada petrecută ca elev al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolit Dosoftei” Suceava mă refer la două aspecte. În primul rând este vorba de maturizare accelerată, perioada în care fiecare elev al acestei școli iese de sub aripa părinților și vine în contact cu o responsabilizare forțată, una de care nu mulți elevi aparținând acestei vârste au parte. Iar în al doilea rând, mă refer la colegi, și anume la prieteniile din timpul liceului. Aceste legături călite de multele întâmplări și situații au dăinuit peste astăzi, iar atât din punct de vedere calitativ, dar și cantitativ seminarul mi-a dăruit cei mai prețioși prieteni. Nu doresc să omit calitatea înaltă învățământului, reprezentat atât de părinții profesori, dar și de domnii și doamnele profesoare care ne-au picurat informațiile, cunoștințele clădindu-se pe această temelie.

Seminarul teologic sucevean a reprezentat și reprezintă o adevărată „pepinieră” teologică, fie că vorbim din punct de latura intelectuală, muzicală, artistică sau duhovnicească. De aceea se cuvine să ne bucurăm de acest moment aniversar cu bucuria primei zile în care am îmbrăcat tunica. La mulți ani tuturor care au reprezentat seminarul și îl reprezintă prin activitatea și exemplul lor!

 

Atudosiei Alexandru

Școala Teologică în care am studiat timp de patru ani a reprezentat incipitul fundamental al formării propriei persoane pe mai multe planuri, începând de la cel spiritual și continuând cu cel social și educațional.

Întreaga educație teologică pe care am primit-o din partea profesorilor a avut ca scop culturalizarea, dezvoltarea facultăților morale și intelectuale coroborate cu armonia studiului îndelungat. Toate acestea au o valoare și mai însemnată prin faptul că ele sunt menite practicii. Aceasta din urmă gravitează în jurul persoanei Mântuitorului Iisus Hristos. Avându-l pe El model deplin, studiul teologic facilitează dobândirea caracterului puternic, capabil să propovăduiască Evanghelia în mod viu și prezent. În același rând de idei, asumarea vieții liturgice și eclesiale reprezintă un alt criteriu ce devine firescul tânărului ce trece prin inima sa întreg studiul teologic.

Conștientizarea ideii potrivit căreia Dumnezeu mă alege pentru a studia despre El, reprezintă o responsabilitate, atât ca eu să fiu demn de menirea pe care o am, dar mai cu seamă, să cer constant sprijinul, ca Cel Care așa a rânduit, să mă ajute.

Școala Teologică devine un bine general, atât pentru cei care studiază propriu-zis, dar și pentru oamenii din jur, pentru care cei din cadrul acestor școli au datoria de a se ruga necontenit, de a emana în jur bucuria, bunătatea, altruismul, ca cei din exterior să ajungă  a-L slăvi pe Tatăl Cel din ceruri (Matei 5,16).

Se cunoaște faptul că importanța acestei școli este covârșitoare și cu adevărat am constatat că întreg mediul teologic s-a amprentat asupra mea și sunt mulțumitor Domnului pentru calea pe care a rânduit să o urmez.

Char Adelin

 

„Omul ca să devină om trebuie să fie format” spunea părintele pedagogiei moderne Jan Amos Comenius în lucrarea sa Didactica Magna. Însă, formarea nu este doar despre cunoștințe și competențe, ci și despre modelare și susținere, măsurabile în forța cu care copiii și tinerii aduc prospețime și putere, prin creativitate, științei și culturii. Astfel, tinerii trebuie să fie precum spune Sfântul Vasile cel Mare, în „Omilia a XXII-a către tineri”: ca niște albinuțe harnice care adună nectarul florilor, deosebind învățăturile ziditoare de cele rele.

Pentru tânărul de astăzi, provocarea majoră se află tocmai la nivelul procesului de analiză și alegere a învățăturilor folositoare din marea informațiilor pe care societatea le oferă. În acest sens, Biserica, familia și școala, prin medii prielnice, joacă un rol deosebit de important în trasarea unor linii clare de creștere și dezvoltare.

Pentru mine, un astfel de mediu prielnic formării și informării a fost și este Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Mitropolit Dosoftei” din Suceava, unde exemplul viu și râvna dascălilor face ca activitatea educațională să fie susținută și motivată pentru obținerea celor mai bune rezultate atât în plan academic, cât și în plan duhovnicesc. Sunt onorat să fiu elev al acestei școli și recunoscător pentru că am beneficiat atât de priceperea pedagogică, cât și de dragostea părintească a tuturor profesorilor care au contribuit la formarea mea.

Îndemn pe toți elevii seminariști să învețe cu dragoste și curaj, amintindu-și mereu de mărturisirea pe care Mântuitorul le-o dedică: „Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi și v-am rânduit să mergeți și roadă să aduceți, și roada voastră să rămână” (Ioan 15,16).

Ilișoi Gabriel

Abolirea devenirii întru devenire prin descoperirea ființei

Mereu am căutat să nu vorbesc mult și chiar deloc despre ceea ce am trăit sau ceea ce am simțit în procesul personal de devenire, pentru că nu consider că mi-am împlinit devenirea. În  ciuda acestui fapt, m-am bucurat la primirea invitație fostului și mereu Părintelui meu diriginte de a scrie câteva cuvinte despre ce a reprezentat Seminarul pentru mine, în procesul meu de formare umană și duhovnicească. Onorat, bucuros dar mai ales responsabilizat voi încerca să pun pe foaie câteva gânduri în legătură cu ceea ce a însemnat și ceea ce înseamnă pentru mine Seminarul Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei”, Suceava.

Primordial este, după părerea mea, să definim ceea ce este un proces de devenire. În ajutorul nostru vine filosoful Constantin Noica, care, într-o tălmăcire a basmului „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” ne dă două direcții ale acestei deveniri: devenirea întru devenire și devenirea întru ființă.

Devenirea întru devenire ca și concept reprezintă ceea ce creștinul detestă și respinge cu toată convingerea sa. În realitate, însă, ca luptători în viața cetății suntem împinși în această nebuloasă a îngrijorării. Devenirea aici se referă cântecul de sirenă al contemporaneității, la o relație superficială cu viața alimentată de o glucoză supranumită miere din care teologul, cel asemenea tuturor, se adapă de parcă nu ar cunoaște dulceața Vieții.

Devenirea întru ființă este ceea ne dorim să fim și starea spre care tindem. Această devenire este ceea ce numim noi „pe cale”. Pe calea către sfințenie și desăvârșire conștientizezi că nu ai nevoie de material, nu mai ai neapărată nevoie de accesoriile vieții pentru că în tine rodește Viața. Mântuitorul este calea, adevărul și viața(Ioan 14, 6), și nu întâmplătoare este această ordine. El nu spune „Eu sunt adevărul, viața și calea”, pentru că El este calea către adevăr, spre Viață. Întrebarea pusă de către cel care vrea să devină întru ființă este următoarea: cine mă va conduce spre calea care duce la Cale? Cine mă va conduce prin „lumen” către „Lumen”(căci și „lume” și „lumină” au ca origine termenul latin de „lumen”)?

În plin proces de devenire întru devenire i-am cunoscut pe oamenii care mi-au arătat și mi-au demonstrat că în mine strălucește ființa. Mă aflam într-o căutare fameniană, dacă o pot numi așa. Mă întrebam: „Cum aș putea să înțeleg dacă nu mă va povățui cineva?”(Faptele 8, 31). Și Dumnezeu nu a întârziat și nu pot spune că mi-a dat povățuitori, ci mi-a dăruit povățuitori. Profesorii pe care i-am primit în dar m-au făcut să văd lumina din lume și din mine, lumina care prin strădanie și smerenie te va duce spre Întunericul cel numit supraluminos. Ceea ce sunt și devin datorez lor. Am cunoscut oameni care mi-au vorbit pentru prima oară de condiția primă pentru a deveni sfânt: a fi om. M-am folosit de cuvinte, dar mai mult m-am folosit de felul de a fi al dascălilor mei. Acești oameni m-au învățat și mi-au inspirat cât de important este faptul de a fi curat din toate punctele de vedere: înainte de filosofări pompoase trebuie să te îngrijești să ai o cămașă albă curată, să fii îngrijit și să știi să vorbești corect.

Care consider că este cel mai important lucru învățat? Răspunsul este greu de dat, dar se limpezește privind în ceea ce sunt acum: libertatea. Seminarul nu m-a învățat să cresc întemnițat de preconcepții și să cred necercetând. Seminarul m-a învățat să cresc liber în gândire și să îmi pun întrebări, să-L cercetez pe Dumnezeu. Am învățat să fiu critic cu mine și să citesc critic ceea ce citesc, să nu accept „de-a gata” ceea ce mi se dă. Niciodată nu am fost oprit de dascălii mei să-i contrazic, să spun că nu sunt de acord cu ceea ce spun și asta nu m-a obrăznicit, ci mai mult m-a responsabilizat, pentru că a contrazice pe cineva necesită argumente solide și o pregătire temeinică.

Ce am mai dobândit de la profesorii mei? Ideea că ortodoxia nu e formată din idei. Ortodoxia reprezintă întâlnirea reală cu Hristos și comuniunea dintre noi în Hristos Cel din Potir. Nu vom fi niciodată o comunitate și nu vom știi cine suntem dacă nu ne vom regăsi împreună în fața lui Hristos. Profesorii mi-au arătat că „Îndulcitu-m-ai cu dorul Tău Hristoase și m-ai schimbat cu dumnezeiasca Ta dragoste” poate deveni un laitmotiv al vieții mele, o realitate imuabilă și covârșitoare.

Un rezumat al învățăturilor primite în cei patru ani de Seminar ar fi acesta:

  1. Dacă nu știi să scrii și să vorbești corect gramatical, nu prezinți credibilitate nici măcar față de tine;
  2. Smerenia constă în verticalitate, verticalitatea necesară pentru a-ți asuma faptele și consecințele lor;
  3. Dacă nu te poți bucura de lucruri simple, nu poți înțelege ce și unde este Bucuria;
  4. Ca să-L cunoști pe Dumnezeu, trebuie să te cunoști pe tine;
  5. Potirul nu are lacăt, iar cei ce pun lacăt peste Acesta o fac în necunoștință de cauză și vor da seama pentru acest lucru;
  6. Să ne îngrijim, dar să nu ne îngrijorăm.

Cu prețuire și veșnică recunoștință, un elev care își dorește să fie pe cale!

Sofian Alexandru

„Liceu, – cimitir/ Al tineretii mele...”. Probabil aceste versuri ale poetului George Bacovia sunt, pentru majoritatea elevilor, un mótto în ceea ce privește descrierea experienței anilor petrecuți în cadrul liceului. Personal, oricât aș încerca, nu aș putea niciodată să mă regăsesc în cuvintele marelui poet român. Raportându-mă strict la experiența mea, a elevului care dintr-un impuls juvenil, instinctiv, s-a înscris la Seminarul Teologic Liceal Ortodox “Sfântul Mitropolit Dosoftei” din Suceava, pot afirma că iresponsabilitatea cu care am luat atunci decizia de a mă înscrie la acest liceu cu profil vocațional, a fost și cu siguranță va rămâne de departe cea mai bună. Deși inițal, nu știam exact la ce mă înjug, pe măsură ce anii treceau, am realizat că decizia fusese în conformitate cu planul divin, pe care Dumnezeu avea să-L aibă cu mine. Am descoperit acolo oameni cu adevărat valoroși, cu aptitudini remarcabile, atât în colectivul profesoral, cât și cel al clasei, care au avut o menire importantă în evoluția mea intelectuală și morală. De asemenea, fiind un împătimit al muzicii, împreună cu corul seminarului dirijat de cel care a păstorit cu dragoste părintească colectivul clasei, pr. Prof. Lucian-Ionuț Tablan-Popescu, am reușit să obținem rezultate considerabile atât la concursurile corale organizate la nivel național, cât și internațional.

Seminarul teologic din Suceava va rămâne mereu, pentru mine, ca o “a doua casă”, un loc în care am crescut și m-am format, un loc încărcat de emoția vieții adolescentine, precum și un reper important în promovarea învățământului teologic. 

Budeanu Iustinian

De-a lungul anilor de studiu în cadrul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava am avut parte de experiențe inedite. Cu siguranță au fost presărate pe alocuri și de momente mai puțin memorabile, însă anii de seminar și-au lăsat amprenta în mod definitoriu asupra parcursului meu. Motivul pentru care am ales acest liceu a fost, rămâne și se va păstra neschimbat:  dragostea pe care din copilărie am descoperit-o, dragostea de Dumnezeu și de muzica bisericească, iar această dragoste mi-a fost însutit răsplătită de Cel Atotmilostiv prin emoționante trăiri alături de prieteni adevărați, profesori și colegi deopotrivă.

Cele mai prețioase amintiri le regăsesc în participările la competițiile corale, atât pe plan național cât și internațional, în concerte, în timpul și efortul depus alături de colegi și acestea toate sunt încununate de bucuria împreună-cântării în strană ce mi-a adus pe deplin adevărata liniște sufletească.

În profesori, preoți și mireni, am găsit oameni cărora le pasă cu adevărat de elevii seminariști, și care și-au concentrat eforturile pentru a le asigura acestora împroprierea cunoștințelor. Asemeni unor părinți,  au adus dojană la bună-vreme și iertare neîntârziată.

Mulțumesc corpului profesoral pentru toată grija și dedicarea pe care am simțit-o, mulțumesc colegilor pentru prietenia și loialitatea arătată unii față de ceilalți și care se păstrează chiar și până la acest moment și, mai ales, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a îndreptat pașii către Seminarul Teologic – liceul, răsărit al tinereții mele.

Rusu-Aelenei Eusebiu

Pentru mine, seminarul a fost și este un loc al împlinirilor. Aici am cunoscut niște oameni cu adevărat speciali, atât profesori cât și elevi, care prin felul lor de a fi, mi-au arătat ce înseamnă să Îl cauți pe Dumnezeu, nu numai prin transmiterea de noi informații referitoare la dogmele Bisericii și la viața jertfelnică a sfinților ei, ci și prin exemplul lor. Acestor modele, dascălilor le sunt recunoscător pentru că prin ei L-am găsit cu adevărat pe Dumnezeu, prin ei am învățat cum să-L iubesc și cum să Îi slujesc Lui.

Seminarul a fost, pot spune, o dorință împlinită, iar dacă, printr-o minune, m-aș naște din nou, tot la seminar aș veni, deoarece prin oamenii pe care i-am găsit aici, m-am format duhovnicește și mai presus de toate, L-am aflat pe Dumnezeu!

Vocația noastră, a elevilor seminariști, este să-L iubim si să-I slujim lui Dumnezeu și să ne cinstim dascălii, mulțumindu-le pentru că au plantat această sămânță în sufletul nostru, care cu timpul va crește într-un pom rodnic, un „pom al vieții", din care mulți oameni vor primi roade pentru suflete, roade care au crescut prin dragostea și dăruirea lor, în frunte cu Învățătorul și Dascălul nostru cel Mare, Hristos Dumnezeu.

Semeniuc Mihail, clasa a XII-a

Această instituție, cu un profund caracter teologic, mi-a insuflat, în decursul anilor promovați, într-o manieră treptată, spiritul cunoașterii, al observației și, mai ales, o amplă și bogată perspectivă asupra puterii rugăciunii lăuntrice; starea spirituală a omului în dobândirea harului Duhului Sfânt. Totodată, scopul acestei școli este să imprime în sufletele și inimile elevilor o raționalitate diversificată, ramificată în aspectele variate ale vieții, reliefând complexa stare duhovnicească, răsfrântă în acte simpliste, dar cu un puternic impact emoțional, învățătoresc.

Cadrele didactice, repere statornice în formarea noastră, depun un efort susținut în îndrumarea, călăuzirea și îndreptarea fiecărui elev. Devotamentul și implicarea lor continuă îmi inspiră simțul dreptei chibzuințe, al onestității, al fermității, calități cruciale în procesul individual de maturizare.

Colectivul reprezintă o unitate trăitoare, respectuoasă, ce facilitează rezolvarea dificultăților întâmpinate, oferind ajutorul reciproc necesar pentru a avansa și pentru a îmbunătăți interacțiunea dintre colegi.

Instituția din care fac parte mi-a schimbat concepția despre mediul, ambientul înconjurător, învățându-mă să fiu mult mai receptiv, mai silitor, să fiu capabil să inspir tuturor bucurie, nădejde, speranță, conlucrând astfel la o armonie continuă și împlinind scopul principal: desăvârșirea prin dragostea jertfelnică.

Tcaciuc Antonie, clasa a XI-a

În luna septembrie a anului 2019, pășeam pentru prima dată, timid, dar bucuros, pe holurile Seminarului Teologic Liceal „Mitropolitul Dosoftei" Suceava, în calitate de elev al acestei școli. Peste tot vedeam chipuri blânde, luminoase, primitoare și ziceam în sinea mea: „Doamne, Îți mulțumesc că prin aceasta, mă pot apropia mai mult de Tine, cunoscându-Te mai bine și simțindu-Te mai profund!”. Ce bucurie mai mare poate fi în lumea aceasta decât să știi că este Cineva Care te iubește atât de mult, încât a venit pe pământ, a stat printre noi și, din dragoste pentru noi, S-a dat pe Sine spre moarte, și nu orice moarte, ci moarte pe Cruce.

 Cu ajutorul profesorilor, am descoperit lucruri uimitoare despre cât de frumoasă și complexă este creația lui Dumnezeu, iar de la părinții profesori am învățat atât despre Dumnezeu, cât și despre viețuirea în armonie cu ceilalți. Toate informațiile, sfaturile, chiar și mustrările au contribuit și contribuie la formarea mea, atât pe plan intelectual, cât și pe plan spiritual.

 Cu această ocazie, le mulțumesc tuturor dascălilor mei pentru profesionalismul și căldura cu care ne învață și ne însoțesc pe drumul greu, dar frumos, pe care ni l-am ales.

Juravle Sebastian, clasa a XI-a

 

Școala chemării

Mă numesc Hrecinic Rareș și sunt elev în clasa a X-a la Seminarul Teologic Liceal „Mitropolitul Dosoftei” Suceava. Odată cu terminarea clasei a VIII-a, am știut că dezvoltarea și formarea mea personală și profesională viitoare va tinde către un domeniu în care să existe pe lângă disciplinele obișnuite, întâlnite și în alte școli,  și noi discipline, teologice. Am spus că ,,am știut” deoarece am crescut și m-am format până la această vârstă într-un mediu familial în care Dumnezeu a fost centrul existenței noastre.

Încă din primul an, am descoperit în această instituție de învățământ un mediu prietenos, cu profesori deschiși spre nevoile noastre, atât în ceea ce privește cunoașterea, cât și dezvoltarea noastră personală. La stabilirea coeziunii de grup între noi cei care abia pășeam în acest nou mediu și care nu ne cunoșteam unii pe alții, venind din diverse școli, a contribuit în primul rând părintele profesor diriginte și pedagogii, care s-au implicat într-o comunicare eficientă cu scopul de a ne cunoaște și împrieteni unii cu alții. Această acțiune de sudare a bunelor relații dintre noi a continuat chiar și în perioada școlii online, când datorită profesorilor noștri am reușit să ne mobilizăm și să participăm cât mai activ la orele de curs, motivându-ne și susținându-ne unii pe alții.

Ajuns deja în anul al doilea de liceu, pot să afirm că prin îmbinarea cunoștințelor teoretice bine consolidate, cât și prin participarea activă la evenimentele religioase am reușit să fac un pas important pe drumul spre adevărata vocație pentru care am ales această școală. La inițiativa și  implicarea părintelui director am avut parte și de activități extra-școlare:  acțiuni de voluntariat și de binefacere, am participat la Sfânta Liturghie și la celelalte laude ale Bisericii și am făcut practică de specialitate  în cadrul mănăstirilor din județul Suceava.

            Chiar dacă mă mai așteaptă încă doi ani de învățământ în această școală, încă de acum pot recomanda cu mâna pe inimă Seminarul Teologic „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava tuturor celor care, asemenea mie, doresc să urmeze această cale frumoasă și binecuvântată către cunoașterea lui Dumnezeu.

Hrecinic Rareș, clasa a X-a

Gânduri la început de seminar

„Veniți și veți vedea” (Ioan 1, 39). Aceasta am simțit în inimă ori de câte ori m-am gândit cum ar fi să fiu elev seminarist.

Ca și adolescent cu frământări în privința liceului pe care să îl urmez, mi-am dat seama că orice altă școală aș alege, sufletul meu nu ar fi deplin împlinit. Da, am avut o pasiune imensă pentru matematică, biologie, fizică, chimie, dar și pentru limba română sau alte materii, însă am realizat că toate acestea nu ar avea nici un sens în orice alt liceu dacă începutul studiului nu ar fi fost cunoașterea Lui Dumnezeu. Iar seminarul era cel care mi-ar fi putut promite această șansă de a construi totul pe o temelie solidă, de a mă forma atât pe plan spiritual, cât și pe plan intelectual.

Tinerețea este momentul de răgaz al vieții, este timpul ideal în care putem investi în dezvoltarea noastră ca oameni spre a fi pregătiți pentru viață și, tocmai de aceea, este foarte important ce facem în acești ani.

Și, da, am ales seminarul! Un nou început de drum! Și am descoperit că seminarul nu este doar o școală de ziduri, în care înveți 6 ore în fiecare zi și apoi pleci grăbit acasă, ci este o școală a vieții: studiu, rugăciune, conștiința prezenței celui de lângă tine. Este o școală în care, prin toate lucrurile pe care le facem, unele mici în aparență, ne apropiem de Dumnezeu. Pur și simplu, ni se oferă șansa de a trăi o alta viață, de a îmbina rugăciunea cu munca și cu învățătura.

Un lucru de neprețuit care se întâmplă în seminarul nostru este rugăciunea făcută în comun dimineața și seara; la fel și programul liturgic.  Se simte prezența Mântuitorului între noi, ca o pace și ca o bucurie. Este minunat să stai sub ocrotirea rugăciunii, ca într-o cetate!

De altfel, prezența Lui Hristos se simte în multe împrejurări, chiar și în cele dedicate învățăturii. Pe lângă materii studiate în fiecare liceu, noi avem șansa unor ore dedicate cunoașterii Lui Dumnezeu și a vieții duhovnicești prin Sfânta Scriptură, Dogmatică, Liturgică, Spiritualitate, Catehetică. Îl găsim pe Dumnezeu chiar și cântând; știm că „cel care cântă, se roagă de două ori” (Sf. Efrem Sirul).

Un  drum frumos al unui seminarist nu implică numai deprinderea rugăciunii sau a unor cunoștințe, ci și arta de a fi atent la cei de lângă tine, de a-ți conștientiza defectele și calitățile și modul în care relaționezi cu ceilalți.

Bineînțeles că aceste lucruri presupun multă luptă și multă voință, dar acestea sunt esențiale pentru a dobândi ceva trainic, pentru a te simți la final împlinit.

Într-o lume care și-a pierdut adevăratele repere, în care pentru unii drumul către Dumnezeu este o „ nebunie curată”, într-o societate care, de multe ori, promovează evoluția materială, și nu pe cea spirituală, este un lucru extraordinar faptul că există tineri cu dorința de a căuta, de a păstra și de a transmite lumina Lui Hristos. Părintele Sofronie Saharov spunea „dacă vreți să vă rugați, să știți că sunteți ca o moleculă de apă într-un ocean înghețat, care moleculă nu vrea să înghețe cu oceanul.” Și ce este oceanul înghețat? „ Lumea în care suntem” (pr. Rafail Noica). Și toți care ne-am adunat aici, la seminar, am simțit la un moment dat nevoia de a fi acea picătură care să rămână vie în această lume.

Nu noi alegem drumul, ci Dumnezeu alege. Seminarul devine astfel locul în care Mântuitorul este în mijlocul nostru astăzi.

Îmi vin în gând vorbele unui părinte căruia i-am cerut sfat. Mi-a spus că multe îmi vor plăcea, multe nu îmi vor plăcea la seminar, dar să iau aminte că voi întâlni acolo cu siguranță și un sfânt. M-am gândit mult că acest sfânt poate fi oricare dintre colegii mei, care L-a descoperit sau Îl va descoperi pe Dumnezeu și m-am mai gândit că în jurul unui sfânt se sfințesc multe suflete. Domnul ne-a chemat pe toți cu toate ale noastre, dar, oricum a fost până acum, cred că a sosit momentul ca toți să țintim la sfințirea vieții, la a pune început bun.

Noi, seminariștii, suntem copii… copii mai cuminți sau mai zvăpăiați, mai silitori la învățătură sau dimpotrivă, mai evlavioși sau mai puțin evlavioși… Trăim o perioadă dificilă a vieții, plină de derută, cu multă nesiguranță, cu urcușuri și cu coborâșuri. Dar noi toți am avut la un moment dat o înclinare a inimii care ne-a adus aici. Avem dorință de viață și de cunoaștere . „Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale” spune Sfântul Apostol Pavel (I Timotei 4, 12).  Ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne ajute să descoperim calea pe care trebuie să o urmăm și să o urmăm bine.

Am reflectat mult la imaginea unui elev seminarist în ochii lumii. Vrednicul de pomenire, Părintele nostru Înaltpreasfințitul Pimen, vorbind despre seminariști, atrăgea atenția asupra unui cuvânt al omului înțelept: „ o scamă pe o haină de culoare deschisă nu prea se observă, însă pe o haină neagră se observă. O greșeală a unui elev seminarist pune multe întrebări.” Deci, există și o responsabilitate pentru noi, elevii seminarului, de a purta cu cinste acest nume.

Un părinte foarte drag mie, care a terminat Seminarul de la Neamț acum mulți ani, mi-a povestit crâmpeie din viața lui de seminarist. Condițiile erau foarte grele pe vremea lor: nu aveau curent electric, dormeau în odăi mari cu foarte multe paturi; iarna își făceau singuri focul într-o sobă care se răcea foarte repede în timpul nopții, dormeau îmbrăcați cu izmene și pijamale, înveliți cu câte două plapume și un cojoc, iar pentru a se spăla pe față, în fiecare dimineață, trebuiau să spargă gheața de deasupra butoaielor cu apă. Mâncau cu linguri de lemn și tăiau mămăliga cu ața. Dimineața, aveau meniu fix: câte o bucată de pâine și „un deget” de marmeladă. Nu aveau cărți pentru studiu și scriau totul, chiar și la muzică, scriau foarte mult. Cu toate aceste greutăți, seminarul a rămas cea mai frumoasă perioadă din viața lui.

Și când mă gândesc la condițiile pe care le avem noi! Nu ne lipsește nimic, poate doar voința… Ce datorie imensă avem noi în fața Lui Dumnezeu! Trebuie doar să renunțăm la lenevit și să ne împlinim chemarea și datoria! Ar trebui să ne bucurăm zilnic că avem aceste condiții minunate, că suntem înconjurați de oameni cărora le pasă de noi, deși uneori înțelegem greșit grija lor. Ar trebui să fim fericiți și să mulțumim Domnului neîncetat! Să ne bucurăm ca există oameni care se roagă pentru noi și cu care ne putem ruga împreuna! Să încercăm să rămânem tineri, vii, într-un spirit de iubire, răbdare și mulțumire! Să încercăm să împlinim cu multă putere de jertfă cuvântul Domnului: „ …  dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea”(Ioan 16, 33).

Am venit și am văzut. Și ce pot să zic acum, la început de drum? Știu că trebuie să-mi fac ordine în gânduri. Trebuie să-mi primenesc sufletul ca o casă care se pregătește de Înviere. Trebuie să învăț să iubesc mult, să mă încredințez Domnului cu toată ființa mea.

Bruja Iustin, clasa a IX-a

 

[1] Dumitru Stăniloaie, Facultatea de Teologie din Cernăuți, în ,,Telegraful Român”, nr. 21, 1942, p. 2.

[2] În ,,Mitropolia Moldovei și Sucevei”, an L, nr. 9-12, sept-dec, 1974, p. 881.

image056Eram deja suficient de mare încât să jinduiesc a lua și eu parte la pelerinajele consătenilor mei, cu prilejul sărbătorilor din cursul anului bisericesc. Îmi făcea plăcere să dau roată în sat bătrânilor și bătrânelor evlavioase care se bucurau nespus că un copilandru le citea din Sfintele Scripturi și Viețile Sfinților, din Ceaslov, din Acatistier și din Psaltire. Ba, chiar și unii dintre copii începuseră să mă imite și să se țină după mine și după bunii și bunele în preajma cărora dobândeam – cei care știam să căutăm și să primim – liniște și bucurie. De mic băgasem de seamă că la praznicul Adormirii Maicii Domnului satul aproape că se golea. O parte dintre țărani se duceau în pelerinaj pe jos, peste dealuri, la Mănăstirea Rohia, o alta lua autobuzul până la Dej, iar de acolo trenul până la Gherla, de unde, la pas, cântând dulcile pricesne mariane, cu prapurii și icoanele pe brațe, se îndreptau către Mănăstirea Nicula. Măicuța mea, Ana, iubea Nicula și într-acolo mergea, an de an, să verse lacrimi, dureri și nădejdi în poala Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Eu rămâneam acasă, cu tata Vasile,  –  cineva trebuia să aibă grijă de gospodărie.

Un alt pelerinaj de amploare mare era pe 24 iunie, de Sânziene, la Suceava, unde câțiva dintre săteni ajungeau pentru a cinsti moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou. Așa se face că, băiat de țară fiind, crezând că toată lumea gravitează în jurul vetrei străbune, aveam, încă de mic, ca un punct important de reper pe harta minții, datorită evlaviei consătenilor, îndepărtata (mi se părea mie atunci) cetate a Sucevei. Iar dacă Rohia și Nicula, chiar încă înainte de a ajunge să le vizitez, păreau că aparțin oarecum unui areal mai apropiat și într-o anumită măsură familiar, Suceava îmi răsuna ca un nume de legendă (proaspete fiindu-mi, în minte și în suflet, lecțiile de istorie de la școală despre Măria Sa Ștefan cel Mare), ecourile ținutului de peste munți aprinzând dorirea în inima-mi de copil visător.

Alte prilejuri de închinare nu erau pe atunci, fiindcă ne aflam încă în plin comunism și nu apăruse salba de mănăstiri care împodobește acum Ardealul, multe dintre ele ridicate pe vetrele celor dărâmate în timpul prigoanei habsburgice din secolul al XVIII-lea. Singurele așezăminte monahale apropiate de satul meu natal Spermezeu erau așadar, în vremea aceea, Nicula și Rohia. Cu ochii înlăcrimați urmăream cum satul întreg era într-o veselă forfotă a pregătirii pelerinajelor și nu înțelegeam de ce nu pot avea și eu parte de această bucurie. Două evlavioase bătrâne, Ludovica Poenar a Tomii și Floarea Cristurean a lui Simeon Fătu (soția paraclisierului bisericii), văzându-mi dorința și dorul, s-au oferit să mă ia cu ele în pelerinaj la Suceava, la moaștele Sfântului Ioan cel Nou.

– Vreau și eu să merg..., spuneam rugător către părinții mei.

– Când ai să fii mare, te vom lăsa, primeam răspunsul.

– Cât de mare?, nu cedam nici eu prea ușor...

– Uite atât de mare, și mămuca arăta până la nivelul pieptului măsura creșterii la care trebuia să ajung.

Nu era o vorbă cu care să mă amăgească. Peste câțiva ani, când am trecut peste măsura arătată de mama Ana, părinții mi-au dat dezlegare să mă înscriu în pelerinajele satului. Cred că eram în clasa a V-a sau a VI-a atunci când am simțit că, într-adevăr, am pășit într-o nouă etapă a vieții mele. Alte „rituri de trecere” ale copilăriei nu-mi amintesc să fi avut, afară de această mare bucurie și libertate de a fi lăsat să iau calea mănăstirilor, la sfintele icoane și moaște. Am început, cum era firesc, cu Nicula. Îmi aduc aminte și acum ceata țibleșenilor, încărcată în autobuzul care ne lăsa la autogară la Beclean pe Someș, suită apoi din gară în trenul spre Gherla, pentru a se adăuga apoi șirului neîntrerupt de pelerini pe drumul parcurs de toată lumea pe jos spre Nicula, urcând dealul domol, apoi tot mai pieptiș, până la străvechea mănăstire. După călătorie și după ce înconjuram de șapte ori în coate și în genunchi bătrâna bisericuță de lemn, stăteam răbdători la rândul cel mare, primind, după ore de așteptare, calda îmbrățișare a Maicii Domnului din icoana sa lăcrămitoare și făcătoare de minuni (zugrăvită în 1691 de către preotul Luca din Iclod), ce încununa toată acea atmosferă de rai pastoral. În anul următor veni rândul pelerinajului către Rohia, tot de praznicul Adormirii Maicii Domnului. Nu erau ușor de parcurs la pas potecile spre Rohia. Plecam în ajun, pe jos, cu grupul mare din sat, cam pe la orele 4.00 dimineață, ca după amiază, înainte de priveghere, să fim deja ajunși în incinta chinoviei. Și acolo, la fel ca la Nicula, dulceața rugăciunilor de obște, împreunate cu imnele populare intonate toată noaptea, sub cerul înstelat, de cetele de pelerini, ne făceau părtași unor bucurii și trăiri care nu pot fi expuse în cuvinte. Nu am să uit mâncarea caldă (ciorbă și mălai copt) oferită tuturor, cu mărinimie, în străchini de lut și cu linguri de lemn, după cuminecarea de la Liturghia arhierească, de credincioșii din satele din zona Lăpușului, gătită acolo în cazanele mari, improvizate la poalele dealului....

Însă Suceava din dulcea Bucovină era peste munți, departe de satul și zona mea de baștină și se ajungea acolo cu multă osteneală, iar pe atunci, când abia dacă existau autobuze, darămite mijloacele moderne de transport din prezent, drumul era o provocare. Alături de evlavioasele bătrâne Ludovica și Floarea și de alți câțiva săteni, iată că ne-am pornit în pelerinajul către Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. De la Beclean am luat în acea seară din 23 iunie (după socotelile mele de acum, cred că în 1988), acceleratul Timișoara – Iași, sau „trenul foamei”, cum i se spunea în limbaj popular în amintirea acelor vremuri grele, în care bieții oameni străbăteau țara în căutare de lucru. Trenul era arhiplin de ardeleni pelerini care se îndreptau către Suceava. Am străbătut Năsăudul, Ilvele, am ajuns în zona Dornelor, la Câmpulung, apoi la Gura Humorului, iar după ce am călătorit toată noaptea, în zori eram la Suceava. Orașul roia de mulțimea credincioșilor veniți la praznicul Sfântului Ioan. Ne-am așezat cuminți și răbdători la rândul nesfârșit în așteptarea plină de emoție a întâlnirii cu cel dorit. Abia după ce am pășit în incinta mănăstirii, în largul mării de pelerini, mi-am dat seama, după pricesnele ce le auzeam cântate de grupuri și grupuri, ca la Nicula și Rohia, cât de mulți ardeleni erau acolo la Suceava. Când a început slujba, au încetat a se mai cânta pricesnele și nu țin minte altceva decât soborul mare de slujitori ai altarului cu litaniile lor care îndestulau sufletele noastre întru mireasma jertfei euharistice. În sfârșit, cu busuiocul adus de acasă pe brațe, la care s-a adăugat și mănunchiul de flori de sânziene proaspete, cumpărat de acolo, am ajuns în fața sfintelor moaște. Le-am îmbrățișat, rugându-mă Sfântului Ioan, a cărui viață deja o știam pe de rost, pentru luminare, pentru întărire, pentru iertare de păcate. Fruntea-mi fierbinte s-a odihnit pe pieptul mucenicului iar când am sărutat sfintele odoare, o pace s-a așternut în lăuntrul meu, ca ninsoarea blândă „a mieilor” din primăvara duhovnicească a Postului Mare. Am atins de raclă busuiocul cu buchetul înmiresmat al sânzienelor, pe care le-am dus apoi cu grijă în sat, oferind firicel cu firicel celor dragi și neputincioși, de alinare și sfințire. M-am întors acasă primenit, împlinit și deja nostalgic. Întâlnirea cu Sfântul Ioan cel Nou și cu meleagurile bucovinene mă pecetluise lăuntric și, fără să o știu, încă inima mea purta o ancoră care mă va atrage într-acolo la momentul potrivit.

Văzând că eram hotărât să urmez Seminarul Teologic și băgând de seamă încă pe când eram de o șchioapă că năzuiam către cele sfinte, întru evlavie și râvnă înflăcărată, mama Ana (precum toate Anele din Vechiul Testament, mamele stăruitoare spre dobândirea binecuvântării lui Dumnezeu pentru odraslele lor) s-a îndârjit să mă ajute, căci nu era lucru ușor. Seminariile pe atunci erau puține, iar concurența era acerbă. Se cădea la examenele de admitere cu medii mari, la diferențe de zecimale și sutimi. Dar mama Ana era trup și suflet alături de mine, iar prin stăruința sa m-am mutat din Spermezeu la Cluj pentru ultima clasă gimnazială (1990-1991), la școala generală nr. 3 din Mănăștur, care mai târziu se va numi „Sfântul Constantin Brâncoveanu.” Mi-a priit mutarea, căci în acel an am și luat premiul întâi. Pentru Seminar, făceam pregătire cu preoții profesori Dumitru Boca (care provenea din satul învecinat, Căianu Mic) și Ioan Roman, paroh în Someșeni. Așadar, m-am prezentat mai întâi la examenul de admitere la Seminarul din Cluj fiind chiar încrezător. Însă spre marea mea dezamăgire, cu toate că aveam medie mare, eram sub linia celor admiși. După ce mi-am mai revenit din șoc, am frământat febril opțiunile. Așa cum am precizat, Seminariile erau puține pe atunci, iar unele tocmai ce fuseseră înființate după noaptea comunistă. Cei care obținuseră medii mari, aveau posibilitatea să se înscrie la cele noi, recent deschise în 1991. Aveam de ales între a mă înscrie la Seminarul din Baia Mare sau la cel din Suceava. Baia Mare (acest oraș l-am vizitat prima oară doar în perioada studenției mele de la Cluj) era mai departe de satul meu natal decât Clujul, dar totuși era în Ardeal. Însă nu am ezitat: alegerea mea a fost Seminarul din Suceava. În pofida distanței uriașe, a drumului dificil și a certitudinii că în astfel de condiții voi sta departe de casă pe perioade lungi, am simțit chemarea Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. Și cu toate că inițial „planul” era ca după un an de seminar la Suceava, să obțin transferul la Cluj, ei bine, aici, în duioasa Bucovină am rămas pe tot parcursul celor cinci ani... Căci adevărul este, iubite cititorule, că plaiurile moldave, cu oamenii și mănăstirile lor, m-au cucerit fără drept de apel.

*

În același „tren al foamei” cu care am mers în primul meu pelerinaj la Suceava am parcurs drumul Spermezeu (de la Beclean pe Someș) – Suceava în toți acei cinci ani. Prima mea călătorie de la începutul anului școlar 1991-1992 s-a desfășurat tot pe durata nopții (purtând în valijoară hăinuțele și rechizitele), fiind însoțit de tata Vasile, însă și de preotul Simeon Sigartău din satul învecinat Târlișua (unde s-a născut romancierul Liviu Rebreanu) care împreună cu doi consilieri de-ai săi parohiali se pregăteau atunci să ajungă în zona rurală a Sucevei pentru a le înmâna bănuții (colectați la poalele Țibleșului) familiilor sinistrate rămase fără adăpost în urma inundațiilor din acel an.

Odată plecat din sat, eram nevoit, din cauza mijloacelor grele de călătorie și a posibilităților materiale limitate să rămân în internat pe durata întregului trimestru, iar rareori, cu ocazionalele învoiri, aveam răgazul de a petrece câtva zile în tihnă, acasă la Spermezeu. Locuiam în incinta Liceului „Petru Mușat” de pe Calea Unirii, căci Seminarul nostru, pe atunci, împărțea clădirea, internatul și cantina, precum și o parte din profesorii mireni, cu acest liceu. Făceam parte din prima promoție a nou înființatului Seminar Teologic „Mitropolit Dosoftei”, având înaintea noastră anii II și III, cu elevi (majoritatea bucovineni) transferați de la Seminarul Teologic al Mănăstirii Neamț. De obicei, la sfârșit de săptămână rămâneam aproape singur, de vreme ce colegii mei, veniți mult mai de aproape, plecau acasă. Cel mai greu îmi era la începutul vacanței de iarnă, când, nu de puține ori, calea ferată era blocată din cauza căderilor masive de zăpadă, fiind nevoit să rămân în internat câteva zile, uneori chiar singur, în timp ce colegii mei erau deja în familiile lor iar eu mă aflam încă departe de satul meu iubit, de familie, dar și de prietenii și colegii din copilărie... Am trăit atunci clipe de însingurare și înstrăinare, în care singura mângâiere îmi era adusă de închinarea la Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou și de privegherile și liturghiile la care, din fericire, aveam toată libertatea să particip. Dorul de casă îmi arăta, încet, încet, că există un acasă dincolo de această lume, acolo unde, așa cum le spunea Mântuitorul Hristos ucenicilor Săi, într-o tainică seară, Dumnezeu a pregătit pentru fiecare un locaș. Așa am descoperit că există un „acasă” și când ești singur și înstrăinat, experiență ce mi-a fost de mult folos pentru viața monahală și slujirea arhierească de mai târziu, aflându-mă pe marea străinătății.

Îmi aduc aminte cu nostalgie rarele momente când puteam lua legătura cu cei de acasă. Telefon la Spermezeu era la poșta din comună, unul singur, cu manivelă, din cine știe ce zori ai erei telecomunicațiilor. Odată la două, trei săptămâni, mama Ana și tatăl Vasile mergeau la poștă și de la acel telefon străvechi, prin centrala de la Chiuza, mă căutau la telefonul de la poarta internatului. Legătura era foarte slabă, auzeam cu întreruperi, pârâieli și fâșâit de parcă ne despărțeau continente. Astfel că dialogul nostru se rezuma la câteva replici rostite îndelung și repetat:

– Dragul mamiiii, ești bineee?, auzeam ca o chemare glasul mamei.

– Sunt biiineeee, voi cum sunteeeeți?, răspundeam eu, strigând din toți rărunchii.

Mai schimbam două, trei vorbe și convorbirea se încheia. Abia spre sfârșitul anilor de Seminar exista telefonie în Spermezeu și puteam suna la ai mei aproape oricând, de la poșta din zona centrală a municipiului, cu taxă inversă. Mai comunicam schimbând epistole; pe cele pe care le primeam le scria de obicei tatăl meu, care îmi povestea, în puține cuvinte, cine mai murise, cine se mai născuse, ce se mai întâmplase vrednic de pomenire în sat la noi. 

Greu în viața de Seminar mai era și cu ...mâncarea. Cine a făcut liceul la internat în anii 1990 știe despre ce vorbesc. Cantina era supra-aglomerată, iar hrana foarte proastă. Mai umbla vorba că rareori ajungea întreaga porție în farfuria elevilor, lucru pe care nu l-am înțeles și nu-l înțeleg nici azi: ce inimă să ai ca să răpești cele trebuincioase unui adolescent în plină creștere? Oare acei oameni nu aveau și ei copii? Dumnezeu să ne ierte!... Ne mai ajutam cu pachetele aduse de acasă, de colegii moldoveni, în primele zile ale săptămânii, iar în a doua parte a săptămânii, voit-nevoit, posteam intens. Ne „căleam”, țineam post, ba chiar și ajunare. O mică probă de nevoință, care, însă, făcea mai veridice și mai apropiate experiențele atroce de foamete despre care citeam în literatura de detenție... Priveam ca o fortificare și amestecul nostru, al celor care iubeam slujbele bisericești, rugăciunea, meditațiile duhovnicești, cu elevii de Seminar care nu erau atunci îndeajuns de maturi și osârduitori pentru cele sfinte, iar unii păreau chiar lipsiți de vocație preoțească. Dar tare m-am bucurat și am dat slavă Atotmilostivului Dumnezeu să regăsesc, peste ani, în nu puțini din acești elevi mai căldicei, preoți vrednici, inimoși și dedicați misiunii lor pastorale.

Cu mare drag îmi aduc aminte de dascălii pe care i-am avut în acei ani: părintele Constantin Cojocaru, reputat istoric al Bisericii, care făcea naveta săptămânal din Vânătorii Neamțului pentru a ne preda în Suceava; părintele Nicolae Cojocari, filolog și mare cercetător-etnolog și părintele Aristarh Cojocar, apologet și misionar. „Cei trei Cojocari” cum îi numeam pe atunci, din cauza asemănării numelor lor de familie, veniți la Suceava de la prestigiosul Seminar Teologic al Mănăstirii Neamț, ne-au format și ne-au inspirat nu doar cultural, ci și duhovnicește. Părintele Constantin Cojocaru m-a introdus prima oară la Părintele Cleopa la Sihăstria, în momentul în care am primit binecuvântarea și îndemnul să urmez calea monahală. Mult am plâns după el, noi, elevii Seminarului, când, obosit să facă naveta, s-a retras din învățământul seminarial, rămânând la parohia sa din Vânătorii atâtor sfinți. Părintele Dumitru Babula, cel care l-a înlocuit, m-a luat să văd Gălănești-ul unde era preot paroh, un sat de lângă Rădăuți care fusese întemeiat, în vremea uniației, în secolul al XVIII-lea, de bejenarii ce proveneau tocmai din Năsăudul meu natal. Acești sărmani transfugi, atunci când au trecut Carpații, nu putuseră lua cu ei prea multe din posesiunile lor, dar avuseseră grijă să-și pună în desagi osemintele strămoșilor pentru a le fi alături și în noua așezare. Șirul de dascăli era completat de preoții Constantin Hrehor (poetul iluminărilor noastre), Gabriel Anchidin (Teologie dogmatică), Vasile Irimia (Patrologie), Adrian Iftimiu (directorul instituției), Gheorghe Hostiuc (Studiul biblic), Vasile Juravle (Limba greacă), Ioan Nistoroaia (Practica liturgică), Alexandru Lăzăreanu și Alexandru Zofotă (Muzică bisericească) la care se adăugau, desigur, profesorii Liceului „Petru Mușat” care ne-au predat materiile „obișnuite”, „laice”, cu o deosebită exigență, între care dascălii de limba și literatura română, cu care, câțiva dintre noi am inițiat și cenaclul literar „Dosoftei”. Înaltpreasfințitul Pimen și Preasfințitul Gherasim Putneanul încununau cu prezența lor duhovnicească, veghetoare, luminoasă, această alcătuire de mentori și dascăli.

Dar cea mai mare bucurie era să-mi fac „veacul” în monumentala biserică din secolul XVII, „Adormirea Maicii Domnului” Ițcani, de lângă liceu, restaurată între timp (de curând reactivată ca mănăstire), unde urmam practica liturgică, stând cu frică și luare aminte în altar, de față cutremurătoarei taine a întrupării Celui Necuprins de ceruri în cele smerite de pe pământ, în șoaptele rugăciunii epiclezei. Acolo, precum și la o micuță capelă improvizată în internat, eram paracliser. La finalul stagiului am predat „ștafeta”, cu bucuroasă mulțumire, unor colegi mai mici din primul an, evlavioși și conștiincioși, în frunte cu Preasfințitul Damaschin Dorneanul de astăzi și Leontie Fusa, acum ieromonah și stareț în Arhiepiscopia Tomisului. Cu ei legasem apropieri sufletești și afinități ale inimii, considerându-i împreună-ucenici întru Hristos. Cu mare folos m-am ales și de pe urma colegilor din Basarabia și celor din zona Cernăuților. Nu erau puțini, purtând amara experiență a străinătății și a strâmtorării condiției de român într-un mediu de multe ori ostil și neprielnic. De altfel, întâia oară când i-am întâlnit a fost chiar la ceremonia de inaugurare a Seminarului. La acel moment solemn, în prezența Arhiepiscopului Pimen, părintele director, foarte inspirat, a cerut elevilor basarabeni și cernăuțeni să recite din Psaltirea în versuri a Mitropolitul Dosoftei (pe atunci încă necanonizat). Cu atâta însuflețire rosteau copiii aceia psalmii versificați de sfântul nostru ocrotitor, în aceiași limbă și cu același accent natural al autorului lor, încât ne-au atins pe toți cei prezenți sufletește într-un mod de neuitat. Acei copii ai pribegiei românești au fost cei mai potriviți în a reda psalmii ierarhului moldovean ajuns pribeag și exilat în Polonia pentru dragostea față de neamul său, căruia i-a dăruit nu doar „limba vechilor cazanii”, ci însăși viața sa în Hristos. Experiența acelui moment, cu iluminările sale de sens, m-a urmărit mult timp, prinzând contur tot mai clar acum, în propria mea experiență de episcop pribeag și pelerin, departe de țară, de casa părintească și de glia strămoșească, însă mai aproape în iubirea și dorul de Cer.

Marea mângâiere pe care o aveam la sfârșiturile de săptămână când rămâneam la internat singur era că, primind învoire, aveam binecuvântata libertate de a merge în pelerinaj la mănăstirile Moldovei. Așa am ajuns să-i cunosc în viață și să iau binecuvântare și cuvânt de folos de la marii noștri duhovnici contemporani: Cleopa Ilie, Ioanichie Bălan, Marcu Dumitrescu, Varsanufie Știrban, Simeon Zaharia, Iustin Pârvu, Sava Parascan, Mina Dobzeu, Iachint Unciuleac și de la alții între care inimosul ieroschidiacon Mina Arhip de la Râșca, pe care l-am înmormântat după ce am ajuns arhiereu. Între bătrânele monahii, nu pot să nu le amintesc pe cele care mi-au luminat și întărit sufleteștile mele puteri: Vitalia și Evelina de la Sucevița, Lucia și Nimfodora de la Moldovița, precum și pe starețele cu viață sfântă, Iulia și Meletina de la Dragomirna, pe care le priveam și care se purtau cu mine ca și cum ar fi fost bunicile mele. O altă maică, Fevronia din Dragomirna, întotdeauna când mă vedea în chinovie făcea milostenie cu mine, oferindu-mi un bănuț în palmă cu care mă grăbeam să îmi achiziționez câte o nouă carte duhovnicească.

Însă pe lângă dascălii și monahii Moldovei, am avut bucuria să cunosc și oameni simpli, minunați. S-au întâmplat mai multe „coincidențe” de felul celor pe care Dumnezeu le țese în cusătura vieții noastre, legând fire diferite în aceeași unică pânză. Eram „de rând” la practica omiletică la biserica Sfânta Vineri de pe Bulevardul George Enescu. Trebuia așadar să predic unei mulțimi de enoriași, dacă îmi aduc bine aminte, într-o duminică  din Păresimi. Tocmai atunci s-a întâmplat să vină la Suceava, mama Ana, într-una din rarele sale vizite. Cu inima tremurândă, avându-o pe măicuța mea alături, am rostit predica cu acel patos tineresc al începătorului entuziast și idealist, încât nu puține enoriașe lăcrimau văzând cu câtă dăruire predica un copilaș căruia nici nu-i mijiseră bine mustățile. Și atunci, o femeie, dintre cele care stăteau chiar lângă mama, a rostit încet:

–  Binecuvântată să fie mama acestui copil...

– Eu sunt mama acestui copil, îi răspunde, la fel de încet și strângând-o delicat de braț pe doamna Ilaria.

După ce s-a terminat slujba, mai multe credincioase au venit să o îmbrățișeze și să o fericească pe mămuca invitându-ne să le vizităm, însă doamna Ilaria, fiind prima, a insistat cel mai mult:

– Vă rugăm tare, tare mult să veniți mai întâi la noi, la masă!

A insistat atât de mult să îi trecem pragul micului apartament din blocul aflat în apropiere, încât și l-a luat în ajutor și pe soțul ei, Ilie Vinearschi, prezent cu ea la slujbă, pentru a ne convinge să îi vizităm. Nu am putut să îi refuzăm. Erau enoriași jertfelnici ai Parohiei Sfânta Vineri, ucrainieni foarte evlavioși și buni la suflet. Ne-au ospețit avraamic iar de atunci s-a legat o prietenie care durează până astăzi. De fiecare dată când aveam nevoie mergeam la ei, primind găzduire, ocrotire și sprijin, cu o evanghelică dragoste de străini și pribegi. Domnul Ilie a trecut, între timp, la cele veșnice, iar unicul lor băiat, Dorin, (dobândit după ani mulți de rugăciune și tratament) se află acum departe, în SUA, căsătorit cu o româncă și binecuvântați cu mai mulți copii. Doamna Ilaria este în viață și o cercetez cu bucurie și recunoștință de fiecare dată când ajung la Suceava.

Primește deci, iubite cititorule, câteva picături din marea amintirilor care au curs, ca lacrimile pe obraz, când am răspuns invitației de a scrie câte ceva despre Seminarul din Suceava tinereților mele de seminarist, din Suceava dulcei Bucovine, din Suceava sfintelor moaște, a mănăstirilor și a inimilor calde și iubitoare de străini, din Suceava cea de legendă a voievozilor, care hrănea, odinioară, visările cu ochii deschiși ale unui băiet de țară, megieș din zona Năsăudului. Au trecut trei decenii de când, prin stăruința unor oameni ai lui Dumnezeu, în această cetate s-a înființat Seminarul care pregătește, „din fașă”, viitori slujitori ai altarelor euharistice din Moldova. Trei decenii de generații care au venit cu nădejdile, așteptările, năzuințele lor în cetatea Sfântului Voievod Ștefan. Zeci și sute de copii care și-au odihnit sufletele în îmbrățișarea Sfântului Ioan cel Nou, care au suspinat la umbra marilor duhovnici ai mănăstirilor moldave, care au pus început bun slujirii lor întru Hristos.

Iată ce a fost, pentru mine, precum și pentru mulți frați asemenea mie, Seminarul Sucevei: început bun întru lucrarea de slujitor al lui Hristos.

PS Macarie,
Episcopul Europei de Nord

image058Mă gândesc cu drag și recunoștință la timpul petrecut în Seminarul Teologic. A fost o experiență care, mie, mi-a ajutat. Nu vreau să creez o imagine idilică, ca și când nu ar fi fost nici un neajuns. Nicidecum. Dar dincolo de lipsuri, de evenimente care nu m-au bucurat, dincolo de cele neîmplinite așa cum s-ar fi cuvenit ori cum așteptam eu, nu contenesc să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru acei ani; trei la Suceava și doi la Dumbrăveni.

A fost timpul cel mai propice pentru mine, de pildă, pentru a citi Sfânta Scriptura și Părinții. Căci din Seminar – mai mult decât de la Facultate – am deprins dexteritatea lucrului cu Scriptura (și acum îmi amintesc de caietele cu citate biblice de la Dogmatică) și inițierea în citirea Părinților (cum să nu fiu nostalgic, da, nostalgic, când mă duc cu gândul la „simplitatea” a doi amărâți elevi care, pe trenul Suceava-Rădăuți-Putna, înghețați și zgribuliți, citeau PSB-urile 2 și 3...). E adevărat că poate m-aș fi așteptat la mai multe recomandări din literatura de specialitate teologică din partea celor îndrituiți să o facă, dar cu ce primeam de la ei cu ce descopeream noi (și-mi cumpăram noile apariții cu banii de la Ajun) s-au pus bazele unei biblioteci care era și citită, nu doar frumos așezată în rafturi.

Și apoi, toate cele frumoase și de la orele chiar „laice” cum le ziceam noi; m-am bucurat de afecțiunea multor profesori și doamne profesoare, pentru că și eu i-am respectat, e drept. Am primit, peste ani, un caiet de teze la Limba Română și m-am bucurat tare mult că dna Mirela l-a găsit, deși a avut multe generații după cea a anilor 1995-2000. Iar dna Mariana Nechita a știut să cultive dragostea mea față de matematică și în cele doar două ore câte le aveam, astfel încât să pot opta, fără să-mi pară rău, pentru această disciplină inclusiv la examenul de bacalaureat (și a fost cea mai „ne-stresantă” lucrare de examen). Și – cum zic și Scripturile – timpul nu-mi îngăduie să amintesc de părintele ... și părintele ... și dna... și dl ... Le port, cu recunoștință, amintirea și numele înaintea lui Dumnezeu în fărâma de prescură și bobul de metanie ...

Îi port cu drag în amintire și pe colegii de școală. Mai ales pe cei din anul meu. Îi cunoșteam și pe unii din anii mai mari, ori mai mici, dar cei din clasa închinată „Sf. Ioan Damaschin” cu atât mai mult. Nu eram prea familiar, nu ieșeam, e adevărat, în oraș, ori la un film cu ei, însă mă împăcam bine cu toți.

Multă, multă bucurie îmi aduc amintirea zilelor de pelerinaj cu corul la Noul Neamț, în Basarabia, concertele de colinde și de Paști, acel martie 1998 de la Râmnicu Vâlcea, micul paraclis de la Suceava (pe care-l foloseam și pentru învățat, că era mai liniște), biblioteca smerită și pe dna Ana cea totdeauna pregătită pentru noi, darul minunat de a-l fi cunoscut pe Ciprian Savu, rugăciunile de dimineață și seară pe hol sau în sala de sus, „serviciul”  de după-amiază de la secretariat (când eram la Dumbrăveni), lecția deschisă despre Voiculescu la Limba Română, clătitele și cârnăciorii de la lăsatul secului, prin grija părintelui administrator (tot la Dumbrăveni), și altele, și altele ...

Îi urez mulți ani Seminarului căruia am avut deosebita onoare să-i fiu absolvent. Recunoștință celor care ne-au format, în multele feluri în care ne-au „plăsmuit”, și rugăciune pentru odihna veșnică a celor care au trecut la Domnul (îndeosebi părinții Constantin, Alexandru și Ioan). Îmbrățișare cu drag tuturor colegilor, pentru care așijderea mă rog să-i aibă Domnul în paza Sa, oriunde vor fi.

Ce pot să le doresc celor care vin după noi decât să profite din plin de acest timp petrecut în Seminar și să-i ducă numele cu cinste mai departe? Sunteți privilegiați, sunteți „preferații” lui Dumnezeu, sunteți binecuvântați de El și mă bucur să știu că vă împliniți chemarea.

Și, da, cred că Dumnezeu cheamă spre slujire în orice vreme și că seminarul, prin ostenitorii săi, are tocmai această menire de a fi părtaș la lucrarea minunată și sfântă de formare a celui care va sta în fața Domnului cu îndrăzneală sfântă, pentru mântuirea lumii.

PS Damaschin Dorneanul,
Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

image054Anul ce tocmai s-a încheiat s-a dovedit a fi așezat sub semnul statornicirii Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” în programe eparhiale și naționale de dezvoltare comunitară și responsabilitate socială. Și aș putea evoca o galerie întreagă de astfel de programe și proiecte, desfășurate în interiorul parteneriatului dintre  instituția  suceveană de învățământ teologic, Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cu binecuvântarea și susținerea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic.

Vorbim de proiecte și programe pentru copii și tineri din eparhia noastră, pentru profesori și pentru oamenii școlii, pentru vârstnici și copii instituționalizați, dar și de activități complexe de redimensionare a parteneriatului Școală – Biserică.

Proiecte educative, sociale și filantropice, culturale și catehetice, care le formează și le dezvoltă tinerilor competențe morale și spirituale, sociale și civice, antreprenoriale și interculturale dintre cele mai complexe, subsumate metacompetențelor și competențelor transversale dezirabile veacului pe care îl parcurgem: abilități de metacogniție, de cercetare și de formulare de întrebări - ancoră a învățării continue, gândire critică, soluționarea problemelor, raţionamentul, analiza, interpretarea și sintetizarea informaţiilor, creativitatea, simţul  artistic, imaginaţia, inovarea, exprimarea personală, persuasiunea și perseverenţa, comunicarea orală şi scrisă, autocontrolul, planificarea, autodisciplina, adaptabilitatea, iniţiativa, abilități de public speaking, ascultarea activă, empatia, leadershipul,  munca în echipă, colaborarea, cooperarea, discernământul în spaţiile de lucru virtuale.

O listă non-exhaustivă a programelor și proiectelor în care elevii seminariști și profesorii lor au fost implicați cuprinde cu prioritate:

  • Olimpiadele faptelor bune, program național de voluntariat și responsabilitate socială, prin care aproape 8.000 de vârstnici și copii aflați în situații de risc au fost ajutați de voluntari din întreaga eparhie, iar poveștile ce s-au scris atunci în viețile lor sunt cu adevărat tulburătoare.
  • Programul național Ora de „Sus inima!”, care, de Ziua Culturii Naționale, a determinat peste 5.000 de copii și tineri și peste 250 de profesori, din 202 școli, din țară și din Cernăuți, să participe simultan la o oră cu totul neconvențională, dar cu valențe culturale și de învățare surprinzătoare și dintre cele mai relevante. Programul a fost singurul de acest fel din țară, iar numărul impresionant de participanți îi poate consacra numele de cea mai mare lecție de cunoaștere, prețuire și păstrare a valorilor culturale și spirituale ale neamului.
  • Forumul național pentru copii și tineret BIBLIAteca, Galeria celor 100 de Biblii (primul și unicul eveniment național de acest fel, dedicat exclusiv tinerilor cititori ai textului scripturistic), programul de responsabilitate socială și voluntariat „Banca de ce (n-)ai nevoie”.
  • Coordonarea volumului colectiv de eseistică și reportaj reflexiv (re)Conectat cu Hristos în pandemie, ce sumarizează experiențele de învățare ale unor elevi și profesori din toată țara, în perioada dificilă a ultimului an de școală (Ed. Performantica, 2021).
  • Universitatea de Vară și Universitatea de iarnă Merito; primul forum din țară al profesorilor de religie - Pastorația copiilor și tinerilor de azi; Salonul virtual de carte Filantropie și-n pandemie; Webinarul dedicat femeii contemporane Femeia de azi, de la starea de mir la starea de jertfă; Salonul de carte Școala Bisericii; Seminarul online dedicat copiilor cu sindrom Down - Însorind copiii soarelui; Webinarul de Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane.

Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava se dovedește  astfel o școală românească a viitorului. Deschisă spre valori, înrădăcinată în filele impresionante și frumoase ale trecutului acestui neam, mai atentă la oameni și vremuri, conectată în aceeași măsură la inovație și netrecătoare valori, în care profesorii rămân încredințați că sunt chemați la o altă  formă de apostolat. Cel educațional. Și că fiecare oră se cere gândită în paradigma asigurării contextului de cunoaștere și devenire spirituală pentru fiecare tânăr, pentru că aici, mai mult decât în oricare altă instituție de învățământ, profesorii și preoții sunt chemați la o mai aleasă și înaltă misiune, aceea de a-i pregăti pe tineri pentru întâlnirea cu viitorul. Mai întâi cel al pământului și mai apoi cel al Cerului.

prof. Daniela Ceredeev,
inspector școlar pentru religie,
Inspectoratul Școlar Județean Suceava